<i>Nu banii reprezintî problema Capitalei, ci organizarea</i>

LIPSURILE LEGII ŞI PIEDICILE RECIPROCE Ce este "Constituţia pentru Bucureşti" a Societăţii Academice din România? E titlul unui material făcut de SAR, o idee a noastră. I-am găsit acest titlu, mai "marketabil", tocmai pentru a sublinia că Bucureştiul are nevoie de o regîndire instituţională. Modul de organizare este problema adevărată a Capitalei, celelalte sînt doar efecte. Oraşul este organizat pe două niveluri administrative fără subordonare între ele, şi nu asta ar fi marea dificultate, ci faptul că împărţirea de venituri şi funcţii (cine ce face, cine ce venituri primeşte) nu e foarte raţională între aceste niveluri, există goluri şi suprapuneri. Ambele sînt periculoase: şi cînd ai goluri în atribuţii, pentru că înseamnă că nu se ocupă nimeni de anumite lucruri, şi cînd sînt suprapuneri, pentru că nivelurile se blochează unele pe altele în anumite decizii, şi atunci fie nu se poate face nimic, fie apar conflicte. De exemplu, cazul de acum cîteva luni privind atribuirea contractelor de salubrizare, în care Primăria Generală, adică Adriean Videanu, a fost în conflict cu sectorul 1 - primarul Chiliman. De ce? Pentru că legislaţia e ambiguă, nu se ştie exact a cui e atribuţia, teritoriul se suprapune, un contract îl anulează pe altul - şi amîndoi aveau oarecare bază legală care să le dea dreptate. Aşadar, dificultăţile au ca sursă aşezarea instituţională. Asta ca să nu vorbim decît de urbanism (de la documentele generale şi strategice, planuri, pînă la autorizaţii de construcţie), pentru că sînt şi alte aspecte unde domneşte acelaşi haos. Acest talmeş-balmeş de natură instituţională are explicaţii, şi anume faptul că fiecare are o părticică de decizie, iar legea are portiţe astfel încît fiecare nivel să poată "şunta" decizia celuilalt. Unii iau o hotărîre în Consiliul General - cum ar fi PUZ-urile, de exemplu -, dar consiliile locale sau primăriile de sector pot veni cu abateri de la PUZ-uri, cu diverse autorizaţii de construcţii, pentru că ei le dau. Şi atunci, ceilalţi se răzbună făcînd alte PUZ-uri, care sînt de fapt nişte autorizaţii de construcţie pe uşa din dos. Fiecare exploatează lipsuri din lege ca să-i pună piedică celuilalt. Iar rezultatul îl vedem. Lumea se enervează, se fac campanii pentru clădirea X sau strada Y, dar trebuie să dispară sursa problemei, iar aceasta constă în aşezarea instituţiilor şi în legi. Situaţia a fost gîndită să ajungă în acest punct sau e vorba de o serie de decizii confuze? Sînt diverse teorii, unii spun că a fost gîndită. Probabil că unii au strecurat şi intenţionat nişte lucruri, cum se întîmplă şi în legislaţia naţională. Dar avem de-a face şi cu rezultatul neintenţionat al unor bătălii politice, pentru că au fost multe meciuri, nu numai între aceşti doi actori, sectoare - Primărie Generală, în acest caz şi Guvernul este un jucător, pentru că şi el a fost aliniat politic. Guvernele României au fost cînd cu unii, cînd cu ceilalţi, şi în funcţie de tabără luau atribuţii şi venituri de la unii şi le dădeau celorlalţi. Iar acum, instituţional, ca reguli, Bucureştiul arată ca o canapea pe care s-au bătut nişte pisici. E un rezultat parţial neintenţionat al unor bătălii haotice. Diversele instituţii ale Capitalei nu sînt aşezate raţional, în acest moment. Uitaţi-vă la şcoli, în măsura în care aparţin autorităţilor locale, adică nu mult, partea de clădiri şi de utilităţi, nici ele nu au o situaţie clară, şi asta în toată administraţia locală, nu numai în Bucureşti. SECTOARELE ŞI CENTRUL SAU VENITURI "SPARTE" ÎN ŞAPTE În proiectul SAR se află, de asemenea, propunerea să avem mai multe sectoare şi să fie reorganizate, cu specific de centru şi de periferie. Rostul nostru, al SAR-ului sau al coaliţiei de ong-uri care au venit cu acel "Pact pentru Bucureşti", nu este să dăm soluţii şi ele să fie neapărat puse în practică. Problema este că se încalcă legi şi noi propunem să nu se mai încalce, aici nu e loc de discuţii. Soluţiile trebuie să fie rezultatul unei discuţii publice transparente, ceea ce nu s-a făcut niciodată. Ceea ce vrem să schimbăm nu este ce se construieşte pe o parcelă, ci dorim să existe un proces transparent, cum se întîmplă în Europa, astfel încît toţi cei vizaţi să se