<i>Excepţia</i> românească

Publicat în Dilema Veche nr. 184 din 16 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dracula, Ceauşescu şi Nadia Comăneci alcătuiesc triada de imagini din mintea majorităţii străinilor cînd sînt întrebaţi pe fugă "ce-informaţii-aveţi-despre-România?". Cei mai mulţi români sînt deranjaţi, îi acuză pe străinii respectivi de necunoaştere, dacă nu chiar de incultură: "România - spun ei - înseamnă mai mult decît un vampir, un dictator şi o gimnastă, înseamnă istorie zbuciumată, o geografie minunată şi oameni ospitalieri". Servesc la ceva lamentările? Probabil că nu. După aproape 18 ani de jelanie privind "imaginea proastă" sau "lipsa brand-ului de ţară", clişeele despre români au rămas în mare parte neschimbate. Poate oare însă un cetăţean mediu (din orice ţară a lumii) să judece altfel decît în clişee? Nu este normal să gîndim în stereotipii cînd vine vorba despre un stat pe care nu îl cunoaştem, nu e logic să punem etichete, nu facem şi noi acelaşi lucru cînd ne dăm cu părerea despre alte ţări şi alte popoare? În viziunea românului mediu, germanii sînt organizaţi, francezii - preţioşi, italienii - vorbăreţi, iar spaniolii - petrecăreţi. Avem şi stereotipuri negative: ungurii sînt naţionalişti, trebuie să te fereşti de şoselele bulgarilor, în timp ce mafia ucraineană e de temut. Le cerem celorlalţi să aibă cunoştinte vaste şi o analiză fină a spiritului românesc, dar, cînd sîntem întrebaţi, îi judecăm la fel de sumar. Acum ceva vreme, un diplomat european care petrecuse mai mulţi ani în ţările din regiune remarca o particularitate: românii vor să fie iubiţi necondiţionat, vor ca meritele să le fie recunoscute, tînjesc după o imagine bună a României în străinătate, chiar dacă România are o imagine proastă în România, în primul rînd. "Uitaţi-vă la ce s-a întîmplat cu aderarea la Uniunea Europeană", spunea diplomatul respectiv. Aici, apartenenţa la Europa este considerată drept ceva natural, ceva ce nu ar trebui în nici un caz pus în discuţie, potrivit discursului "sîntem europeni de 2000 de ani şi nu ne bateţi la cap cu regulamentele voastre despre dimensiunile roşiilor sau reforma din justiţie!". Orice ezitare din partea Uniunii, privind acceptarea unei ţări cu restanţe democratice şi economice evidente, era percepută - de românul mediu - ca fiind o excludere de pe harta Europei, un afront adus "României europene de-a pururi". "Cum?! - se întreba românul mediu - cum să nu ne primească Europa pe noi, cei care am fost pavăza Occidentului în faţa invaziei otomane, noi, care sîntem o insulă de latinitate într-o mare slavă?" (apreciere cam pripită, vecinii unguri fiind şi ei o insulă, chiar dacă nu latină... ). "Dar - continua diplomatul - spre deosebire de unguri sau de polonezi, pe români îi interesează ce spun ceilalţi despre ei." Şi avea dreptate. Remarc asta zilnic, răsfoind presa de la Bucureşti, unde "părerea celorlalţi" despre România este atent monitorizată. O simplă ştire a agenţiei France Presse este cîteodată catalogată drept un "comentariu al prestigioasei agenţii franceze de presă", în timp ce o informaţie economică, dată de Reuters sau de Associated Press, este tradusă ca fiind o "analiză de substanţă a economiei româneşti". S-a mers pînă acolo încît unele publicaţii sau posturi de televiziune au creat rubrici: "Străinii despre noi". Un articol din Le Monde sau The Economist despre România e prilej pentru interminabile emisiuni televizate în care moderatori şi invitaţi se întreabă insidios "ce interes au avut ziariştii de la publicaţia X să scrie asta?" În plus, dacă se află că ziaristul cu pricina este român sau de origine română, e repede catalogat ca fiind vîndut unor interese oculte, "că doar ştim noi că sînt unii care n-au nici un interes ca România, ţară mică, să strălucească în Europa". Românii se consideră ca fiind speciali, deosebiţi, excepţionali şi sînt furioşi cînd străinii nu le recunosc meritele, adevărate sau închipuite. N-am fost noi pionieri în aviaţie? Nu am inventat noi insulina? Nu i-am sprijinit noi pe cehi în vara lui 1968 (şi ce nerecunoscători sînt ei acum!)