<i>Sclavie civilizată</i>

Ana BLEAHU
Publicat în Dilema Veche nr. 166 din 12 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Întrebările esenţiale în analiza unui fenomen migraţional sînt: unde se pleacă, cîţi, ce fac acolo şi dacă s-au integrat şi eventual cît vor rămîne sau, altfel spus, cîţi se vor mai întoarce. Marea majoritate a românilor au plecat în Italia şi Spania. Migraţia românilor în Italia se caracterizează prin două aspecte fundamentale: 1) este în cea mai mare parte o migraţie informală, ilegală, clandestină care 2) are tendinţa de a se transforma într-o migraţie semi-permanentă, de durată. Estimări ale diferitelor instituţii arată că în Italia sînt aproximativ un milion de români. Liderii asociaţiilor românilor spun că sînt peste un milion şi jumătate. Percepţia românilor de acolo despre ei înşişi este că sînt "cu milioanele... peste tot în jurul Romei, auzi vorbindu-se româneşte. Iar la Torino nici nu mai spun, acolo o să devenim majoritari. În rest, în fiecare oraş din Italia e imposibil să nu găseşti românii". Dintre aceştia doar aproximativ 300.000 au acte oficiale (permessi di soggiorno annuali sau permanenti). Numărul cetăţenilor români aflaţi legal în Italia, conform datelor publicate în luna octombrie 2006 de către Institutul Naţional de Statistică din Italia, este de 297.570 de persoane, adică peste 10% din totalul de 2.670.514 de rezidenţi străini în Italia. La nivelul anului 2004, conform datelor Ministerului Italian de Interne, cifra era de 243.793 de persoane (faţa de 237.010 de persoane în 2003). Unde sînt aceşti imigranţi? Răspunsul complet la această întrebare este: o parte locuiesc îngrămădiţi în apartamente închiriate legal în care doar unul are acte legale, toţi ceilalţi 4, 6 sau 10 sînt ilegal, aşadar la un calcul simplu pe lîngă cei 300.000 aflaţi legal mai ai încă minimum 600.000 aflaţi ilegal. Mai există categoria "badantelor" sau a femeilor care muncesc în familiile italienilor. Şi încă o alta, a celor care locuiesc în cele mai diverse locuri posibile: unii în "părăseală" adică în clădiri abandonate, alţii sînt "metronomi" - adică cei care se plimbă prin metrourile sau staţiile periferice de tren cu un mic rucsac în spate, au papuci de gumă în picioare "pentru că adidaşii îi ţinem pentru zilele în care găsim de muncă"; alţii în "cimitirele de maşini" în care "paznicii ne lasă să intrăm, dar numai după ce se face întuneric... şi plecăm pe întuneric, mergem direct la depozite" sau în pădurile din jurul Romei unde locuiesc în "colibe acoperite cu plastic". Italia anilor ’90 nu a fost deloc pregătită să facă faţă noului val de imigranţi. Zeci de ani Italia a fost o ţară a emigraţiei. 26 de milioane de italieni au părăsit Italia în secolul trecut. Legislaţia în domeniul migraţiei a fost extrem de superficială punînd accent pe acceptarea şi legalizarea imigranţilor şi mai puţin pe integrarea acestora. În ultimii 20 de ani, diversele guverne italiene au încercat să facă faţă noilor provocări ale imigraţiei în Italia. Au fost elaborate o serie de legi (Legea Martelli 39/1990, Legea Turco-Napolitano 40/1998, Legea Bossi Fini 189/2002), dar managementul acestui fenomen rămîne deficitar şi este folosit de multe ori doar ca punct de atracţie în discursurile publice ale politicienilor. "Aici fratele nu-ţi mai e frate!" Relaţiile de rudenie, de vecinătate, precum şi apartenenţa la aceaşi comunitate (sat, cartier) din România reprezintă un punct important în creşterea numărului de emigranţi clandestini spre Italia. Dacă la începutul migraţiei aceste reţele au reprezentat un factor de suport efectiv şi esenţial pentru emigranţi, odată cu creşterea numărului acestora, ele au devenit mai restrictive, mai puţin permeabile şi mai puţin eficiente. Are loc aşadar un fenomen de diminuare şi dizolvare a reţelelor prin