<i>La vie en noir</i>
Circulă prin Petrila, de la intrare pînă la ieşire, o vorbă despre cum a fost dînsa surclasată de iaurt. E o vorbă cum că, spre deosebire de oraşul nostru, produsul lactat respectiv are o cultură vie şi bogată. Aşa că, la solicitarea bătrînei Dilema, cum pot să scriu 4-5000 de semne despre nimic? La un recensămînt personal, prin anii â90, pe vreun kilometru de stradă principală se înşirau (mărgărite?) un număr de 42 de cîrciumi. Avînd în vedere că şi ficatul Petrilei are o limită de suportabilitate, mare parte din ele s-au transformat, de-a lungul anilor, în magazine second-hand (zdrenţe, boarfe&cîrpe), dar asta şi datorită faptului că brandul "Visul imaginaţiei" îşi are depozitele centrale prin zonă. Un inventar al clădirilor care ar trebui să ocrotească şi fereasCĂ CUltura de vremurile de afară ar arăta astfel: - Fostul club al sindicatului, care mai dădea şi filme coreene cu vreo 20 de ani în urmă, s-a transformat în Casa de cultură "Ladislau Schmidt". (Pentru cei cu serioase lacune intelectuale, dăm informaţia că amintitul nume, de profesie potcovar, era pictorul şi sculptorul preferat de toţi activiştii PCR locali, cu pirogravuri, metaloplastii şi mult ipsos în colecţia Nicolae Ceauşescu.) - Galeria de artă a fost prima care a sucombat după â89. Rapacii milionari de carton au făcut imediat după Revoluţie primul magazin de hîrtie igienică din istoria milenară şi milionară a Petrilei. - Casa Memorială "Ion D. Sîrbu", deschisă în 1994 cu mare pompă şi închisă a doua zi cu aceeaşi pompă funebră. - Librăria "Ion Creangă", strînsă ca un cleşte de două magazine chinezeşti care îi tot fură din spaţiu. Dacă la instituţii stăm modest - cum aţi văzut, la manifestări culturale putem fi invidiaţi. Decît mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost. Aşa că prin septembrie, oraşul îmbracă haine de sărbătoare. E timpul "Zilelor oraşului Petrila", ocazie cu care circulaţia e deviată de pe strada Principală pentru a face loc Daciilor sosite din toată ţara, desfăcătoare de produse culturale de excepţie made in China, y compris Turcia. Pe scena din faţa monumentalului monument de tablă "Nici o lacrimă" defilează muzică populară cu sclipici, muzică uşoară cu fundul aproape gol şi tributele to Guţă. Între momentele artistice mai apare şi primarul cu-a lui ceată, care îndeamnă populaţia la catharsis. În urma lor rămîne o mare de gunoaie (Petrila port!) şi o gaură de cîteva miliarde în bugetul local. Sîntem prea săraci pentru a ne permite show-uri ieftine. Scremut sau nu, oraşul a scos cîteva exemplare de notorietate: Ion D. Sîrbu, Ludovic Bacs, Ioszef Kappl. Asta a fost ieri. Azi ne mîndrim cu poetul maistru miner V. Bontea, singurul poet care a scris epopeea mineriadelor în rimă clasică, unde Costeştiul rimează cu Stoieneştiul, Cozma Miron cu Alexandrion şi ministrul Dejeu cu fără Dumnezeu. De unde se vede că închiderea minelor a dus la deschiderea rimelor. Care aşezare din România se mai poate mîndri cu Antologia poeţilor petrileni de la A la Z? Marin Preda ar zice că "aşa ceva nu există!". Îl contrazic. Se poate pipăi şi, normal, se poate şi urla: ESTE! Este şi părerea primarului Păducel, al cărui mandat în fruntea obştii se pierde în negura vremii, care, cu de la sine putere executivă, a decretat că "Ion D. Sîrbu a fost un mare poet". Poţi să contrazici un triumf al artei îmbălsămării? Cam asta ar fi situaţia. Stau încă în dubiu dacă şi "Clubul Masonilor" intră la instituţii de cultură. N-am fost invitat la nici o şedinţă de spiritism, mi-am permis să admir doar cîrnatul de 4x4 înşirat pe Principală în sîmbetele în care are loc dansul şorţuleţelor. S-ar putea, probabil, să fie un "cerc al poeţilor dispăruţi", nu ştiu, nu mă pronunţ, nu arunc cu piatră. Bref, am început cu o vorbă de duh, închei cu una de duh sfînt: "nu există decît un lucru bun în cazul oraşelor mici: ştii că la un moment dat trebuie s-o tai de acolo!". Vorbele aparţin lui Lou Reed. Nu rîde, citeşte înainte! Astea ar fi dezavantajele statului în, pe, întru, la Petrila. În cazul fericit în care totuşi sînteţi o minoritate masochistă, vă place liniştea de mormînt, v-aţi dedicat restul vieţii scrierii memoriilor şi încă Patria vă doare fizic, e timpul să-mi urmaţi exemplul şi vă stabiliţi aici. Şi acum. Puteţi face, pe banii dvs., un festival de muzică bună în propria curte, puteţi să scrieţi noaptea versuri pe zidurile Petrilei, puteţi să îmbrăcaţi o colonie întreagă de case în ilustraţii poetice & humor, puteţi să desenaţi cu copiii cercul artiştilor dispăruţi, puteţi, cu de la sinevă putere, să vă declaraţi aşezarea "periferie culturală europeană", puteţi, cu de la ei putere, să vă simţiţi enorm şi să fiţi văzut monstruos. Chiar aşa! Puteţi?
