La pas pe muzica stră zilor

Publicat în Dilema Veche nr. 134 din 18 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe stradă trec doi turişti englezi. Tipic appearance, rucsace şi aparate foto, acea relaxare-mirare în priviri, silabisesc stîlcit după gratii, "Palatul Voievodal Curtea Veche". Centrul vechi al Bucureştiului, în dulcele amurg farniente al unei sîmbete, e străbătut de turişti amorţiţi, beţivi plecaţi de dimineaţă de-acasă, copii ţigani, fleaura şi muzica celor ascunşi în spatele ferestrelor, de fiecare dată alta, de fiecare dată alţii, pe străzile Lipscani, Şelari şi Franceză. Strada Franceză. Muzică house Mai aminteşte de negustorii şi meşteşugarii săi poate prin hrisovul vremii, iar işlicarii, comercianţii de căciuli boiereşti de postav care o împînzeau, n-ar mai găsi vad în îngustimea aceasta. Filmul alb-negru în care jucau odată, la poarta celui mai important centru economic, social şi politic al epocii medievale, Curtea Veche, rulează greu pentru cei care fac exerciţii de vizionare mintală. Pentru că din restaurantul "La Curtea Veche" răsună muzică house, pentru că Royal Club, o bombă părăginită de jocuri electronice extinsă canceros cu trei scaune de plastic afară la stradă, ţine beţivi cu poveşti despre femei beţive, "nu vezi că sînt matoală, nu mă mai interesează, dă-mi banii şi gata", pentru că vizavi este o clădire imensă, cu geamuri crăpate, pe care scrie sec "mobilă, tricotaje", pentru că în alte mici crîşme, nenumite, stau patroni depăşiţi de ora închiderii, singuri în birtul sinistru, la o masă, şi nu aşteaptă nimic. Strada Şelari. "Jesus to a child" Coboară copii ţigani pe biciclete şi vin la vale cu larmă cu tot. În urma veseliei lor sincere, rămîn magazine pustii cu veioze. Sumbre veioze de sticlă duplicat, înşirate pe rafturi inestetice, aceeaşi culoare, aceeaşi formă, un vişiniu maroniu plat, ce mînă, dar oare ce minte secătuită de imaginaţie le-o fi aşezat acolo, în colţul străzii Şelari!? Mai sus, un alt butic de sticlărie închis, cu o veioză gigant aprinsă roşu în geam, ca o sirenă de război stricată, pe timp de pace. În sfîrşit, o gură de aer proaspăt: Glassmakers Court. Please come to visit. Celebra Curte a sticlarilor, unde se ascund meşteri sticlari suflători, ale căror vitralii, veioze şi lămpi iau drumul marilor galerii internaţionale. În faţa Curţii, un bătrîn întins pe o bucată de carton, a coborît la o ţigară. Se sprijină de un zid unsuros care a înghiţit, în burta construcţiei sale cu geamuri sparte, toate gunoaiele străzii. "Odată, aici a fost Club Hermes. Se făceau şedinţe de sindicat. După Revoluţie, venea unu şi dădea video la fraieri. Acum dorm aici şobolanii şi doi aurolaci" - spune bătrînul. Mai sus, cum urci strada pieptiş, un intrînd întunecos: în spărtura strîmtă a străzii, o ţigancă alăptează şi ţiganii fumează în jurul ei, la o masă. Avertizările bătrînului răsună: "sus în podul acela de tablă sînt spoitorii. Se adună noaptea, dau manele la maxim, joacă barbut şi se îmbată. Atunci e rău de noi". Deodată, în liniştea străzilor pietruite răzbate, la început timid, apoi din ce în ce mai puternic, o muzică dulce, terapeutică pentru toată mizeria zidurilor înnegrite de fum ale ţiganilor: vine de după nişte perdele uşoare, aflate la etaj, pe geam scrie "Andrei Romocean, pictură" şi şevaletele colorate, în dezordinea imaginată a acuarelor, trimit în strada seculară "Jesus to a child", George Michael. Strada Lipscani. "Baladă pentru Adeline" Lipscaniul se deschide strîmt din Şelari, încape o bucată de cer şi, în bunul mers al magicelor contraste, un magazin de haine de firmă. Un bărbat se dă de vale beat, o femeie închide cu lacătul magazinul de rochii de mireasă. O bătrînă îşi plînge soarta încet şi povesteşte cu cea mai mare decenţă a nenorocirii, cele ce i s-au întîmplat: "Fata mea a murit. Ginerele meu a vîndut casa şi a lăsat cei patru copii pe drumuri. I-am luat cu mine şi am venit aici. Stăm într-o şandrama. Aşa îi cresc. Am auzit că vine şi ne evacuează. Eu am ciroză. Ce-or face copiii ăştia, nu ştiu. Doamne ajută". Strada Lipscaniului înlănţuie magazine închise, cu rochii de mirese, buticuri prăfuite, cu "stofe, mătăsuri" în geam sau cu voalete, turbane şi pălării, singurul magazin care le mai fabrică, exceptînd Casa Venus, vedeta anilor fashion ’80, restaurante ieşite în stradă, vînzătoare zeloase nesmerite, bătrîni adormiţi. Şi peste toate susură, ca o binecuvîntare a celor ce în lume sînt amestecate, pentru neostoita mirare a omului, "Baladă pentru Adeline".

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?