Leneșul pre- și post-istoric

Bogdan VOICU
Publicat în Dilema Veche nr. 1034 din 1 februarie – 7 februarie 2024
image

Una dintre particularitățile traiului în România este că ne ia mereu iarna prin surprindere. Pentru cei ce au trăit anii 1990 ca adulți sau tineri adulți, sintagma are sens. Pentru restul este posibil să „nu facă sens”. Iernile în anii 1990 încă erau ierni și, prin urmare, de prin noiembrie te așteptai să ningă, iar zăpada să fie mare și să stea o vreme îndelungată pe case, blocuri și străzi. Ca să poți circula pe străzi, deopotrivă cu mașinile care erau cu mult mai puține decît azi sau pur și simplu să mergi ca pieton de la punctul X la punctul Y, era nevoie ca străzile să fie deszăpezite și să nu fie acoperite cu ghețuș. Pentru asta era și încă este nevoie de a scoate pe străzi utilaje de înlăturare a zăpezii, de pregătit strada sau trotuarul ca să nu se formeze gheață. Invariabil, în debutul anilor 1990, cînd ningea în mijlocul lui decembrie, adică la o lună după ce ar fi putut să înceapă să ningă, ieșea cîte un primar la televizor, iar pe atunci erau doar două canale TV naționale (TVR 1 și TVR 2) și afirma competent că ne-a luat iarna prin surprindere.

Ca și anotimpurile, și viața societăților este destul de repetitivă, iar ciclurile sale se suprapun peste trend-uri de lungă durată. Privind doar la un moment izolat în timp, este posibil să ți se pară că ești luat prin surprindere de ceea ce se petrece. Privind însă la tendința de durată, lucrurile pot deveni dintr-odată mai limpezi. Este motivul pentru care, ca să explic de ce nu e nimic nou sub soare în ce privește felul în care muncim, mi-am propus să vă port înainte și înapoi în timp, și abia apoi să explic cum lumea de azi este la fel de harnică sau de leneșă ca oricînd în istorie, adaptîndu-se în fapt la posibilitățile de a produce existente.

„Tinerii din ziua de azi nu mai știu deloc să muncească.” De cîte ori aud stereotipul cu pricina – și îl aud des – îmi vine în minte debutul unuia dintre hit-urile Rolling Stones, Mother Little Helper„Kids are different today / I hear every mother say.” Apărut în 1966, cu ceva ani înainte ca eu să mă nasc, hit-ul trimite către cu totul altceva decît subiectul acestui text, referindu-se la droguri, dar nu am ce să fac, acolo mă duce pe mine gîndul. La anul 1966. Apoi gîndul îmi sare la timpul imemorabil cînd aveam vreo 27-28 de ani și una dintre colegele mele, un pic mai tînără, îmi spunea, referindu-se la alți colegi, încă și mai tineri, abia angajați, că noua generație nu știe nimic și, mai ales, nu vrea să învețe nimic, și face muncă de mîntuială. Am 51 de ani acum și mă lupt de cîteva decenii cu acest refren, repetat mereu, despre noile generații care fac lucrurile de mîntuială. Uneori îmi vine să spun, simplu, în cea mai neaoșă romgleză: Hey, guys, și noi am fost tineri. Problema e că mulți dintre acești „guys” sînt persoane mai tinere decît mine. Pe alocuri, chiar mi se pare uneori că modurile de a face ale noii generații sînt mai degrabă lipsite de competență, că rar dau peste tineri care să vrea să învețe. Este însă suficient să privesc din nou la realitatea simplă: cei mai competenți tineri pleacă oricum din țară, iar aici te confrunți în bună măsură cu cei ce nu au decis să își încerce șansele altundeva. Cum însă deja vin din ce în ce mai mulți migranți, mă aștept la o situație destul de veselă de felul ei, optimistă și greu de digerat pentru cei cărora li se pare că tinerii de azi nu mai știu să facă nimic.

