Legea, între trecut şi prezent
În România a existat o lege a organizaţiilor şi fundaţiilor încă din 1924 - Legea Mîrzescu. Chiar dacă asociaţii caritabile existau şi funcţionau şi înainte de apariţia acesteia, ele se creau pe o bază a dreptului civil. În 1924 prin această lege România intră şi ea în rîndul "ţărilor civilizate" (în Franţa, de exemplu, asociaţiile caritabile funcţionau după o lege promulgată încă din 1901). La noi, una dintre funcţiile acestei legi a fost şi de a controla finanţarea, de către Uniunea Sovietică, a organizaţiilor prosovietice şi probolşevice din România. Partidul Comunist fiind interzis, adepţii acestuia nu puteau să se manifeste decît sub forma unor ONG-uri, ca "Ajutorul roşu". Statul a vrut să se asigure că poate controla astfel aceste finanţări. (De exemplu, pe vechea lege nu puteai să primeşti o donaţie pe asociaţie decît dacă aveai un aviz de la autorităţile statului, iar asociaţiile şi fundaţiile aveau repartizat, din partea acestora, cîte un funcţionar care să le supravegheze activitatea, să le cerceteze actele, pentru a se asigura că organizaţia face întocmai ce a zis şi că este compatibilă cu cadrul juridic). Legea Mîrzescu nu a fost abrogată de comunişti, rămînînd aproape neschimbată pînă în anul 2000. Bineînţeles, vorbim de o funcţionare de faţadă. Pentru că ONG-urile în perioada comunistă, rînd pe rînd, deveneau obiectul cîte unei Hotărîri de Guvern în statul comunist, prin care erau desfiinţate, iar patrimoniul lor trecea fie pe la un minister, fie pe la un sindicat. Pînă au dispărut toate. Însă nu şi legea, care a fost de altfel "îmbunătăţită". Astfel, dacă pe legea veche aveai nevoie de un aviz din partea ministerului, pentru a obţine personalitate juridică, în urma modificării efectuate prin anii â50 a mai apărut, pentru înfiinţarea unei asemenea organizaţii, necesitatea unui "drept de utilizare prealabilă", adică un fel de binecuvîntare a statului. (Prin anii â70, o doamnă adresa o scrisoare Ministerului Muncii, solicitînd acest "drept de utilizare prealabilă". Avea un copil cu handicap şi, întîlnindu-se cu alte cîteva persoane care se aflau în aceeaşi situaţie, s-a gîndit să pună bazele unei asociaţii, plecînd de la legea din 1924. Răspunsul ministerului, prompt şi fără drept de replică: "Tovarăşă, în Republica Socialistă România, Statul are grijă de toate problemele cetăţenilor, ca atare nu este nevoie să faceţi acest ONG".) Între 1990 şi 2000, cînd s-a modificat din nou această lege (schimbîndu-se prevederile constrîngătoare, de genul: "nu primeşti nici un ban, dacă nu ai avizul autorităţii" sau "fiecare organizaţie trebuie să aibă cîte un supraveghetor"), prevederile respective nu s-au aplicat. Dar chiar dacă se putea vorbi despre o abrogare tacită, în România de după â90 nu se putea rămîne doar la buna înţelegere, statul putînd oricînd interveni să spună: "de mîine, legea se aplică!". * În 2000 s-a votat noua lege, cu modificările de rigoare, printre care avizul din partea statului cădea, iar dacă Legea lui Mîrzescu cerea 20 de oameni pentru înfiinţarea unei asociaţii, de data aceasta numărul s-a redus la 3. A dispărut şi supraveghetorul, iar ideea cu aprobarea donaţiilor de către stat a fost complet abrogată. * Actuala lege? Comparativ, este net superioară. Ca orice lege, este însă optimizabilă. Probleme au apărut în 2003, cînd legea a fost din nou modificată, reintroducîndu-se avizul ministerului. În 2004 s-a modificat şi legea de finanţare a partidelor politice, prin care ONG-urile aveau dreptul să finanţeze partidele. După vechea lege, un partid nu putea să primească bani de la stat, de la cetăţenii contribuabili. De asemenea, nu avea voie să primească bani de la administraţia locală sau centrală şi de la societăţile comerciale cu capital de stat. Dar, cum un ONG poate primi finanţări din orice parte, modificarea legii şi permisiunea ca partidele să poată fi finanţate de către ONG-uri au introdus cumva în legitimitate deturnarea de fonduri, toate partidele susţinînd această modificare. Una dintre argumentaţiile acestei noi prevederi îi aparţine lui Antonie Iorgovan, şi anume că "astfel partidele vor putea fi mai aproape de cetăţeni". Au urmat proteste din partea ONG-urilor. Mai multe organizaţii, printre care CENTRAS, CenRes, AID, Centru de resurse ONG Cluj şi Ceras, au semnat o scrisoare deschisă, cerîndu-i preşedintelui statului, Ion Iliescu, să nu promulge legea finanţării partidelor, care nu ar fi făcut decît să menţină corupţia în România. Demersul a rămas însă fără ecou. (informaţiile ne-au fost oferite de Ion Olteanu, coordonator de proiecte CENTRAS)