supradimensionarea şi suprasaturarea lor. "După cum ţi-e norocul" pare a fi regula de bază în reuşita sau nereuşita unei încercări de migrare. Poveştile noilor migranţi încep să semene între ele. Singurătatea, foamea, frica de autorităţi, locuri de muncă instabile, patroni care nu dau banii la timp sau deloc apar în discursul tuturor, cu diferite accente. După 2002, după "deschiderea graniţelor", numărul emigranţilor români în Italia a crescut foarte mult. Aceştia, egali între ei ca experienţă de migraţie, experienţă de muncă, de locuire, nu se mai puteau susţine unii pe alţii. Astfel că cei mai mulţi dintre emigranţi aleg să se separe. Pornesc de unii singuri să-şi rezolve propriile probleme. Migraţia devine pentru cei mai mulţi dintre ei o experienţă strict individuală în care soluţiile problemelor se găsesc la întîmplare, din aproape în aproape, fiecare pe cont propriu. Emigranţii par afectaţi cel mai acut de fenomenul de atomizare a relaţiilor de familie. Pe de o parte se deteriorează relaţiile între soţ şi soţie, avînd drept urmare creşterea numărului divorţurilor, iar pe de altă parte se destructurează relaţiile dintre fraţi, copii şi părinţi. "Aici toţi fug unii de alţii. Dacă vii cu soţia, te apucă gelozia pe italieni că ăia au bani, dacă vii cu fratele, apar discuţii că ăla şi-a găsit loc de muncă şi tu nu... De la bani pleacă totul. Se întorc acasă chiar şi pentru o săptămînă şi redevin prieteni..., iar aici se ceartă..., se separă." "Sîntem transnaţionali, dar regionali..." Printre imigranţii români se păstrează ideea de apartenenţă la o regiune sau alta din România. Se ştie că la Ponta Roma îi găseşti pe cei din Bacău, iar la La Storca stau oltenii: "sîntem transnaţionali, dar regionali". Din acest punct de vedere "povestea" La Friptei este extrem de relevantă. La Fripta a fost o comunitate de români care trăiau în pădurile de pe lîngă Roma şi care avea o vechime de aproape 4 ani. Pentru a ajunge în La Fripta trebuia să cobori la Mala Grota, într-o staţie de autobuz. În dreapta rămînea localitatea. Se mergea pe marginea şoselei pînă la un moment dat cînd trebuia să intri în "boscheti", să sari un şanţ mic şi să intri în pădure. În pădure, începea cărarea care ducea spre La Fripta. "În dreapta este cărarea care duce la Olteni, ei sînt mai pe coastă de deal, doar vreo 20, la vale sînt moldovenii, sînt şi ei vreo 40, iar aici sîntem noi, sătmărenii, noi sîntem cei mai mulţi, cam 100 de persoane." "Românii nu sînt uniţi, dar sînt bine organizaţi". Românii au fost singura minoritate care s-au organizat în acest fel, ad-hoc, în apropierea Romei. Colibele puteau fi închiriate. "50 de euro pe lună, costă chiria". Aceste locuri erau bine cunoscute de către oficialităţi şi tolerate de către carabinieri. În 27 decembrie 2006, cu cîteva zile înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, trupe speciale au distrus colibele românilor din La Fripta. "Aveam acolo tot ce am strîns anul acesta, paşapoartele noastre, toate hainele... au pus foc... foc supravegheat, pe foarte mulţi dintre noi i-au arestat... asta în loc de bun venit români în Europa. Am muncit tot anul pentru ei... iar acum ne dau foc..." În 7 ianuarie 2007, foştii "localnici" din La Fripta erau tot în pădure, un pic mai departe. "Acum stăm sub prelate, nu ne mai ridicăm colibe... mai avem doar hainele de pe noi... şi nici nu avem bani şi acte să ne întoarcem în ţară." Lipsa de reglementări legale distorsionează posibilele efecte pozitive ale migraţiei pentru muncă. Permisivitatea legislativă combinată cu inadecvarea legislaţiei la mişcarea migraţională oarecum naturală, bazată pe cerere şi ofertă, poate produce dezechilibre atît în ţările de destinaţie, cît şi în cele de origine, afectînd ţesătura profundă a relaţiilor sociale.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.