Libertatea de doi timpi

Zice un sondaj: dintre europeni, românii muncesc cel mai mult, dar o fac şi cel mai prost. Zice altul: mai mult de jumătate din români se declară nemulţumiţi de felul în care îşi (pe)trec timpul liber. Şi întreb: după ce că nu ştim să muncim, nici de distrat nu ştim? Şi de unde această nemulţumire? Lipsa de bani? De inventivitate? Sau de timp? Că de distracţii, după ’89, nu ducem lipsă. Televiziune, Internet, baruri, cafenele, săli de fitness, cursuri de tot felul, de la ikebana şi pictat de oale, la masaje erotice; librării pline, săli de spectacol cu duiumul, posibilităţi de a pleca din ţară... "Să plec din ţară? Păi, tare aş vrea, da’ nu mă pricep, n-am nici timp, nici bani." Aşa spunea, într-o zi, o doamnă plîngîndu-se că, deşi a auzit ea că dincolo ar fi mai frumos, preferă să rămînă aici, la condiţii mai proaste la care însă se pricepe, de ani de zile. Cum îţi treci aşadar timpul liber, cum te mai descurci cu el printre atîtea oferte tentante, dar doar cu o frîntură de libertate la îndemînă şi bani şi mai puţini în buzunar? În bătătură Te trezeşti dimineaţa, la cafea şi ţigară. Dai drumul la TV. Vii de la serviciu, faci un duş, îţi pui de mîncare. Dai drumul la TV. Eşti în week-end, te trezeşti cu lene de două zile libere, nu ai planuri pentru că nu ai bani: dai drumul la TV. Şi aşa devine TV-ul, cu ale sale multe canale, primul mijloc de a omorî timpul liber. Mi se plînge o profesoară de liceu: timpul liber e un blestem. La o adică, toată lumea îi invidiază pe profesori: "au timp liber". Într-adevăr, au timp berechet, să moară de foame, să dezlege cuvinte încrucişate, că-s mai ieftine decît cărţile, au timp de-ajuns să se uite pe pereţi. Şi să se uite la TV... Vorbind de televizor, întreb o telenovelistă: a ajuns telenovela un hobby de timp liber? Şi-mi explică: telenovela intră în altă categorie. Telenovela nu e pentru tine, tu eşti pentru telenovelă. N-ai timp liber? Ţi-l faci. Doamna jovială de la pîine, de pe "Flămînda", îmi spune mustăcind că dacă e să vină episodul-cheie (cînd el o pupă pe ea), eşti mai mult decît obligat să-ţi faci timp, să nu-l pierzi. Aşa că schimbi tura cu colega... şi-mi imaginez, fără maliţie, cum ar fi să faci schimb de tură cu colegul, să mai citeşti un capitol din cartea preferată? La băncuţă Poate cel mai la îndemînă loc de trecut timpul liber, cînd n-ai nici bani, nici timp, e băncuţa din faţa blocului. Băncuţa pe care orice orăşean de la bloc o ştie - prelungă, osoasă, procopsită de-a lungul anilor cu un fel de luciu (şi cînd scriu "luciu", rog insistent a nu se confunda cu cine ştie ce strălucire nobilă, pentru că e vorba chiar de luciul unui obraz de precupeaţă ce le trage la măsea şi răspîndeşte zvonuri maligne). Ca o lege nescrisă, de dimineaţa pînă seara universul băncuţei aparţine vîrstei a treia. Că şi ei au nevoie de un respiro de la monotonia statului în casă. Cum pensia nu le permite să treacă nici graniţa propriului cartier, cînd nu se uită la televizor, pensionarii îşi omoară timpul ba pe la cumpărături, ba aici, la băncuţă, socializînd cu vecinii de-un leat, dezbătînd problema spinoasă a domnului de la patru care şi-a mai luat un cîine, că unul nu-i era de ajuns şi nu c-ar face gălăgie, dar pute. Cîinele, nu domnul. Pe la opt seara, decorul se schimbă. Cam pe acum, de treci de-a lungul