1966 se întîmpla cu aproape un sfert de secol înainte ca week-end-ul de două zile să se întîmple și în România. În Liverpool-ul rollingstoneșilor, al campioanei mondiale la fotbal și al echipei campioană națională ce era învinsă la Ploiești de Petrolul, week-end-ul cu două zile libere se petrecuse cu cîteva decenii mai înainte. Poate de aceea, în ciuda înfrîngerii de la Ploiești, Liverpool avea să cîștige meciul de baraj de la Bruxelles și să elimine ploieștenii din acea ediție a Cupei Campionilor, actuala Champions League.

În urmă cu vreo 2.500 de ani, în Roma antică, după 8 (opt!) zile de muncă urma o „nundinae”, adică o zi mai liberă: țăranii se opreau din a mai munci pe cîmp și veneau la tîrg să vîndă produsele, să se ducă la templu și să bea și ei ce s-o fi băut pe atunci. Evident, în comparație cu amintiții romani, chiar nu prea știm să muncim. Săptămîna de șapte zile era specifică iudaismului și avea să devină modul predominant de organizare a timpului de muncă în Europa și apoi standardul mondial. Alte culturi experimentaseră alte moduri de a face. Spre exemplu, la un moment dat, în China, timpul era împărțit în calupuri de șase zile, ultima fiind destinată odihnei. Week-end-ul de două zile este o invenție recentă la scară istorică, discuțiile despre el fiind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Abia în prima parte a anilor 1900 el devine o practică pe scară largă și apoi se generalizează în lumea dezvoltată.

Week-end-ul lung este însă legat intrinsec de productivitatea muncii. În epoca agrară, orice lucru făcut dura mult, era obositor, pierdeai din energie pe măsură ce îl făceai, trebuia să te oprești ca să dormi și apoi dura și mai mult. A munci era obligatoriu. Nu îți permiteai să nu o faci, cu vagile excepții ale unor vlăstare regale. A nu munci îți afecta în mod direct supraviețuirea ta, a familiei, a comunității, a speciei. Pe la 1850, revoluția industrială fusese ceea ce în engleză se cheamă un game changer. A produce aceleași produse ca pe la 1750 necesita adesea cel mult jumătate din efortul ce trebuia depus în urmă cu 100 de ani. Iar producția devenea din ce în ce mai variată, ușurînd cu mult viața. Oamenii începeau să își permită mai multe pauze. 

A lua pauze nu înseamnă să fii leneș, ci pur și simplu să dai importanță și altor nevoi în afară de cele de bază. Este o tendință firească a oamenilor să se dezvolte, să fie reflexivi, să își pună întrebări, să își dorească „timp de calitate” (urăsc această sintagmă, devenită limbaj de lemn contemporan și golită astfel de conținut), să fie hedoniști, să își dorească să își exprime sentimentele. Este ceea ce Inglehart, un politolog american celebru, a denumit „revoluție tăcută”. Profitînd de dezvoltarea economică, de progresul tehnologic, oamenii devin preocupați de nevoile superioare („nevoi superioare” le-a denumit Maslow, un psiholog american celebru) și încet-încet, fără vreun ideolog care să anunțe demagogic o schimbare teleologică, lumea se schimbă. Un italian mai puțin celebru, politologul Ignazi, a observat că nu toți se schimbă, ci unii se simt amenințați de schimbare și, cînd aceasta devine iminentă, își strîng rîndurile și caută să întoarcă lumea la modurile tradiționale de a face. Ignazi a denumit fenomenul o contrarevoluție tăcută și a explicat prin el ascensiunea partidelor de extremă dreapta în Europa de Vest a finalului anilor 1990. Inglehart, douăzeci de ani mai tîrziu, a vorbit despre același lucru ca „cultural backlash”, o reacție de a trage înapoi, ca un arc, o schimbare care redefinește societatea.

