<i>Fericirea nu este starea cerebrală perfectă</i>

Fericirea poate fi definită ca o sumă de bucurii care induc, pentru o perioadă scurtă de timp, o anume stare de bine. Acesta ar fi cea mai simplă definiţie a fericirii. Cît despre depresie, ea nu este neapărat opusul fericirii. Schimbările din societate, problemele de ordin personal (pierderea slujbei, a banilor, a poziţiei, a puterii, a unor oameni dragi etc.), toate acestea riscă să-ţi dea simptome depresive: eşti mai puţin activ, îţi pierzi din motivaţii, devii trist ş.cl. Aceste simptome însă, atîta timp cît nu depăşesc anumite limite, fac parte dintr-un ciclu firesc de reglare a creierului. Într-o stare continuă de fericire n-am mai avea motive să ne reanalizăm activităţile, să ne facem proiecte, să fim creativi. S-ar produce exact acelaşi tip de efect ca în cazul celor care cad în depresie şi nu mai sînt interesaţi de nimic. Cînd fericirea şi stările depresive nu se succed, ieşim dintr-o stare de normalitate a fiziologiei creierului. Ce se întîmplă în creier atunci cînd sîntem fericiţi? Creierul este o structură care funcţionează cu substanţe chimice. Există cîteva sute de substanţe chimice şi, pentru a avea o funcţionare normală a creierului, trebuie ca aceste substanţe să se afle în locul care trebuie, în cantitatea care trebuie şi în secvenţa de variaţie de concentraţie care trebuie. În momentul cînd, în anumite zone din creier, aceste substanţe nu mai au nivelul indicat, apar simptomele depresive. Dar, dacă în cazul depresiei scad anumite substanţe chimice - este vorba, în principal, de scăderile de serotonină sau de dopamină -, asta nu înseamnă că în cazul fericirii nivelul acestor substanţe creşte. Este vorba, de fapt, de stimularea unor circuite neuronale. Să-ţi explic, de pildă, cum luăm noi deciziile. În partea orbitală a lobului prefrontal are loc un întreg proces în care punem în balanţă ceea ce e bine şi ceea ce e rău conform înţelegerii noastre a posibilelor urmări, proces care duce la o descărcare de substanţe chimice. În stările depresive, avem tendinţa să amînăm luarea unor decizii; nu ne mai face plăcere acest lucru şi nu mai avem iniţiativă, spre deosebire, de pildă, de momentele în care sîntem îndrăgostiţi şi ni se schimbă automat lista de priorităţi. Atunci creierul îşi îndreaptă atenţia către lucrurile care ne fac plăcere printr-un sistem de recompense legat de acest mediator care e dopamina. Cum fiecare gînd, senzaţie, activitate sînt însoţite de activarea unor circuite din creier, atunci cînd sîntem îndrăgostiţi, circuitele legate exclusiv de ceea ce ne-a produs plăcere, adică de persoana iubită, devin predominante, iar altele sînt ignorate cu totul. De aceea fericirea seamănă foarte mult cu starea de îndrăgostire. Din aceeaşi cauză însă fericirea nu este tocmai o stare perfectă de funcţionare a creierului. "The brain is moving" În ce fel îi pot ajuta pe depresivi tratamentele medicamentoase? Există studii interesante care arată că autosugestia şi psihoterapia au dat aceleaşi rezultate ca tratamentul medicamentos, numai că acestea durează mai mult pînă la reglarea circuitelor neuronale şi, uneori, nu ai timpul necesar. Cei care ajung să se sinucidă au ghinionul de a atinge punctul critic al depresiei cînd circuitele de motivaţie şi recompensă nu mai funcţionează deloc. Dacă depresia nu e acută, e bine să se apeleze numai la psihoterapie. De cele mai multe ori însă e nevoie ca aceste două metode să fie combinate. Creierul nostru are capacitatea de a se autoregla fără ajutor exterior, însă aceasta depinde foarte mult de determinarea individului. Ce "determină" această determinare? Psihoterapeuţii ştiu în funcţie de fiecare caz în parte; există întotdeauna lucruri de care se pot agăţa pentru a redezvolta zonele lipsite de motivaţie. În neuroştiinţe se spune "the brain is moving". În creierul nostru se creează şi se desfac în permanenţă neurocircuite. Sîntem victima propriilor noastre activităţi care influenţează încontinuu activitatea cerebrală. Creierul este de departe cel mai complex organ. Dacă în cardiologie, de pildă, există un număr mult mai mare de reuşite, asta se datorează şi faptului că în cord există doar cîteva tipuri de celule, pe cînd în creier se află nu mai puţin de 1500 de tipuri de neuroni, fiecare cu particularităţile lui. Creierul este, anatomic şi funcţional, o îmbinare unică, în bună parte încă insuficient cunoscută. Există firi predispuse la depresie? Da, se ştie deja că există baze genetice ale depresiei, un polimorfism genetic cu o anumită structură a genelor care predispun la depresie. Ca orice afecţiune, şi depresia este o combinaţie între gene şi ceea ce ni se întîmplă de-a lungul vieţii, începînd cu copilăria. Dar predispoziţie la fericire există? E o întrebare foarte bună! Există