poată pronunţa şi să nu se mai facă lucruri pe uşa din dos, după care eşti pus în faţa faptului împlinit. La fel e şi cu sectoarele. Cînd te uiţi cum sînt organizate marile capitale din centrul şi estul Europei, vezi această discrepanţă, şi anume că în Bucureşti ele sînt relativ puternice în comparaţie cu Primăria Generală, din cauza faptului că sînt puţine şi mari. Sistemul de venituri locale a fost organizat în aşa fel încît ele colectează mai toate veniturile locale, nu există un buget al Bucureştiului. Veniturile locale sînt "sparte" în şapte, Primăria Generală nu ştie nici măcar cît şi de la cine s-au încasat bani. În calitate de cetăţeni, principalele venituri locale pe care le plătim sînt cele pe teren, casă şi vehicule. Administraţia financiară unde le plătim este a sectorului respectiv. Pînă şi soft-urile sînt diferite, nu comunică între ele. Dacă ai vrea să le pui împreună, ar fi un proiect tehnic de un an, pe care ar trebui să îl facă o firmă. Nu există o bază de date comună cu venituri ale municipalităţii Bucureşti, nici măcar la nivel de informaţie. Acestea sînt probleme de management. Organizarea altor capitale arată astfel: sectoarele sînt mai mici, mai multe şi nu au foarte multe atribuţii pe partea de strategie, de dezvoltare pe termen lung a oraşului, pentru că ar fi greu să ajungi la un rezultat cu şase strategii separate. Acolo e clar: Primăria Generală se ocupă de strategie, poate controla cine, ce, cum unde construieşte, iar primăriile de sector au partea lor de autonomie, inclusiv pe venituri, dar în special în ceea ce priveşte funcţiile de prestare directă spre cetăţeni, funcţiile sociale, asistenţă socială, emitere de autorizaţii, aprobări mărunte. Şi, mai ales, există o comunicare între niveluri. În Budapesta, cei din districte participă la şedinţele Consiliului General, aşadar decizia fuzionează cumva, hotărîrile nu se blochează reciproc. Dacă eu, Primăria Generală, vreau să dezvolt ceva, obligatoriu va fi pe teritoriul unui sector, iar dacă ei nu vor, nu poţi să faci nimic pentru că în momentul de faţă au puterea să dea autorizaţii de construcţie pentru orice, mai puţin în ceea ce priveşte bulevardele mari. Însă în rest, dacă vreau să fac un proiect de dezvoltare, cum ar fi aceste iniţiative în legătură cu construirea de pasaje, gîndiţi-vă ce ar însemna, fiindcă ai nevoie o dată de Primăria Generală, apoi de cel puţin două primării de sector pe teritoriul cărora s-ar afla aceste pasaje, deci sînt necesare cel puţin trei părţi pentru o decizie simplă. Dacă mai sînt şi din partide diferite şi refuză să coopereze, totul s-a blocat. ZONA METROPOLITANĂ ŞI INSTITUŢIILE FĂCUTE SĂ BLOCHEZE Chiar dacă există fonduri şi proiecte. Sînt ani buni de cînd există fonduri, dificultatea nu constă în lipsa de bani. Pentru centrul istoric, primii care au pus fonduri la dispoziţie au fost americanii, prin programul USAID, acum 7-8 ani. Ar fi trebuit să înceapă de mult lucrări serioase. Nu banii reprezintă problema cea mare, ci organizarea. Situaţia e oricum grea pentru că proiectele urbane sînt dificile, au multe componente, şi tehnice, şi sociale, şi legale (de exemplu, exproprierile). Regenerarea urbană e o treabă teribil de grea, care durează ani de zile şi în oraşele din Vestul Europei. Dacă pe deasupra instituţiile nu te ajută, ca la noi, ci te încurcă, atunci chiar nu mai poţi să faci nimic. În acest moment instituţiile sînt făcute să blocheze, nu să aducă soluţii. Dacă în ultima vreme s-a mai mişcat cîte ceva, au fost excepţii. În Bucureşti, în ultimii 19 ani, cu precădere s-a stagnat. Trebuie aşezate atribuţiile diferit, să ştim cu ce se ocupă fiecare, iar dacă ceva nu merge, să ştim pe cine învinovăţim. Acum dau vina unii pe alţii şi culmea este că fiecare are partea lui de dreptate şi poate să vină cu o lege în sprijinul său. Avem ocazia să ne aşezăm la masă şi să discutăm serios despre o lege a Bucureştiului. Subliniez "serios", pentru că discuţii au mai fost, de pe vremea guvernelor PSD. Poate este prilejul să ne gîndim şi la zona metropolitană, la o formă de cooperare a Bucureştiului cu comunele şi oraşele din jur, care sînt lipite de el, pentru că, din nou, făcînd o comparaţie cu celelalte capitale, Bucureştiul e un oraş foarte strîmt. De ce e nevoie de un plan