<i>Boala mea psihică e una colectivă</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 176 din 23 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Teoretic, da. Ba chiar, în virtutea unui drum lung, parcurs pe sub paturile Secţiei de Neuropsihiatrie a Spitalului Militar Central, aş putea să-mi scot şi acte "în regulă" - în care să figurez cu o grămadă de manii şi fobii (începînd cu "mania persecuţiei", desigur) care converg într-un "sindrom discordant". Practic, nu. M-am comportat ca un nebun în acel loc, vreme de trei săptămîni - pînă am izbutit să fug, din cauza tratamentului barbar. Psihiatria românească folosea (cred că o mai face şi azi) o metodă inumană: medicamente foarte tari care încearcă să provoace reacţii adverse, reacţii de rezistenţă... Cel puţin din prima săptămînă de internare - cît am fost "injectabil" - eu, unul, nu mai ştiu nimic. Mi s-a povestit apoi că mă înhăitasem cu alt injectabil, un maistru militar bătrîn - "Preşedintele" - cu care vînam fantomele securiştilor pe sub paturi, ca să apărăm patria lui şi proiectul lui de Dacie turbo-decapotabilă. Altfel, sînt convins că nu sînt nebun: am făcut lucruri pe care puţini oameni "întregi la minte" ar putea să le facă. Un cenaclu din care au ieşit scriitori de primă mînă, o revistă, cărţi, meserii nu tocmai uşoare etc. Dacă o să am chef vreodată să trăiesc pe banii MApN, o să fie simplu - pe fişa mea scrie că "bolile" au fost dobîndite "în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor militare" - şi eram la o vîrstă la care astfel de îndatoriri nu ar trebui permise... am făcut liceul militar în Breaza şi povestea e de atunci. Boala psihică de care sufăr, de fapt, e colectivă. Nu trebuie să vină o armată de psihiatri ca să spună că se numeşte disperare. Şi trei sferturi dintre români suferă de ea... Poate că în cazul meu e ceva mai accentuată - am trei tentative de sinucidere "la activ"... Două dintre ele "din dragoste", ce-i drept, dar tot motivate cumva de mizeria în care trăiam. Nu aveam atîţia bani cîţi avea amicul ales de respectiva tînără... Azi o prozatoare interesantă, dar cvasianonimă. De ce ai nevoie de scandal ca să exişti? Nu am. Am nevoie de lucrurile de care are nevoie orice om: de bani (din păcate), de un strop de iubire, de recunoaştere, de puţin respect... Dar, în primul rînd, de un "mediu sănătos", o lume curată moral (dar nu numai). În mintea oamenilor crescuţi şi formaţi pe vremea lui Ceaşcă trăieşte semnul lui: un fel de fluture cap-de-mort pe fond de seceră şi ciocan. Sau moartea aia de pe stîlpii de curent electric. Sînt ipocriţi, perfizi, manipulatori, răi, peste limitele omeneşte admise. Sînt înglodaţi pînă în gît în minciună, iar fiinţa lor a devenit minciună. O să vă rog să îmi îngăduiţi să nu argumentez aici aceste acuze. Pregătesc o carte despre toate astea: Cuib de mitralieră. Pe de altă parte, îmi dau seama că ar trebui să încerc să mă înţeleg cu aceşti oameni, oricum ar fi ei, pentru simplul motiv că alţii nu-s. Poate "scandalul" este forma mea de "înţelegere"/comunicare cu ei. Din punctul meu de vedere, chiar e mai bine să te cerţi cu oamenii pe diverse subiecte de doi lei, decît să stai pe balcon şi să te gîndeşti să te arunci în cap. (Da, subiecte de doi lei, la urma urmei, dacă le privim dintr-un punct al Cosmosului de unde ne distingem ca nişte furnici...) Altfel, scandalurile "mele" din lumea literară nu au fost personale, au avut o cauză şi şi-au