Lauda ca deformaţie şi plictis

Publicat în Dilema Veche nr. 208 din 9 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Pe cine mai lăudaţi vinerea asta la rubrica din Evenimentul zilei?" - mă întreabă Armand Goşu (mucalit şi maliţios la modul pufos) acum vreo două săptămîni, în redacţia revistei 22. "Păi, Enervările lui Mirel Bănică şi Codruţ Constantinescu" - răspund instantaneu, după care-mi iau seama şi-l contrez: "Adicătălea, cum devine cu lăudatul ăsta? E ceva de rău!?! Ar trebui să mai şi radem, nu? Asta vreţi să ziceţi?". După ce l-am forfecat amical cîteva secunde - cum că-mi pare rău, stimabile, că şi dumneata te înscrii în orizontul de aşteptare al prezentului, ostil exerciţiilor de admiraţie şi favorabil demolării de dragul zgomotului: cu cît mai mult scandal, demitizare, deconstrucţie, relativizare, cu atît mai plăcut eşti postmodernităţii - m-am ofilit brusc. M-am cuibărit amuţit în vizuina reflexivă şi am întors pe toate feţele chestiunea, taman bine pentru subiectul propus hic et nunc de Andrei Manolescu. Da, recunosc, pe vremea formării mele, acum treizeci de ani, critica literară era infinit mai acasă în afirmaţie decît în negaţie. Partidul şi cenzura nu suportau cernerea din krinein, eliminarea, rezervele, acuzarea, catalogarea severă şi ierarhiile subiective, tăiate iute şi necruţător. Tot ce se învedera ca verdict negativ suna subversiv, "duşmănos", "necorespunzător" (în limbajul Securităţii), ba chiar aducea a leznaţiune. Numai campaniile antilovinesciene (şi, prin extensie, anti-"Europa liberă") ale protocroniştilor erau concoctate la vîrf şi favorizate la bază. Cînd a izbucnit scandalul cu plagiatul lui Eugen Barbu şi lumea literară ameninţa să-şi dea drumul la gură, automat au venit indicaţiile de temperare, îndemnurile la "critica constructivă", la deplasarea energiilor dinspre critică spre eseul neutru, comparatistica înaltă şi istoria literară. A încetat brusc moda culegerilor de cronici şi au început campaniile în favoarea "marilor sinteze", a "instrumentelor de lucru" ş.a.m.d., critica de întîmpinare fiind resimţită ca un pericol, ca o substituire de autoritate, o formă alternativă de putere şi politizare culturală. Prin 1978-’79, cînd încă eram recenzent la Luceafărul, începusem o suită de "profiluri" de critici şi istorici literari, unde am scris despre Ion Pop, Alexandru Călinescu, Eugen Negrici, Ion Vartic şi alţii, totul mergînd bine pînă la rezervele faţă de Al. Piru şi Al. Ciopraga. Nu, aici era vorba de nume prea sonore în geografia literară, iar eu prea eram un mucos, neavenit şi neinstruit politiceşte, spre a mi se permite ce li se permitea (şi ordona) lui Artur Silvestri şi Constantin Sorescu faţă de Monica Lovinescu, Geo Bogza, Breban, Buzura, Z. Ornea ş.a.m.d. Iar cînd Valentin F. Mihăescu îl torpila pe Nicolae Manolescu, apoi asta era tare de tot cu voie de la stăpînirea unghenistă. Ca să nu ajung cumva vreodată să mă familiarizez volens-nolens cu poruncile vremii, am preferat să fug din arenă şi să construiesc aiurea. Nu să distrug, să desfigurez ori să malformez cărţi, nume şi destine literare. Am preferat să mă retrag cîţiva ani buni din exerciţiul regulat al cronicii de întîmpinare, scriind cărţi despre clasici. În plus, nu am suferit niciodată de mania contradicţiei, mai precis: de acea "sfîntă" anxietate care-i cuprindea (şi-i cuprinde) pe cei din linia Zarifopol-Cioculescu-Alexandru George, faţă de numele supralicitate la bursa culturală a zilei. Există peste tot şi dintotdeauna o alergie a spiritelor excesiv ascuţite la impulsurile mitizante ale prezentului, iar uriaşele aluviuni encomiastice care-i înconjurau pe cei de talia unor, să zicem, Marin Preda sau Nichita Stănescu, ori Cărtărescu astăzi, erau, oricum, de natură să genereze contrareacţii pe măsură. Dacă nu neapărat la nivelul criticii de întîmpinare, în orice caz în jurnalistica avidă pamfletar. De altfel, între cronica literară şi jurnalismul cultural diferenţele au fost şi au rămas clare şi ferme. Cea dintîi cată să cultive măsura, demonstraţia solid argumentată, nuanţele şi contextualizarea operei, cealaltă adoră exageraţia, spumegaţia sulfuroasă, reducţionismul, atacul la persoană etc. Nu am avut niciodată nimic împotriva rezervelor lui Şerban Cioculescu sau Gheorghe Grigurcu faţă de poezia lui Nichita şi fenomenul stănescian, ori împotriva neaderenţei lui Nicolae Manolescu la imnica lui Ioan Alexandru. Ele erau cît se poate de motivate în spiritul pozitivismului şi "lansonismului" celui dintîi, al opţiunilor şaptezeciste (v. în speţă seria "Hyperion" coordonată de Mircea Ciobanu la Cartea Românească), în cazul celui de-al doilea, şi al raţionalităţii necondiţionate manolesciene. Orice bemol prinde bine la partitura encomiastică, mai ales cînd este făcut la meserie şi cu bună credinţă. La limită, am acceptat şi rezervele lui Paul Cernat faţă de Orbitor III, cu toate că, la umbra lor omnidevoratoare, n-a mai crescut în final aproape nici un fir de vegetaţie admirativă faţă de frumuseţea şi amplitudinea întregului. În schimb, nu m-au convins, necum atras, niciodată demolatorii de profesie, vidanjorii, ţîfnoşii din principiu, gazetarii literari gata mereu să-şi sonorizeze numele prin tunuri, spargeri de prestigii, paradoxuri vulgare, injurii rezemate sfidător şi megaloman pe NU-ul ionescian, rezultate din narcisism, delir de grandoare, frustrări şi ranchiună, cînd nu din simplu carierism, interese de coterie, invidie sau pur şi simplu comandă redacţională. Repet, am preferat invariabil construcţia tenace şi măsura în toate. O fi şi asta de înscris la sechelele supuşeniei sub dictatură? Ezit să răspund, fiindcă orice aş spune ar lucra împotriva mea. Fapt este că, astăzi, revistele literare şi mai ales paginile de cultură ale cotidienelor abundă în borhot resentimentar, mania provocării cu orice preţ, "gicăcontrism" delirant, negaţia perpetuă şi "pitbulismul" grotesc-ucigător. Cum aud de o carte bună sau un spectacol reuşit în tradiţia armoniei şi-a valorilor clasic-morale, ştiu dinainte cît de vitriolant vor reacţiona recenzenţii X şi Z, cronicarii de teatru Z şi Y, pentru care contează numai abjecţia provocatoare, dejecţiile lirice, inversiunea şi deriziunea. Ce-i drept, mă alin mereu cu gîndul că, orice ar face şi ar urmări, din poziţia lor - de "pisser contre le vent" - jetul proiectat le este, fatalmente, dedicat în exclusivitate. P.S. Acuma, între noi fie vorba, cel puţin în materie de critică şi istorie literară, ne-ar prinde bine o cultură a negaţiei. La noi, raportul dintre recenziile favorabile şi cele demolatoare pare să fie de unu la mie. Pe de altă parte, cum să nu deplîngi energia consumată de Alex. Ştefănescu la rubrica lui din Ziarul de duminică? Aceeaşi veche dilemă: de ce să-ţi pierzi vremea şi talentul spulberînd nimicuri, în loc să construieşti ceva solid? Şi totuşi, cînd nimicurile devin directori de liceu, decani, conducători de doctorate, decidenţi ministeriali, ordonatori de credite şi făcători de ierarhii, parcă-ţi pare rău că n-ai vorbit la timp...

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.