Leu cu leu, totul pentru Dumnezeu

Publicat în Dilema Veche nr. 192 din 15 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu cred în proiectele bisericeşti inoportune, în clădirile megalomanice, în slujbele pe care le poţi cumpăra pe DVD, în lăcaşele de cult menite nu credinţei, ci mai degrabă recordului. Nu cred în enoriaşii care se înjură la cozi şi-şi lasă copiii călcaţi în picioare pentru un strop de apă sfinţită, în ipocriţii care-şi amintesc de Dumnezeu şi de casa Lui doar cînd necazurile îi copleşesc, în preoţii ostili, care transformă slujbele religioase în militărie, în slujitorii bisericii care mîntuiesc contra-cost, numai după ce plăţile, taxele, contribuţiile şi - mai rar - chitanţele vor fi fost bine şi în avans puse la punct. Mă încăpăţînez însă să mai cred în Biserică, dar nu în puterea ei de a rezolva problemele societăţii... Mă încăpăţînez să cred că Biserica poate ajuta la îmbunătăţirea unor situaţii grave.... Cotidianul Business Standard, citat de

, estimează că Biserica Ortodoxă Română deţine piese din tezaurul României aflat la Moscova, peste 40.000 de hectare de teren arabil, cca 40.000 de hectare de pădure, pachete de acţiuni la peste 15 companii din sectoarele hotelier şi energetic, la fabrici de cherestea, în construcţii, agricultură, firme de transport, edituri, tipografii etc. Potrivit jurnaliştilor de la Business Standard, patrimoniul bisericesc mai are de recuperat 200 de mii de hectare de pădure, precum şi o serie de piese aflate în muzee, averea BOR ridicîndu-se în acest fel la cîteva miliarde de euro. La visteriile Bisericii contribuie şi enoriaşii, prin taxele pe care trebuie să le plătească pentru aproape orice serviciu. Criteriile după care se stabilesc aceste plăţi rămîn în continuare o necunoscută, iar din acest motiv taxele diferă de la o biserică la alta. Oficial, banii variază în funcţie de numărul de locuitori dintr-o parohie, dar şi de necesităţile bisericii. Neoficial însă... locaşul de cult este proprietatea preotului care îl păstoreşte, aşadar trebuie să te supui regulilor impuse şi ştiute numai de el. Dar să despicăm firul în patru... În unele biserici, taxa de înmormîntare se ridică la 650 de lei - în această sumă intră plata pentru slujba propiru-zisă (250 de lei), serviciile preotului (200 de lei), ale dascălului (100 de lei) şi ale celor care cîntă în cor (100 de lei). Dacă biserica este în construcţie, iar muncitorii se afă în exerciţiul funcţiunii, mai trebuie să scoţi o mică atenţie şi pentru efortul lor, care însă, de foarte puţine ori se duce direct la cei ce prestează propriu-zis munca. În alte locuri, unde la slujba de înmormîntare participă, pe lîngă preotul care oficiază slujba, atît dascălul, cît şi 4 sau 5 corişti, cheltuiala se ridică la aproape 300 de lei, sumă în care intră preţul slujbei, costul unui policandru şi parastasul de trei şi de nouă zile. Cele mai mici preţuri variază între 50-150 de lei (în această sumă intrînd toate serviciile şi obiectele de cult pe care le presupune o înmormîntare), iar cele mai mari pot ajunge pînă la 1000 de lei. Sincer însă, în asemenea situaţii, cine mai stă să numere? Sau să mai ceară chitanţă? Sau să se certe cu părintele că suma trecută pe chitanţă este un sfert din cea reală? Cine îşi mai pune problema, în asemenea momente, unde se duc de fapt banii? Pe mîntuirea sufletului răposatului? Măcar de-ar fi aşa! Să trecem însă la un alt serviciu bisericesc - nunta! Dacă din varii motive - acolo s-au căsătorit şi părinţii tăi şi ai o legătură sentimentală cu acel locaş, vrei pur şi simplu să scapi de ochii mari ai vecinilor "ciorchiniţi" pe balcoane, acolo oficiază