o predispoziţie genetică către aşa-numita psihoză maniaco-depresivă care alternează stările de foarte bine cu cele de tristeţe profundă, dar o predispoziţie la fericire nu cred să existe. Sîntem însă destul de aproape de stimularea anumitor circuite neuronale - acest proces se numeşte stimulare cerebrală profundă - care, cel puţin teoretic, ar face posibilă implantarea în creier a unor electrozi ai fericirii. Nu e doar ciudat ceea ce spun, dar este şi periculos pentru că ne îndreptăm către scenarii totalitare în care populaţii întregi ar putea fi subordonate unor puteri care le-ar asigura fericirea permanentă. Aşadar, fericirea nu e starea supremă a psihicului uman? Fericirea nu este nicidecum un obiectiv în sine, fericirea este un proces individual, un stimulent, nu un scop. Starea de fericire nu este starea cerebrală perfectă. Din punct de vedere neurologic, starea perfectă înseamnă receptivitate maximă plus creativitate maximă. Să percepi cît mai mult din ce se întîmplă în jurul tău, să captezi cît mai multă informaţie şi să poţi prelucra la maximum - aceasta ar fi starea supremă a creierului uman. Fericirea se poate învăţa Sîntem mai predispuşi la simptome depresive în capitalism, sub presiunea consumerismului şi a bombardamentului mediatic? E adevărat că în România a crescut, în ultimii 10-15 ani, numărul de persoane care acuză diverse simptome depresive. Pe lîngă schimbările aduse de o societate care trece de la totalitarism la democraţie, a crescut însă şi gradul de conştientizare al populaţiei faţă de problemele psihice. Există însă suficiente elemente care îi fac pe oameni să trăiască mai acut depresia acum decît înainte de Revoluţie. Unul dintre acestea este numărul mult mai mare de informaţii la care sîntem supuşi. Cu cît avem acces la mai multă informaţie, cu atît gradul de aspiraţie este mai mare, iar acest lucru creează un conflict al aptitudinilor psihice, principala cauză a stresului cronic care - dat fiind că duce la eliberarea unui număr mai mare de hormoni, cum este cortizolul - este direct legat de depresie. Aşadar, avem argumente pentru a susţine ideea că modificările aduse de societate şi modul în care trăim noi astăzi faţă de cum o făceam acum 15 ani creează premise clare pentru mai multe cazuri de depresie. Dacă abundenţa informaţiei dăunează, înseamnă că ignoranţa este de preferat? Bombardamentul cu informaţii, dincolo de cantitatea pe care noi o putem prelua, gradul de aspiraţie mai mare, concurenţa profesională, toate acestea ne condiţionează să facem mai multe lucruri cu un consum psihic şi de energie deseori peste limitele normale. În acelaşi timp însă, libertatea (informaţiei, de iniţiativă etc.) ne dă posibilitatea de a alege şi aceasta este o sursă de fericire în sine. Un factor asociat fericirii este raportul dintre ceea ce dorim şi ceea ce obţinem. Faptul că băncile acordă uşor împrumuturi şi, astfel, îţi poţi satisface anumite nevoi sau dorinţe materiale este un factor de fericire, dar, în acelaşi timp, este şi factor de stres cronic în măsura în care te îngrijorează scadenţa ratelor. Se poate învăţa fericirea? Da, cred că fericirea se poate învăţa, dar nu din cărţi sau reviste. Apropierea, însoţirea cu oameni de spirit, cu caractere puternice, asta ajută întotdeauna. Cultura ajută fericirii? Numai dacă ai receptorii necesari. În funcţie de educaţie se creează un anume neurocircuit care declanşează plăcerea atunci cînd te afli în preajma artei. Un fotbalist nu va fi fericit niciodată în faţa unui Miró. Sigur, nu poţi fi chiar fericit privind un tablou, dar resimţi plăcerea, iar aceasta stimulează circuitele neuronale despre care vorbeam mai sus. Lucrurile care pot declanşa fericirea sînt însă foarte variate; inclusiv clima ne influenţează stările psihice. De aceea în ţările scandinave, unde iarna ziua durează doar cîteva ore, rata sinuciderilor este atît de ridicată, deşi nivelul de trai este cel mai bun din lume. Este dificil de cuantificat, la modul absolut, ce anume contribuie la fericirea noastră atîta timp cît, în cercetările de specialitate, este evident faptul că fiecare respondent înţelege fericirea în funcţie de personalitate, nivelul de educaţie, amplasamentul geografic, apartenenţa la o cultură etc. Dacă am încerca, totuşi, să ne imaginăm un tipar de viaţă fericită, atunci am alege, aşadar, un loc din sud, cu mult soare şi în mijlocul naturii, o slujbă creativă, cu salariu mare şi aducătoare de plăcere, să faci mişcare, să fii sănătos şi îndrăgostit... Să fii îndrăgostit din cînd în cînd, să ai o viaţă variată, să călătoreşti şi să cunoşti tot timpul lucruri noi... Alternanţa stărilor e extrem de importantă. Avem nevoie de elemente noi şi de variaţie prin care să evităm monotonia vieţii. Nimic nu e bun încontinuu. a consemnat Marius CHIVU