Leu cu leu, totul pentru Dumnezeu

Publicat în Dilema Veche nr. 192 din 15 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu cred în proiectele bisericeşti inoportune, în clădirile megalomanice, în slujbele pe care le poţi cumpăra pe DVD, în lăcaşele de cult menite nu credinţei, ci mai degrabă recordului. Nu cred în enoriaşii care se înjură la cozi şi-şi lasă copiii călcaţi în picioare pentru un strop de apă sfinţită, în ipocriţii care-şi amintesc de Dumnezeu şi de casa Lui doar cînd necazurile îi copleşesc, în preoţii ostili, care transformă slujbele religioase în militărie, în slujitorii bisericii care mîntuiesc contra-cost, numai după ce plăţile, taxele, contribuţiile şi - mai rar - chitanţele vor fi fost bine şi în avans puse la punct. Mă încăpăţînez însă să mai cred în Biserică, dar nu în puterea ei de a rezolva problemele societăţii... Mă încăpăţînez să cred că Biserica poate ajuta la îmbunătăţirea unor situaţii grave.... Cotidianul Business Standard, citat de

, estimează că Biserica Ortodoxă Română deţine piese din tezaurul României aflat la Moscova, peste 40.000 de hectare de teren arabil, cca 40.000 de hectare de pădure, pachete de acţiuni la peste 15 companii din sectoarele hotelier şi energetic, la fabrici de cherestea, în construcţii, agricultură, firme de transport, edituri, tipografii etc. Potrivit jurnaliştilor de la Business Standard, patrimoniul bisericesc mai are de recuperat 200 de mii de hectare de pădure, precum şi o serie de piese aflate în muzee, averea BOR ridicîndu-se în acest fel la cîteva miliarde de euro. La visteriile Bisericii contribuie şi enoriaşii, prin taxele pe care trebuie să le plătească pentru aproape orice serviciu. Criteriile după care se stabilesc aceste plăţi rămîn în continuare o necunoscută, iar din acest motiv taxele diferă de la o biserică la alta. Oficial, banii variază în funcţie de numărul de locuitori dintr-o parohie, dar şi de necesităţile bisericii. Neoficial însă... locaşul de cult este proprietatea preotului care îl păstoreşte, aşadar trebuie să te supui regulilor impuse şi ştiute numai de el. Dar să despicăm firul în patru... În unele biserici, taxa de înmormîntare se ridică la 650 de lei - în această sumă intră plata pentru slujba propiru-zisă (250 de lei), serviciile preotului (200 de lei), ale dascălului (100 de lei) şi ale celor care cîntă în cor (100 de lei). Dacă biserica este în construcţie, iar muncitorii se afă în exerciţiul funcţiunii, mai trebuie să scoţi o mică atenţie şi pentru efortul lor, care însă, de foarte puţine ori se duce direct la cei ce prestează propriu-zis munca. În alte locuri, unde la slujba de înmormîntare participă, pe lîngă preotul care oficiază slujba, atît dascălul, cît şi 4 sau 5 corişti, cheltuiala se ridică la aproape 300 de lei, sumă în care intră preţul slujbei, costul unui policandru şi parastasul de trei şi de nouă zile. Cele mai mici preţuri variază între 50-150 de lei (în această sumă intrînd toate serviciile şi obiectele de cult pe care le presupune o înmormîntare), iar cele mai mari pot ajunge pînă la 1000 de lei. Sincer însă, în asemenea situaţii, cine mai stă să numere? Sau să mai ceară chitanţă? Sau să se certe cu părintele că suma trecută pe chitanţă este un sfert din cea reală? Cine îşi mai pune problema, în asemenea momente, unde se duc de fapt banii? Pe mîntuirea sufletului răposatului? Măcar de-ar fi aşa! Să trecem însă la un alt serviciu bisericesc - nunta! Dacă din varii motive - acolo s-au căsătorit şi părinţii tăi şi ai o legătură sentimentală cu acel locaş, vrei pur şi simplu să scapi de ochii mari ai vecinilor "ciorchiniţi" pe balcoane, acolo oficiază slujbe duhovnicul tău de o viaţă sau pur şi simplu pentru că dă bine să-ţi chemi invitaţii într-o zonă cochetă şi nu într-un fund de cartier - vrei să te căsătoreşti la o biserică din centrul Bucureştiului, trebuie să plăteşti în jur de 1100 de lei: slujba (700 de lei), coriştii (200 de lei), iar la sfîrşit ţi se oferă din partea bisericii două icoane sfinţite care costă, fiecare, cîte 100 de lei. Fiind în buricul tîrgului şi pentru că aşa scrie prin revistele româneşti cu "miresici", vrei să ornezi biserica cu funde din mătase şi petale de trandafir. Pentru acest mic serviciu trebuie să plăteşti o anumită sumă şi locaşului care urmează a fi împodobit. Sau dacă vrei să-ţi filmezi propria nuntă. Sau dacă vrei să te căsătoreşti într-o altă biserică decît cea din localitatea de domiciliu. Conform ziarului Adevărul din 23 septembrie 2007, cuplurile din Dolj care vor să se căsătorească la Craiova trebuie să plătească 200 de lei - taxa pentru dezlegarea de cununie - la biserica din localitatea de domiciliu. Explicaţiile oficiale spun că în acest fel se evită aglomerarea bisericilor importante din oraş şi... "furtul" enoriaşilor din parohiile mici şi, implicit, sărăcirea acestor locaşe. Sînt însă şi biserici - surprinzător, chiar şi în centrul Capitalei, nu numai în cartierele mărginaşe sau la ţară - în care se percep taxe modice, iar slujbele sînt atît de frumoase şi serviciile atît de fireşti... O altă sursă de venit a bisericii este... lumina sfîntă. Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (489/2006) prevede că dreptul de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult revine exclusiv cultelor religioase. Cu alte cuvinte, acestea deţin monopolul asupra lumînărilor şi nici o altă persoană sau societate nu are dreptul să producă şi să comercializeze lumînări, iar ţie, enoriaşului evlavios, îţi este "Interzisă intrarea cu lumînări din afară" - după cum te ameninţă afişele lipite, discret, în unele biserici. Biserica, aşadar, nu este tocmai săracă şi nici nu are prea mari bătăi de cap cu justificarea veniturilor pe care le obţine. Cultele din România nu se supun nici unui organ de control, garda financiară nu are nici o atribuţie în domeniu, iar Codul Fiscal prevede că veniturile obţinute de unităţile de cult recunoscute în România sînt neimpozabile - se spune într-un articol postat pe site-ul http://mdmd.word press.com. De unde provin banii Bisericii toată lumea ştie. Cum ajung aceşti bani în visteria ei, este o cu totul altă discuţie. Lucrul de care mă îndoiesc cel mai mult este "moralitatea" cheltuirii sumelor uriaşe pe care le deţine Biserica. O mică, dar importantă parte provine şi de la oameni, iar prin prisma acestui fapt îmi place să cred - încă - în Biserică. În banii adunaţi de Biserică. În faptul că ei vor fi folosiţi în slujba comunităţii, prin acţiuni concrete, nu prin utopii, prin clădiri reci, ale căror dimensiuni îţi taie respiraţia şi... atît.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.