Like me
Sîntem ceea ce ne spun ceilalți că sîntem. Mereu a fost așa. Doar că înainte de apariția rețelelor de socializare timpul pe care fiecare îl petrecea cu sine era mult mai generos, iar timpul petrecut sub lupa celorlalți mai limitat. Exista un număr redus de oameni cărora le ofeream acces la gîndurile, ideile și preferințele noastre. Mai pe șleau, doar cîțiva puteau să afle cît sîntem de proști sau de deștepți. Acum cărăm telefonul după noi pînă și la toaletă pentru a rămîne conectați. La ce? La părerea celorlalți despre tot și toate. Și mai ales despre propria persoană.
Primul loc în care am conștientizat că aprecierea oferită online îți poate modifica percepția despre sine și despre lume a fost prin 2008, cînd mi-am deschis un blog pe care postam mici texte. Spre surprinderea mea, lumea a început să le comenteze tot mai frecvent. Am descoperit cu plăcere că asta avea un efect benefic asupra self-esteem-ului personal. Mă trezeam așteptînd răspunsuri date peste noapte de oameni pe care-i știam doar după nick și a căror identitate mi-a rămas în general necunoscută pînă în ziua de azi. Thread-urile coborau atît de mult în pagină și se subțiau atît de tare încît deveneau adesea ilizibile, iar ăsta era un semn bun. Numărul de comentarii era deci standardul după care măsurai succesul unei postări. Apariția Facebook-ului a modificat radical lucrurile și a îngropat, printre altele, blog-urile.
Adevărul e că sîntem vanitoși, iar Facebook-ul a exploatat asta din plin. Oricît de puțin ne-ar plăcea să recunoaștem, puțini sînt cei care nu urmăresc, adesea cu o doză de vinovăție, cine le-a dat „like” la cea mai recentă opinie sau link.Există nu doar o etică, ci și o estetică a unei postări sau a unui comentariu care, odată încălcată, poate aduce serioase prejudicii. Și asta nu e o iluzie. Locul în care inserezi un emoticon, felul în care omulețul galben zîmbește, rîde sau își țuguiază buzele poate deturna un mesaj pînă la a-l întoarce cu totul împotriva intențiilor inițiale. Poți curma prietenii de o viață cu oameni care ți-au fost alături în cele mai grele momente doar pentru că au dat „haha” la un text care pe tine te-a emoționat profund. Sau poți rămîne fără job. Timing-ul e și el esențial. Numărul de minute sau secunde care trece între publicarea unei postări pînă la oferirea unui „like” poate însemna începutul unei rîci care se va finaliza cu „unfriend” sau „block”. Iarăși, frecvența cu care scrii îți poate tria urmăritorii, transformînd linia dintre prieten, admirator, stalker sau hater într-una foarte subțire și fluidă. Apropo, puțini își amintesc că a existat o vreme în care exista doar varianta de „like”. Diversitatea a apărut mult mai tîrziu, după lupte intense între cei care susțineau introducerea unui buton care să exprime nemulțumirea sau opoziția față de o postare și cei care se opuneau. A cîștigat diversitatea, poate și pentru că e mai rentabil să ai un buton de „furie”. Furia te va ține cu siguranță mai mult timp pe pagină, deci va aduce mai mulți bani. Oricum, mi se pare fascinant felul cum decizia eminamente tehnică a unui angajat poate influența limbajul și felul în care se exprimă milioane – miliarde! – de oameni. De pildă, există cel puțin o generație de români care va spune „ador” și nu „îmi place” doar pentru că cineva a decis că asta e cea mai potrivită traducere în română a termenului ce însoțește inimioara care se depune la poalele unei postări. Asta ca să nu mai vorbim de însuși cuvîntul „postare”, un calc lingvistic recent care e edificator pentru această discuție.
De parcă n-aș fi avut o viață destul de complicată, acum doi ani mi-am făcut cont pe TikTok. Nu din lipsă de ocupație, ci din curiozitate și, mai ales, dintr-o obligație profesională. Ca scriitor de cărți pentru copii, am avut o mică revelație cînd o prietenă mi-a trimis link spre un filmuleț în care cineva vorbea despre o carte de-a mea. Mi-am dat seama că acolo își duc existența virtuală majoritatea cititorilor mei, așa că am intrat în joc. Așa am aflat că TikTok-ul are o dinamică total diferită față de „bătrînescul” Facebook. Clipul standard are 15 secunde, iar lucrurile care contează sînt viteza și concizia. Prejudecățile unora legate de rețeaua asta nu sînt întru totul neîntemeiate: găsești pe ea poate cea mai mare cantitate de garbage, dar și o mulțime de clipuri educative, review-uri de cărți și idei de tot felul. Pentru că algoritmul care alege ce anume îți place să vezi acționează aproape în timp real, e suficient să întîrzii o fracțiune de secundă asupra unui clip indezirabil pentru ca rețeaua să te bombardeze imediat cu exact acest fel de conținut. Într-un fel, dintre rețelele de socializare, TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.
Alex Moldovan este traducător și scriitor.
