<i>Made in</i> Oltenia

Luminiţa CORNEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 236 din 21 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă vorbim despre Craiova, slavă Domnului, avem ce enumera la capitolul instituţii şi evenimente culturale. Noi, craiovenii, ne imaginăm că Teatrul Naţional de aici nu mai are nevoie de prezentare. Festivalul Internaţional Shakespeare, de asemenea. Avem trei reviste culturale importante: Ramuri, Mozaicul, Scrisul Românesc. Filarmonică, Teatru de copii - Colibri -, Teatru de operă. Festivalul Craiova muzicală, un alt eveniment de succes. Un muzeu de artă cu o galerie Brâncuşi deschisă permanent. Galerii de artă unde expun periodic pictori de valoare. Avem, cum s-ar zice, de toate. Finanţări, de pe unde se poate, din bugetele locale, de la Ministerul Culturii, din generoase sponsorizări. Dar toate astea nu se întîmplă pur şi simplu pentru că este Craiova un oraş mare, capitala Olteniei etc. Dacă stăm şi socotim, secretul acestor instituţii sau manifestări de succes este unul singur: oamenii-instituţie. OMUL-INSTITUŢIE Este supranumele dat de Marina Constantinescu lui Emil Boroghină, creatorul şi directorul Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova. Omul-instituţie este acela care are o idee, devenită ideal, şi care crede în ea cu un entuziasm aproape copilăresc, în ciuda scepticismului, blazării şi chiar piedicilor cu care îl întîmpină ceilalţi. Este cel care aleargă, explică, lămureşte, convinge pe toată lumea, de la colaboratori la finanţatori, şi care adesea rămîne în umbră, lăudîndu-i pe alţii pentru reuşită. Nu ştiu în Bucureşti cum se întîmplă naşterea unui eveniment, dar aici, la noi, fără un idealist care îşi pune în joc timpul, banii, viaţa întreagă, nu se leagă nimic. Omul de la revista Ramuri se cheamă Gabriel Chifu, cel de la Mozaicul - Nicolae Marinescu. Pentru muzică arde Gheorghe Fabian, pentru artele plastice, Florin Rogneanu. Special l-am lăsat la urmă pe Patrel Berceanu, regretatul director al Teatrului Colibri, care a plătit cu viaţa prea marele ataşament faţă de instituţia amintită, atunci cînd aceasta şi-a pierdut sediul în vîltoarea unor absurde procese de retrocedare. Şi prin jurul Craiovei am văzut lucruri care confirmă ipoteza de mai sus. În Slatina, patronul unei cafenele a avut inspiraţia să transforme pereţii acesteia în simeze. În cafeneaua-galerie Art Delia am avut bucuria să cunosc un grup de artişti şi de intelectuali preocupaţi de a-şi crea un mediu cultural în care să poată respira. La Rîmnicu-Vîlcea, Nicolae Sofianu finanţează de ani buni tabere de creaţie artistică, a investit sume impresionante în opere de artă şi intenţionează să amenajeze un muzeu de artă contemporană. PUBLICUL O definiţie clasică a provinciei este următoarea: locul unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Ai zice că într-un oraş cu 300.000 de locuitori asta nu mai e posibil. Şi totuşi... Exceptînd cele cîteva evenimente cu totul ieşite din comun (să zicem, o conferinţă a lui Nicolae Manolescu, un concert al lui Dan Grigore, un spectacol de faimă mondială de la Festivalul Shakespeare, unde se strîng cu uşurinţă cinci sute de oameni, cît să umple o sală), cei care frecventează cu adevărat lansări de carte, cenacluri, vernisaje sau concerte sînt cam aceiaşi. Puţini. Noi între noi, cum se spune. Publicul larg, cel visat de orice organizator de evenimente culturale, stă comod acasă, la televizor. De creat, se creează, altminteri nu ar mai exista nici lansări, nici vernisaje. Întrebarea este: pentru cine? Desigur, peste tot există spirite cultivate care trăiesc la cote înalte. Şi la Calafat, şi la Slatina, o ştiu sigur, sînt colecţionari care investesc în arta contemporană. Însă cu ei nu se face primăvară. Consumatorii de artă, indiferent despre ce artă vorbim, au tot mai mult aerul unei caste care ţine cu ultimele puteri de idealurile, convingerile, comportamentele care o definesc. Şi care definesc pe tot mai puţini. VIITORUL? Teoretic, viitorul culturii în provincie ar trebui să fie bun. Cu toată dezamăgirea pe care o avem cu privire la slaba audienţă a actului artistic, nu putem nega că, după 1989, iniţiativele individuale, pornite din te miri ce loc al ţării, sînt cele care au adus sarea şi piperul vieţii culturale româneşti. Există un acum şi aici al actului de cultură care ar trebui să asigure înflorirea grupurilor locale, a unor nuclee zonale fertile din care, din cînd în cînd, să izbucnească, precum o flacără, cîte un eveniment de talie naţională, europeană. Practic, mă tem că lucrurile nu sînt aşa simple. Soarta culturii în provincie nu poate fi alta decît a culturii în general. Fără public, cultura moare. Publicul trebuie cultivat, crescut, încă de pe băncile şcolii. Cine face educaţia în zilele noastre în România? Vrînd-nevrînd, televizorul şi şcoala. Mai întîi televizorul şi abia apoi şcoala. Butonaţi telecomanda cîteva minute şi vă lămuriţi cum e cu televiziunile. Poate daţi, butonînd, peste vreo ştire despre bacalaureatul de anul acesta. Vă lămuriţi cum e şi cu şcoala. Acesta, mă tem, este viitorul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.