Librărie-n pandemie

Mihail VAKULOVSKI
Publicat în Dilema Veche nr. 863 din 22 - 28 octombrie 2020
Librărie n pandemie jpeg

Cînd eram ţinuţi de coronavirus în carantină, fiecare-n casa lui, toată lumea-şi dădea cu părerea cum va fi după ce se vor termina, în sfîrşit, toate astea, cum ar fi spus Harms. Unii, în frunte cu Houellebecq, spuneau că totul va fi la fel ca înainte („doar puțin mai rău”), alții, reprezentaţi de Victor Pelevin (care a scris un roman de vreo 700 de pagini despre asta, Sol Invictus) sau Vodolazkin (care a scris despre asta o piesă de teatru, Sora celor patru) susţineau că nimic nu va mai fi la fel şi că, de fapt, deja nimic nu mai e la fel.

La început, eram convins că vom ieşi repede din bîrloguri, că în scurt timp se va prepara un vaccin eficient şi că toate vor reveni la normal. Vorbind – la telefon – cu bunica soţiei, aceasta mi-a spus că e mai rău decît în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar că „o să ne revenim repede, cam în doi ani”. Mi-am zis că nu ştie ce vorbeşte, dar acum se pare c-a fost chiar optimistă. Noi am închis librăria ultimii, cînd deja nu mai erau oameni pe stradă (dar unii, totuşi, ne sunau să ne întrebe chestii ciudate: telefon la librărie, voce de bătrînă, foarte calmă, vorbește legănat, ardelenește: „Aveți în vedere s-o invitați pe Ana Blandiana?”, „Am anulat toate evenimentele.“, „Și nici săptămîna viitoare n-o puteți invita?”), şi am deschis-o primii, pe 15 mai: „Azi e prima zi de muncă după pandemie, prima zi cînd s-a ieşit din starea de urgenţă şi încă n-am intrat în starea de alertă (pentru că legea e valabilă abia după trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci numa’ luni). La ora 7 trebuia să fiu la librărie, abia ieşisem din casă şi m-am şi intersectat cu trei moşi şi un flăcău cam de vîrsta mea. Pe D. Gherea în direcţia spre centru se circula bară la bară – la 6,30 – şi se şi claxonau cretinii (prima zi de libertate pentru oameni făcuse deja o victimă printre animale – un jder era întors cu pedalele-n aer, lîngă bordură). Deşi azi am avut librăria închisă (cu afiş mare că deschidem pe 16 mai), cîţiva s-au revoltat că nu-i lăsăm să intre şi pe ei. „Da’ cînd deschideeeeţi? Numa’ mîineeee?! A, nu, nu vroiam ceva anume, vreau dăcît să mă uit.” „Vă uitaţi mîine, de la 9 la 20, da’ să nu vă uitaţi masca acasă, bine?”

Fireşte că toate s-au schimbat şi nu mai e nimic la fel ca înainte de carantină. Puteau să ne viziteze 100 de oameni în acelaşi timp, acum – nu mai mult de opt, care trebuie să poarte mască, să se dezinfecteze, le verificăm şi temperatura. Carantina ne-a lovit cam pe toţi în aripă şi abia le facem faţă şi ăstora opt (care de multe ori intră în librărie fără mască şi refuză să li se „ia” temperatura). Mă mir încontinuu amintindu-mi cum rezistam în faţa mulţimilor imense, uneori năvăleau cîte trei-patru clase de elevi în acelaşi timp, era o nebunie curată să le faci faţă. Înainte majoritatea oamenilor care intrau în librărie căutau vreo carte, acum marea majoritate intră să piardă timpul (se vînd incomparabil mai puţine cărţi). Practic, acum sîntem, aşa cum mai spun unii, „magazin” (iar librarii pentru ei sînt „vînzători”). Ne lipsesc evenimentele culturale, lecturile publice, lansările de carte, sesiunile de autografe, serile de lectură, conferinţele… La librărie făceam în ultimii ani şi CenaKLUb-ul Tiuk, cenaclul revistei Tiuk, la care invitam cei mai buni scriitori şi artişti de aici şi acum, lansam cărţi noi, organizam lecturi, întîlniri cu cititorii. Chiar înainte de carantină puseserăm la cale şi o seară de psihologie, dar şi una de educaţie digitală (şi pentru elevi, şi pentru părinţi), pornind de la Demenţa digitală de Manfred Spitzer, care abia apăruse la Humanitas. Acum sperăm ca bunica soţiei să fi avut dreptate şi în doi ani de la începutul nebuniei să ne întoarcem la evenimentele culturale care fac dintr-un magazin o librărie. Jumătate de an a trecut deja, mai avem puţin… şi reluăm lansările, poate începem chiar cu noua mea carte, Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice).

Mihail Vakulovski este scriitor, traducător și librar.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.