cartierului, tivit cu blocuri şi de-o parte şi de alta, îi vezi ciorchiniţi pe băncuţă, grupuri de tineri care îşi cumpără cola, seminţe şi ţigări de la buticu’ din colţ şi se retrag mai apoi în cercul lor, mic şi elitist, ca să comenteze, acid, realităţile exterioare. Zumzetul tainic al bîrfelor de peste zi e înlocuit acum de comentariile tari, rîsetele piţigăiate şi chiuiturile fetelor care îşi gratulează partenerii cu cîte un duios "mă, tîmpitule", iar "tîmpiţii" protestează şi ei cochet cu cîte un "fă, proasto". Şi toată lumea petrece de minune, iar băncuţa devine perimetru al timpului liberat de şcoală, de teme şi stresuri profesionale, unde se fac şi se desfac relaţii într-un ritm ameţitor, ca într-o telenovelă. "Oricum, părinţii nu ne lasă să mergem mai departe" - îmi spun două minore cuminţi de Crîngaşi, cu fuste scurte şi bluze minione, mimînd o transparenţă aproape naivă. Părinţii confirmă. După şcoală, au şi ele, sărăcuţele, nevoie să se recreeze, dar unde să se ducă? În centru e departe şi cum se vor întoarce mai apoi acasă? În metrou n-au încredere, că după nouă sînt derbedei pe stradă, iar taxiul costă. La băncuţă, cel puţin, le pot supraveghea. Îmi mai spun fetele, chicotind şi aprinzîndu-şi ţigările, că nu stau ele lipite de băncuţă. Mai dau ture prin cartier, iar în week-end mai merg pe la cîte un party sau la Mall, să se plimbe. La cinema nu prea merg, că au DVD-uri, iar prin parc, e cald şi plictisitor. Prin parc Domnişoara este studentă. Timpul liber? Merge la sală, dar asta a devenit mai mult o obligaţie. Altfel, nimic ieşit din comun, la cafenea sau la teatru. Acum stă cu prietenii la o terasă în Herăstrău, e mai răcoare, şi nu s-au văzut de mult. Prietenii, toţi angajaţi de firmă, dintre care nici unul născut cu linguriţa de argint în gură, trebuie să muncească, iar asta îţi papă tot timpul liber. Nu ştiu cum o fi fost înainte, acum însă abia dacă ai timp să respiri. Ajungi să te întîlneşti cu timpul liber ca din întîmplare şi, cînd te vezi cu el, nu-l recunoşti şi stai mult timp tîmp, că nu ştii cum să-l iei. Iar pe fondul ăsta, week-end-ul e un petic de libertate cu care devii atît de egoist, încît nu-ţi vine să-l împarţi cu nimeni şi vrei să te închizi în casă, doar tu cu timpul tău, şi împreună să vă dedaţi la perversiuni de genul: închis mobilul, refugiat în pat, în somn sau la cititul unei cărţi la modă. ...De partea cealaltă a Herăstrăului, partea nevăzută, concluzia. Pe un copac, o pancartă. Pe pancartă: Scăldatul interzis. Sub pancartă, o sumedenie de puşti în slip şi într-o continuă întrecere între cine sare mai departe şi mai frumos. La ştrand plăteşti, adică e scump, că aici e moca. De partea asta a parcului, distracţia e gratis şi e din plin. Poţi veni să te bălăceşti cînd şi cît vrea muşchii tăi, că nu te deranjează nimeni. Plăcuţa cu avertismentul? Au văzut-o şi, la fel de bine cum au văzut-o, au şi ignorat-o. Că e pusă de vrăjeală, de ochii lumii e pusă, să nu vină puhoiul de la ştrand. Ce mai fac ei în timpul liber? Unul mai oacheş de la soare mă întreabă, ştirb: adică cînd chiulim de la şcoală? Şi se reped toţi să răspundă că dau la peşte, că vrăjesc gagici, că merg la casino-ul din cartier să tragă de manetă... Ce fac, în timpul liber, părinţii lor? Şi toţi se opresc, uitîndu-se nedumeriţi unii la alţii:...păi, părinţii lor muncesc...