<i>Euroscepticism?</i>

Discutam cu un jurnalist despre aderarea României la UE şi l-am întrebat de ce nu există la noi un curent eurosceptic. Mi-a răspuns că el va fi eurosceptic după 1 ianuarie. Eu sînt eurosceptic de pe acum, aşa că lansez cîteva probleme, privind şi spre experienţa ţărilor care au intrat înaintea noastră. La alegerile europene din Slovenia, de pildă, s-au prezentat 16% dintre alegători, ceea ce a fost catastrofal. În Estonia s-au prezentat 20%. Performanţele economice ale UE sînt de aşa natură încît mă întreb cum se face că o ţară ca a noastră, care are o creştere de 6-8% în ultimii ani, aderă la un bloc economic cu o creştere de 1%. Genul de Uniune la care vom adera poate că nu este acela la care ne aşteptam: în anii ’90, noi ne imaginam că vom adera la o Uniune care cuprinde Franţa, Germania, Marea Britanie şi alte cîteva ţări dezvoltate. Acum, constatăm că 70 de milioane de turci bat şi ei la uşa Uniunii. Şi componenţa UE se poate schimba: poate că unele dintre cele mai bogate regiuni ale Europei - Flandra, Lombardia, Catalonia - vor deveni independente. Care va fi atitudinea UE faţă de această problemă şi care va fi atitudinea noastră faţă de toate aceste probleme pe care le consideram pînă acum "ale lor"? Eu nu spun că euroscepticismul are răspunsurile necesare la toate aceste probleme. Dar cred că euroscepticismul poate pune unele întrebări necesare. Şi asta chiar înainte de 1 ianuarie. Dumitru Sandu: Dacă ne uităm la cele 25+2 ţări ale Europei, constatăm că românii se află printre optimiştii de vîrf. Dar cred că trebuie să trecem de la gîndirea dihotomică euroscepticism-eurooptimism la o gîndire în trei termeni. Datele arată că mai există şi euroindiferenţii, cei cărora nu le pasă. Iar tendinţele sînt următoarele: în centrul şi estul Europei creşte ponderea indiferenţilor, în timp ce în vechile state membre creşte ponderea scepticilor.