Iar unul dintre lucrurile esențiale pe care le schimbă revoluția tăcută este, din nou, munca. În primul rînd dispare centralitatea muncii. Obișnuiți să muncească din greu pentru a-și asigura nevoile esențiale, cei din generațiile mai vechi se confruntă acum cu o lume a tinerilor care au crescut în societăți stabile, lipsite de griji, abundente, și care dau mai multă însemnătate felului în care se simt decît nevoii de a munci. Tehnologia ajută și ea: productivitatea muncii a crescut dincolo de orice nivel anterior, roboți și computere, ajutați acum și de Inteligența Artificială, preiau din sarcinile de muncă. Comunicarea este instantanee, afli repede despre ce s-a mai schimbat prin lume, despre cum poți fi mai rapid, mai eficient. 

Dacă week-end-ul de două zile devenise norma pe cînd România, practic, nici nu auzise de el, datele pe care le avem ne permit să observăm chiar și în societatea noastră cum centralitatea muncii scade, mai ales pentru generațiile mai tinere. Dincolo de numeroasele zile libere (în ciuda unui stereotip din societatea românească, nu avem mai multe decît alții, ba chiar dimpotrivă: ne-am aliniat tîrziu unei tendințe europene declanșate prin anii 1960), este vorba mai ales despre ce așteaptă oamenii de la muncă. Acum nu mai este vorba doar despre bani și despre siguranța personală la locul de muncă. Acum discutăm despre motivații intrinseci muncii, adică despre a-ți place ce faci, a cîștiga cunoaștere, a te simți bine. O persoană activă schimbă în medie astăzi job-ul în civilizația vestică la fiecare doi ani și nouă luni. În ritmul acesta, te aștepți ca Generația Z (cei născuți în jurul anilor 2000) să schimbe de-a lungul vieții active cam 16 job-uri (incluzînd aici schimbări de poziție în aceeași organizație) și să schimbe tipul de carieră (adică să schimbe specificul muncii) de 5-7 ori.

Pentru unul crescut în închistatul comunism, atîtea schimbări par amețitor de multe. Iar faptul că ai week-end de două zile, că sînt atîtea sărbători legale sau că vrei să îți placă ce muncești și nu iei drept literă de lege opinia șefului te transformă rapid într-un leneș recalcitrant. Nici nu mai zic de faptul că 4% din români muncesc și de acasă. Pentru cei nemulțumiți de toate acestea, am o veste simplă: din punctul de vedere al domniilor-voastre va fi și mai rău. Înainte de pandemie, în UE, cei ce lucrau de acasă erau în medie 15%. 10% o făceau uneori, iar 10% o făceau de obicei. Astăzi vorbim despre o medie de 22%, dintre care 12% o fac aproape doar de la distanță, că la urma urmei nu e musai să fii acasă, ci poți fi pe plajă. Cu cît ai mai mulți lucrători în job-uri cu calificare mai mică (și, implicit, productivitate mai mică), cu atît lucrezi mai mult. Iar România continuă să fie în topul țărilor europene din punct de vedere al numărului de ore lucrate, așa cum românii probabil încă sînt și în topul celor ce petrec mult timp cu sarcini domestice. Fiindcă, așa cum este ușor de imaginat, prin Evul Mediu erau o grămadă de munci domestice: gătit, spălat, reparat garduri, cîrpit case și haine. Azi avem mașini de spălat, aspiratoare, frigidere ce ne fac să nu mai gătim zilnic, cuptoare cu microunde, garduri ce durează mai mult, acoperișuri prin care nu mai bate vîntul (în fine, și aici sîntem prin topul european negativ).

Sîntem leneși că nu mai muncim non-stop? Poate, de fapt, ne permitem abia acum să fim oameni? Poate vom trăi și vom afla. Cert este doar că acel debut de hit din 1966 (ajuns pe locul 8 în Billboard Hot 100) este și nu este adevărat: chiar dacă „kids are different today”, de fapt acest lucru nu definește o schimbare, ci doar perpetuarea unui trend istoric de a ne schimba permanent. Dar, după cum poate ați observat, nici anul acesta nu ne-a mai luat iarna prin surprindere. Cel puțin nu încă.

Bogdan Voicu este sociolog, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române și profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.