slujbe duhovnicul tău de o viaţă sau pur şi simplu pentru că dă bine să-ţi chemi invitaţii într-o zonă cochetă şi nu într-un fund de cartier - vrei să te căsătoreşti la o biserică din centrul Bucureştiului, trebuie să plăteşti în jur de 1100 de lei: slujba (700 de lei), coriştii (200 de lei), iar la sfîrşit ţi se oferă din partea bisericii două icoane sfinţite care costă, fiecare, cîte 100 de lei. Fiind în buricul tîrgului şi pentru că aşa scrie prin revistele româneşti cu "miresici", vrei să ornezi biserica cu funde din mătase şi petale de trandafir. Pentru acest mic serviciu trebuie să plăteşti o anumită sumă şi locaşului care urmează a fi împodobit. Sau dacă vrei să-ţi filmezi propria nuntă. Sau dacă vrei să te căsătoreşti într-o altă biserică decît cea din localitatea de domiciliu. Conform ziarului Adevărul din 23 septembrie 2007, cuplurile din Dolj care vor să se căsătorească la Craiova trebuie să plătească 200 de lei - taxa pentru dezlegarea de cununie - la biserica din localitatea de domiciliu. Explicaţiile oficiale spun că în acest fel se evită aglomerarea bisericilor importante din oraş şi... "furtul" enoriaşilor din parohiile mici şi, implicit, sărăcirea acestor locaşe. Sînt însă şi biserici - surprinzător, chiar şi în centrul Capitalei, nu numai în cartierele mărginaşe sau la ţară - în care se percep taxe modice, iar slujbele sînt atît de frumoase şi serviciile atît de fireşti... O altă sursă de venit a bisericii este... lumina sfîntă. Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (489/2006) prevede că dreptul de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult revine exclusiv cultelor religioase. Cu alte cuvinte, acestea deţin monopolul asupra lumînărilor şi nici o altă persoană sau societate nu are dreptul să producă şi să comercializeze lumînări, iar ţie, enoriaşului evlavios, îţi este "Interzisă intrarea cu lumînări din afară" - după cum te ameninţă afişele lipite, discret, în unele biserici. Biserica, aşadar, nu este tocmai săracă şi nici nu are prea mari bătăi de cap cu justificarea veniturilor pe care le obţine. Cultele din România nu se supun nici unui organ de control, garda financiară nu are nici o atribuţie în domeniu, iar Codul Fiscal prevede că veniturile obţinute de unităţile de cult recunoscute în România sînt neimpozabile - se spune într-un articol postat pe site-ul http://mdmd.word press.com. De unde provin banii Bisericii toată lumea ştie. Cum ajung aceşti bani în visteria ei, este o cu totul altă discuţie. Lucrul de care mă îndoiesc cel mai mult este "moralitatea" cheltuirii sumelor uriaşe pe care le deţine Biserica. O mică, dar importantă parte provine şi de la oameni, iar prin prisma acestui fapt îmi place să cred - încă - în Biserică. În banii adunaţi de Biserică. În faptul că ei vor fi folosiţi în slujba comunităţii, prin acţiuni concrete, nu prin utopii, prin clădiri reci, ale căror dimensiuni îţi taie respiraţia şi... atît.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șoferii de mașini electrice plătesc sume astronomice pentru înlocuirea anvelopelor. „Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că trebuie să le înlocuiesc“
Cumpărătorii de mașini electrice ar trebui să fie conștienți de costurile „astronomice” necesare pentru înlocuirea regulată a anvelopelor cu durată scurtă de viață, au avertizat proprietarii.
image
Ce pensionari nu vor avea pensii majorate din septembrie. Casa de Pensii: sunt un milion de persoane
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor, precizând că 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.
image

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.