"Libertatea de exprimare e principiul, limitarea - excepţia"

Aliniat la exigenţele democratice şi cele ale Uniunii Europene, Consiliul pe care îl conduceţi este considerat de unii majoritari, care se simt discriminaţi prin însăşi existenţa unui asemenea organism, ca o expresie a unui spirit de imitaţie şi nu a unei necesităţi reale. Prima întrebare ar fi dacă se manifestă în România discriminări şi faţă de cine anume? Apariţia OG 137/2000 care reglementează prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare a fost determinată de existenţa unor nevoi sociale reale în România, mai mult, apariţia acestei Ordonanţe s-a realizat cu o lună înaintea Directivei Comisiei Europene 43 şi cu 3 luni înaintea Directivei 78 din anul 2000, cele care reprezintă cadrul european în acest domeniu. În acest context, nu putem vorbi de un spirit de imitaţie. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost înfiinţat ca urmare a acestei Ordonanţe, pentru implementarea legislaţiei. La nivel european nu funcţionează asemenea instituţii în toate ţările, unele dintre acestea fiind membre ale Uniunii Europene. Pe plan european, CNCD a fost printre primele instituţii care au sancţionat faptele de discriminare. Despre legislaţia antidiscriminare din România, putem spune că este unică. Acest lucru este relevat din faptul că legislaţia românească reglementează 14 criterii de discriminare, la nivel european în activităţile instituţiilor existente neregăsindu-se toate. În acest sens, doresc să vă subliniez aici cazul Turciei, care ne-a solicitat chiar asistenţă în vederea creării unui organism similar. Referitor la întrebarea dvs., doresc să vă răspund bazîndu-mă pe petiţiile pe care le primim pe adresa instituţiei, dar şi pe baza unor sondaje comandate. Conform sondajelor, categoriile de persoane percepute ca fiind cele mai discriminate sînt cele infectate cu virusul HIV, homosexualii şi romii, dar în realitate, din petiţiile primite în cursul anului acesta reiese faptul că cele mai multe au surprins probleme ale persoanelor de etnie romă. Pentru că în modul de funcţionare al CNCD figurează ideea de "prevenire", de "combatere a unor practici aparent neutre, dar care ascund discriminarea", se induce bănuiala că se instituie o "poliţie a gîndirii", cînd intenţia devine echivalentă cu fapta. Cum se realizează, în fapt, prevenirea? Dvs. vorbiţi aici de discriminarea indirectă. Pentru o mai bună înţelegere a acesteia vă dau un exemplu: o instituţie cu sediul în Bucureşti scoate la concurs ocuparea unui loc de muncă şi prevede condiţia participării la concurs de obligativitatea de a avea domiciliul stabil în Bucureşti. Această condiţie este aparent neutră. Scopul urmărit este unul legitim, adică cel de a avea un angajat cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, condiţia impusă este una discriminatorie, deoarece are un efect de tratament diferenţiat, încălcînd astfel dreptul persoanelor din alte localităţi de a participa la concurs. În nici un caz nu este vorba de "poliţie a gîndirii". Partea de prevenire are ca scop informarea cetăţenilor despre noţiunile de discriminare, cazurile de discriminare, educare, formare. Discriminarea apare în cele mai multe cazuri din necunoaştere şi noi dorim prin aceste acţiuni de prevenire să eliminăm prejudecăţile, stereotipurile care se regăsesc în societatea românească. Este un proces permanent şi de lungă durată pentru orice societate. Combaterea discriminării se produce adeseori prin interdicţie, ceea ce ar intra în contradicţie cu libertatea de expresie. Acest conflict nu este specific României (v. Dezbaterea din Franţa despre proiectul de lege cu genocidul armean). Care este limita acestor interdicţii? Dacă este interzisă exprimarea unor prejudecăţi înseamnă că ele dispar? Nu este mai eficient să fie combătute după ce au fost exprimate? Conform OG 137/ 2000 cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie orice faptă sau comportament manifestat în public avînd caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii, ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestuia la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Libertatea de exprimare trebuie să se producă fără să aducă atingere în nici un fel demnităţii personale. Ca exemplu, putem vorbi aici despre caricaturile care au apărut în Danemarca şi care îl aveau ca subiect pe profetul Mahomed, simbol al lumii musulmane. Prin publicarea acestora, întreaga lume musulmană s-a simţit ofensată. Libertatea de exprimare nu este un drept fundamental al omului absolut. Potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului art. 10, alin. (2), libertatea de exprimare este singurul drept fundamental care are limite. Astfel, exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. Limitele libertăţii de exprimare trebuie interpretate în mod excepţional şi analizînd condiţiile de la caz la caz, în funcţie de raporturile din societate. Credem că o instituţie publică în principiul nu trebuie să aplice sancţiuni administrative în cazul în care, prin exercitarea libertăţii de exprimare, se aduce atingere unor persoane sau categorii sociale vulnerabile. De exemplu, nu credem că în cazul caricaturilor lui Mahomed CNCD ar fi trebuit să aplice o sancţiune contravenţională. Dar credem că putem şi trebuie să condamnăm public astfel de manifestări. Credem că formatorii de opinie, presa trebuie să-şi creeze propriile mecanisme interne pentru gestionarea acestor situaţii, deoarece principiu egalităţii de şanse este parte a eticii jurnaliştilor. Societatea trebuie să-şi creeze propriile mecanisme de a reduce şi izola aceste manifestări, astfel încît ele să nu genereze efecte negative dificil de gestionat. Suma sumarum , libertatea de exprimare constituie principiul, iar limitarea acesteia - excepţia. Prevenţia are un rol esenţial în implementarea principiului egalităţii de şanse într-o societate, constituind un instrument pe termen mediu şi lung. Prevenţia şi combaterea sînt instrumente complementare în ştiinţa juridică. Aplicarea acestora depinde de contextul social. În ce măsură partidele extremiste şi personalităţile cu concepţii extremiste influenţează viaţa publică din România? Exprimă ele o mentalitate cu procente semnificative? Partidele politice şi personalităţile publice au un rol marcant în orice societate, datorită locului central pe care îl ocupă şi prin modele oferite maselor. În acest sens, au chiar rol de formatori de opinie prin mesajele transmise acestora. Unele partide şi personalităţi publice, din păcate, speculează de multe ori anumite prejudecăţi, nevoi sociale şi aşteptări ale maselor, pentru a obţine un număr mai mare de susţinători, strecurînd în mesajele lor, intenţionat sau nu, prejudecăţi sau stereotipuri, pentru că acest lucru se regăseşte în subconştientul colectiv. Se poate face educarea mentalităţilor prin lege? În orice democraţie sau formă de stat, cadrul legislativ are şi un rol educativ. Acest instrument este unul complementar alături de alte instrumente pentru educarea cetăţenilor. Sistemul legislativ este într-o relaţie strînsă, de influenţă reciprocă, cu tradiţiile, istoria, cultura şi, pînă la urmă, mentalităţile unei naţiuni. a consemnat Magdalena BOIANGIU