îndeplinit obiectivul. Despre asta or să vorbească poate alţii, cîndva. Care sînt standardele tale în viaţă, standarde pe care nu le-ai înjura? Libertatea, democraţia, adevărul, dreptatea, protejarea naturii. Pentru mine nu sînt vorbe goale: pe blogul literar alternativ hyperliteratura.ro am impus un sistem de conducere colectivă bazat pe principiul libertăţii absolute de exprimare Şi pe cel al democraţiei participative. Cîtă vreme am activat eu pe el, acel blog nu a fost condus de administratori - care să poată aduce/scoate oameni şi texte după bunul lor plac, ci prin votul membrilor lui. Totuşi povestea de pe hyperliteratura a clacat. Se pare că e o idee prea nouă pentru România (chiar şi pentru tinerii ei)... La ora asta, sînt un ecologist feroce - am un copil şi vreau "să îi ofer" o lume cît de cît curată. Visez o lume ecologistă (există tehnologiile necesare ca să renunţăm la combustibilii fosili, dar marile puteri nu o vor din cauza milioanelor de oameni implicaţi în industria de gen şi a milioanelor de posesori de autovehicule... putem renunţa la E-urile alimentare, prin interdicţii clare "Nu avem voie să vindem otravă", dar, la fel, "interesele economice"... În chestiile asta e ceva de un cinism feroce... nici un studiu asupra îmbolnăvirilor de cancer din ultimii ani, nimic despre cauzele lor), ultrasindicalistă, non-ierarhică (în care patronii, dacă vor să facă bani cu ajutorul altor oameni, să îi trateze pe aceştia ca pe egalii lor), foarte liberă, condusă după sistemul democraţiei participative - ne putem imagina că, odată cu ajungerea Internetului în fiecare casă şi cu personalizarea lui, cetăţeanul poate vota în fiecare zi, în orice problemă. Pentru ce defecte te-ai înjura singur? Modelul meu uman este Iisus Hristos. Dar eu sînt un om care urăşte, un om de multe ori rău... Îmi doresc din tot sufletul să ajung într-o bună zi la bunătatea extremă pe care o practica "maestrul meu". Pînă atunci îmi înjur, în rînd cu contestatarii mei, "firea sucită". Ai o constituţie fizică bună ca să rezişti la "palmele" celorlalţi? Nu înţeleg exact întrebarea. În vremuri apuse, pe cînd mă cam lăsam dus de valurile alcoolului, m-am mai bătut prin baruri - inclusiv prin cele ale scriitorilor -, dar aceste lucruri sînt incidente minore, alcoolice, eu port războaie exclusiv în lumea cuvintelor. Pe de altă parte, liceul militar m-a ajutat enorm din punct de vedere fizic. Fără el nu ştiu dacă reuşeam să trec cu bine prin mizeria pe care mi-a dăruit-o lumea în care am trăit şi prin excesele pe care mi le-au impus nervii mei. Cuvîntul urît, trivial e banal. Cum îl foloseşti? Cum îl iubeşti? Nu îmi plac cuvintele "tari". În limbajul curent eu folosesc eufemisme ale lor - "pene", "pisici", "fir-ar" şi surogate de gen. Dar nici nu am nimic împotriva lor. Cînd liniile de tensiune ale unui poem dur se adună într-un loc unde astfel de vorbe "sînt cerute", le folosesc fără să clipesc. Totuşi, din păcate, ca pentru orice om format în mediul "exclusiv masculin" apevist (A.P.V. = armată pe viaţă) - preşedintele Băsescu e un bun exemplu în cazul ăsta -, pentru mine ştacheta lucrurilor care "se pot spune" e ceva mai jos decît pentru intelectualii non-apevişti. Dar ea există: aş putea scrie acum aici o înjurătură de cinci cuvinte, fără adresă precisă, care ar face acest interviu ultranepublicabil, dar nu o fac. a consemnat Eugen ISTODOR

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.