? De ce nu se vorbeşte despre meritele noastre, de ce nu ni se dă Nobelul? (întrebare supremă cînd vine vorba despre recunoaşterea internaţională). Ne considerăm ieşiţi din comun şi cînd vine vorba de părţile proaste. "Am intrat ultimii în UE, dar le-am arătat noi ce înseamnă o criză politică!" - mărturisea, cu o satisfacţie de-abia disimulată, un coleg jurnalist. "N-au mai văzut ei, în Europa, meciuri ca între Băsescu şi Tăriceanu!" Ei bine, n-avem nici aici monopolul. Crizele politice au zguduit aproape toate ţările nou intrate în UE, de la Cehia care a stat anul trecut timp de 7 luni fără guvern, la Ungaria, unde prim-ministrul a recunoscut că "a minţit poporul", ca să nu mai vorbim de Polonia, guvernată de o coaliţie excentrică, ministrul Culturii încercînd să îi scoată din manuale pe Kafka şi pe Goethe, pe motiv că unul e evreu şi celălalt, german. Cît despre personaje politice excentrice - unde îl scoatem în faţă pe Gigi Becali, care consideră că România şi Europa vor fi salvate prin graţia divină - nu sîntem nici aici singuri: preşedintele Sloveniei, Janez Drnovsek, a devenit vegetarian în urma unor probleme de sănătate şi s-a retras într-o cabană de unde s-a angajat într-o luptă titanică: vrea să salveze lumea de războaie, de foamete şi de energii negative... Sînt românii hoţi, leneşi, delincvenţi (după cum putem citi în unele ziare italiene exasperate de atitudinea unor conaţionali)? Probabil că nu. (Italienii ar putea să îşi amintească de altfel că francezii le aplicau aceleaşi epitete pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd a existat un val masiv de imigraţie italiană în Hexagon.) Dar nu sîntem nici cei mai buni, blînzi, toleranţi sau ospitalieri. Drept exemplu, potrivit unui sondaj Readers’s Digest, bucureştenii ar fi cei mai nepoliticoşi oameni din Europa! Nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece şi să recurgem la stereotipuri în ceea ce ne priveşte. E evident că, asemeni altor popoare, avem un amestec de calităţi şi defecte şi că n-are nici un rost să le exagerăm pe primele sau să le ascundem pe cele din urmă. Cît despre clişee, bune sau rele, ele vor continua să existe: felul în care ne percep alţii nu va fi aproape niciodată cel în care ne percepem noi. Cîteodată însă pot exista schimbări rapide: pînă de curînd, Polonia avea o imagine bună, imaginea unei ţări care s-a opus dictaturii comuniste, dînd lumii modele de conduită, cum ar fi Lech Walesa sau Adam Michnik. În ultimii doi ani, aceeaşi Polonie e percepută ca un stat reacţionar, un laborator de ordin moral în care au loc experimente nocive pentru democraţie. Ce-ar fi dacă s-ar întîmpla invers în cazul României? Dintr-un loc al cîinilor vagabonzi, al copiilor orfani şi al hoardelor de mineri care invadează periodic Capitala, să se transforme într-un stat "miracol economic", cu şomaj aproape de zero, în care performanţele economice se îmbină cu progresul social? Primele articole "româno-pozitive" au apărut deja în presa internaţională. Credeţi însă că, dacă se vor schimba clişeele, se va schimba şi realitatea?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi