La răscruce de drumuri Agora, forul, tîrgul, piața și ajunsul la mall

Călătoriile în marile locuri ale istoriei, precum Atena sau Roma, au devenit mai la îndemîna drumeților din ziua de azi. Imaginația lor însă trebuie deșteptată cu cîteva povești despre aceste locuri, mai ales dacă ne gîndim la moștenirea lăsată de istorie consumatorului contemporan, prin acele răscruci de drumuri care au dat agora, forul, tîrgul sau piața. 

Agora, jos, la poalele colinei

Vorbind despre patrimoniul comportamental și de consum moștenit de la Grecia și Roma antică, trebuie să ne amintim că ele plasează locul marilor decizii politice și religioase la înălțime, cu toată conotația interpretativă aferentă. Privim de pe Acropole, vedem agora la picioare, iar o plimbare pe colinele romane ne conduce spre o fugară contemplare a forului aflat la răscrucea drumurilor ce coboară de pe Capitoliu și Palatin. Locul de întîlnire al unei pestrițe societăți, deși limitată în arhetipuri, este amplasat jos, la poalele colinelor. Sintaxa spațiului antic a impus ca aceste locuri de adunare și de schimburi comerciale să se situeze la baza înălțimilor orașelor, la răscrucea drumurilor ce coborau de pe colinele de unde plebea era dominată religios sau politic de către potentații cetății. Edilii romani aveau nevoie să creeze după modelul grec, pentru ca demos-ul, cetățenii să poată discuta politică și rezultatele sportive sau cele ale luptelor de gladiatori. O parte din cartierele Plaka și Monastiraki din Atena de azi, familiare multora dintre noi, sînt fosta agora ateniană, iar forurile romane (republican și imperial) dau dovada că orașul era organizat în antichitate întru plăcerea patricienilor, pentru întîlnirile din oraș. 

Orașul, deloc de invidiat pentru zgomotul și forfota din timpul zilei și nici pentru aglomerația de oameni cu treburi, ne ocupă privirea istorică. Greu sau ușor de imaginat polis-ul grecesc și urbea romană antică, pline de lume care mișuna prin tîrg, ducea grăbită coșuri, împingea roabe sau mîna care cu boi la Atena ori micii căluți de Tarquinia la Roma, la căruțe și cărucioare pentru a livra patricienilor atenieni și romani la ușă tot ceea ce însemna rodul pămînturilor pe care aceștia din urmă le dețineau în exteriorul orașului? Spațiul urban era înghesuit, străzile erau înguste și grădinile erau în afara orașului. Locul de confluență a intereselor care se discutau cu voce tare era o zonă cu dale de piatră, o zonă centrală liberă de construcții în interior, dar înconjurată de ele. Piața nu era foarte mare, maximum de vreo doi kilometri lungime, unde lumea, adică bărbații, se putea întîlni. Primele locuri de schimburi comerciale, dar și de replici ca tribuni politici, unde toți își puteau striga marfa, ca vînzători ambulanți de idei sau de bunuri, agora, forul, tîrgul ne-au format maniera de a ieși în oraș, de a ne întîlni. Acest mod de viață este încă prezent într-o oarecare măsură și azi, sărind sprințar peste secole. Locuitorii Timișoarei anilor ’70-’80 mai au în memorie locul liber, cu dale, din fața Operei, unde se întîlneau bărbații orașului pasionați de fotbal (druckerii și kibiții), să schimbe păreri, să își strige pasiunea pentru o echipă sau alta. Această imagine rămîne trăită simbolic pentru o altfel de agora. Locul lor de întîlnire din oraș nu presupunea aici un schimb de produse, ci un schimb de idei. 

Imigranți, curierat și forum

În Roma antică, patricienilor le erau livrate produsele la reședințe precum am evocat deja, iar comercianții aduceau damelor de pe colina palatină somptuoase stofe sau prețioase parfumuri în domus, acasă, la domiciliu, curierat la fel de rapid ca și cel al agilelor companii de astăzi. Atenienii erau – și încă mai sînt – atașați ruralității. Atena s-a constituit prin aglutinarea satelor din jurul ei, dar agora a devenit rapid expresia arhitectonică și simbolică a unui schimb de idei, fundamentarea istorică a democrației europene. Gîndindu-ne la Roma, marea majoritatea a locuitorilor de aici erau însă imigranți, veniți din toate colțurile peninsulei și numai pentru a-și găsi un rost în cetatea eternă. Plebea locuia pe verticală, în blocuri, numite pe atunci insulae, cu patru-cinci etaje, care nu numai că nu dispuneau de grădini ca să își cultive de-ale gurii, dar nu aveau nici lumina zilei, nici sursă de apă, nici aerisire convenabilă, nici bani să cumpere lemne. Ieșirea în oraș era în ambele contexte urbane obligatorie pentru asumarea existenței cotidiene efective, mersul la cumpărături la parterul caselor din centru, care mai toate dispuneau de un mic magazin și de o tejghea, taberna, unde mulțimea de oameni care nu aveau suficiente mijloace de a găti se putea restaura. Dacă ne gîndim la modul tradițional de existență publică fie în Transilvania, fie în Principate, ne putem ușor imagina cum s-au păstrat obiceiurile de a ieși la tîrg sau în oraș, la piață sau la birt. Cei înstăriți dădeau ospețe, cei mai strîmtorați primeau oaspeți la un blid, iar ulicarniții mergeau la han. 

Piața ca loc de schimb comercial a fost istoric creată la Roma, de un forum boarium, tîrgul de boi, numit macellum, ce ne-a dat măcelăria. Aceste locuri de comerț specializat, forum holitorium, pentru legume și fructe, forum vinarium, pentru vin și ulterior pentru vînzările cu licitație, forum suarium, cel pentru carnea de porc, și forum hordiarum, pentru orz, au stat la baza existenței forului roman, care a devenit ulterior republican și imperial, odată cu monumentalizarea lui, cu crearea de spații triumfale și de venerație a diverșilor zei. Ne interesează istoric și antropologic existența acestor foruri pe specialități comerciale, ele au generat legi, manifestări structurale de comerț și interacțiune, cu o supraveghere serioasă și cu o evidență de care dispunem documentar încă în ziua de azi. Amplasamentul tradițional al unora dintre ele, pe lîngă malul Cefizei în Atena (azi cursul de apă este acoperit și mai tot timpul sec), sau în imediata apropiere a primului port și al primului pod peste Tibru, la Roma, pe unde veneau comercianții greci și fenicieni să își aducă produsele la tîrg sau la extremitățile forului (piața de porci), ne arată că, ulterior, forul, ca loc de negoț unde fermierii din jurul Romei (fermieri care, spre bucuria tuturor, mai există încă) veneau să vîndă marfa direct localnicilor a devenit, odată cu creșterea populației, un loc de comerț en-gros, cu intermediari care își luau partea pentru tranzacții și care au degajat centrul inițial de comerț independent trimițînd fermierii producători spre cartiere, unde s-au creat mici locuri de schimb, locale, apropiate de clienții particulari. Dacă ne gîndim că piețele mari din orașe ca Timișoara sau Cluj tot în imediata apropiere a rîurilor se află, iar vioiciunea cu care se redeschid în ziua de azi așa-numitele piețe volante pe cartiere, pentru a lăsa loc samsarilor în spațiile construite, ne situăm la două mii de ani distanță în timp, dar în imediata înțelegere a funcționării modului de existență a acestor trading places. 

Atenienii au strîns puterea poporului în agora, preoții romani au construit templele cu importante funcții ceremoniale, pontifex maximus a fost adus jos, în tîrg, iar potentații zilei au construit monumente, o arhitectură impozantă, cu arcuri și portice, sub care comerțul de lux al stofelor și al parfumurilor și-a găsit imediat locul încă de acum două mii de ani.  

Urbanizarea spațiului și mall-ul

Centrele orașelor noastre se strămută, din gathering places, spre trading places, ca locuri de întîlnire cu consumație, cu schimb virtual de mondenități. Urbanizarea spațiului și limitarea distanței dintre case ne-a obligat istoric să găsim în timp o posibilitate ca acest schimb de mărfuri, de bunuri cultivate să aibă loc într-un cadru propice, pentru ca atît vînzătorul, cît și cumpărătorul să poată beneficia de o prosperitate financiară și a vizibilității. Tradiția noastră locală ce dispunea în mediul predominant rural de un spațiu imediat, din jurul casei, unde se  putea produce și consuma tot ceea ce avea nevoie familia pentru supraviețuirea elementară, fără ca roadele să fie duse prea departe, s-a pliat pe necesitatea inventată a unui nou loc de schimb: mall-ul. Nu mai admirăm monumentalele construcții din jurul pieței, ci ne concentrăm entuziasmul cititorului de feed news încercînd să identificăm, învățăcei dezorientați, deplasarea noastră in corpore la mall cu plimbarea strămoșilor prin agora, iar templele sacre ale romanilor cu altarele consumerismului modern. La întrebarea „De ce nu mai iese lumea să tîrguiască în centru?”, istoria răspunde șiret, înlocuind pe nesimțitezona de interes cu cea de confort. 

Cora Saurer este specialistă în plurilingvism, trăiește, scrie, traduce și predă în Berna, dar umblă prin toate piețele lumii, trăgînd cu urechea la ce și cum se vorbește.