pentru zona metropolitană? Sînt soluţii în acest moment pentru dezvoltarea ei? La populaţia pe care o are Bucureştiul, intravilanul, limita administrativă e foarte strîmtă. Soluţiile sînt multe, dar dificile, nu numai în România, nu e uşor să înglobezi localităţile din jur. E nevoie de un referendum. Se pot găsi forme cooperative, se pot găsi mai multe modele, încercate în Vest, de asociaţii metropolitane. De exemplu, cetăţenii din comuna Glina sînt deja nemulţumiţi pentru că au o mare groapă de gunoi provenind din Bucureşti. Dacă la un moment dat vom vedea revolte de tip Napoli pentru că nu mai vor să aibă acolo o groapă de gunoi ar fi în total acord cu autonomia locală, au acest drept. Noi ar trebui să ne gîndim de acum la acest gen de probleme şi să propunem nişte reguli pentru soluţionarea lor, cum ar fi o formă contractuală de compensare. Trebuie să echilibrezi cumva beneficiile cu costurile în interiorul acestei zone. Comunele lipite de Bucureşti, autonome administrativ, unele chiar în interiorul centurii oraşului, oricum strîmtă, sînt de fapt nişte cartiere ale Bucureştiului, practic lipite de intravilan (Chiajna, Domneşti). Iar mulţi bucureşteni şi-au făcut case acolo. Funcţional aparţin de Capitală, sînt chiar servite de linii de transport în comun, dar instituţional sînt despărţite şi atunci îşi fac strategia lor complet separată. Vom avea astfel în curînd o zonă disfuncţională, nu se vor putea coordona transportul, investiţiile, spaţiile verzi etc. Toată lumea vrea spaţii verzi, dar nimeni pe proprietatea lui. Dacă nu vom găsi un sistem de instituţii care să pună în echilibru aceste interese absolut normale, nu vom putea face nimic, iar noi nu-l avem. Pînă acum n-a existat voinţa politică pentru astfel de demersuri. O ADMINISTRAŢIE DE SECOL XIX Există semnale dinspre clasa politică în legătură cu aceste propuneri? În ultimele şase luni, măcar s-a discutat ceva mai mult decît înainte. Nu la iniţiativa clasei politice, dezbaterea a început tot în zona societăţii civile. S-au cristalizat nişte idei, unele au fost preluate de către politicieni. Majoritatea candidaţilor pentru Capitală au semnat acel "Pact cu Bucureştiul". Primul punct propune o strategie pentru oraş din care să decurgă un nou Plan de Urbanism General. Ar fi bine dacă în paralel s-ar coordona strategia oraşului cu planurile privind zona metropolitană. Uitaţi-vă spre Pipera: se măresc străzile, mă refer la investiţiile publice, dar nu poţi să faci o stradă în întregime, trebuie să te opreşti la jumătate, pentru că intervine cineva căruia îi aparţine terenul respectiv, sau Ministerul Transporturilor, sau judeţul din care face parte acea localitate. Nu există pînă acum un precedent în care unul dintre aceştia să facă un drum, iar celălalt să-l continue la fel. Ar fi semnul că am intrat în secolul XXI, dar pînă acum nu s-a întîmplat, administraţia noastră se găseşte în prima parte a secolului XX, uneori chiar în secolul XIX. Iar în campania electorală am asistat, ca de obicei, la vorbărie. Nu poţi să promiţi acolo unde nu ai atribuiţii. Ce sens are să vorbeşi, cum i-am auzit pe unii candidaţi, ce vei face cu metroul sau cum o să foloseşti liniile CFR? Metroul nu e în administraţia Primăriei (în "Pactul cu Bucureştiul" există această propunere, de unificare a transportului de suprafaţă cu cel subteran), CFR-ul ţine de Transporturi. Care este prima imagine pentru cineva care intră în oraş pe magistralele importante ale CFR? Vezi magherniţe, fundul unor curţi, clădiri din bidoane de tablă şi gunoaie peste tot, în special lîngă calea ferată. Iar acolo este proprietatea CFR-ului, tu, ca primar, chiar dacă ai vrea să faci curat, n-ai voie, te ia în primire Curtea de Conturi pentru că ai folosit fonduri să cureţi proprietatea Ministerului Transporturilor. Cel care vine cu trenul nu ştie acest lucru, se gîndeşte ce oraş murdar şi urît a întîlnit, ceea ce este adevărat. Iar candidaţii au promis schimbări, dar eu ştiu că n-au ce să facă pentru că nu au atribuţii în acest sens. Şi aici discutăm de lucruri simple, ca adunatul gunoaielor şi un aspect acceptabil al oraşului la intrare, despre altele nici nu poate fi vorba. Sorin Ioniţă este director de cercetare la Societatea Academică din România. a consemnat Mădălina ŞCHIOPU