La mîna părinţilor

"Ăsta chiar arată a Dindirel" - mi-a spus în şoaptă, surîzînd maliţios şi complice, în timp ce stăteam la coadă la paşapoarte, iar domnul înalt şi subţirel din faţa noastră, cu mustaţă stufoasă şi cu tic nervos la îndemînă, repeta, repeta... repeta exasperat, pe diferite tonalităţi şi preţ de minute bune, doamnei responsabile cu lista de ordine, numele de botez. "Dindi-cum?" - întreba la nesfîrşit şi duduia, pufnind în răstimpuri cu enervare, printre sprîncenele ridicate şi prin strungăreaţa de la mijloc. "Eh, cum au putut, domnule, părinţii să-şi bată joc de dvs. în halul ăsta?" Cum-necum, au putut, şi cineva îmi mai aruncă o poveste de onomastică tolstoiană, jurîndu-se de existenţa, cel puţin nominală, printre noi, a unei eroine de tragedie rusească: "Am cunoscut un cuplu, mai demult. Li se născuse o fetiţă. Au tot cugetat la nume feminine, au navigat pe Internet, au făcut liste, au căutat în zodiace din acelea cu nume şi cu predestinarea numelui etc. Pînă la urmă, au ales, dintr-o sumedenie, Ana-Karina". Numai că, după naştere, înainte să meargă să o declare, fericitul tătic s-a cinstit cu amicii, a dat de băut în stînga, a dat de băut în dreapta şi sieşi, în egală măsură, iar la notar, cum a ajuns cu chef de voie-bună, a încurcat şi a scris pe act: "Ana Karenina". Ca sursă de inspiraţie via ficţiune (voită) sînt şi celebrele telenovele. Moda a apărut însă înainte de serialele sud-americane (prin anii '80, directă influenţă a serialului Dallas, se născuseră o sumedenie de Pamela şi de Bobby mioritici) şi îmi e confirmată în prezent de statisticile Stării Civile a Sectorului 4 din Bucureşti, ca fiind încă pe primul loc, în special în rîndurile minorităţii rome. În afară de Medalion, Stălucirea, Mercedes şi funcţiile numite direct şi fără nici un ocoliş (Ministru), au apărut foarte mulţi Jose Fernando şi Lucia şi Roberta şi Miguel şi etc... Întreb o florăreasă de etnie romă, de unde tradiţia asta? Îmi răspunde că prin nume se orînduieşte viitorul destin al copilului, iar dacă cutare sau cutare personaj de basm merge la inima părinţilor, e clar că vor să negocieze cu cel de Sus un destin asemănător. "Eh, dar ce destin poate avea acum un Cîrîc?" Şi izbucneşte în rîs un instructor de Şcoală Auto, amintindu-şi de un fost elev. Acum, nu că vrea să facă mişto, dar săracul "chiar conducea ca un Cîrîc". Şi dacă îl luai de la cap la coadă... tot Cîrîc era. Şi rîde în continuare. Iar la prima audiţie, nu contează că dl Cîrîc era poate un om fain. Simplu demonstrabil rămîne, printre rîsete şi mişto-uri, fără a pătrunde tainele oculte, că numele ajunge să îţi influenţeze destinul. Chiar dacă vorbim doar de respectul pe care îl trezeşte celor din jur... "Pe vremea liceului, adică prin anii '80, erau la modă Oana şi Cristina. Jumătate din clasă era Oana, cealaltă, Cristina. Pe mine mă cheamă Larisa şi, chiar dacă nu eram cea mai frumoasă din clasă, aveam cel mai mare succes la băieţi, pentru că dădea bine să fii cu Larisa, Ťacea» Larisă!" Despre modele onomastice actuale, statisticile Primăriei Sectorului 4 indică un număr crescînd de Alexandru (cu derivaţii, Alexandra, Alexia), după care Andrei, Cristina, Cătălin, Călin, Maria, Ioana, Ioan, Ion. Mi se spune că, în ultimii ani, au revenit în forţă numele româneşti şi că naşterile din jurul sărbătorilor trag după sine, în identitatea copilului, cel puţin un nume de sfînt. "Cred că cel mai bine este să alegi numele asociindu-l cu ceva plăcut ţie. Vroiam să-i spun Anais, de la parfumul Cacharel, dar ai mei au zis că e prea crazy, că-i prea ciudat pentru România... că e greu de pronunţat, că o să-şi bată copiii joc de ea... aşa că am renunţat. Mă Ťîndrăgostisem» mai apoi de numele Erica, dar o prietenă mi-a zis că aşa o cheamă pe căţeaua ei! Şi iar am renunţat. Pînă la urmă, după ce am născut-o şi am văzut ce ochi mari avea, mi-am zis că nu i se potriveşte alt nume decît Maria." "Mai bine un nume Ťcomun», decît să fii la cheremul imaginaţiei părinteşti. Pe mine mă chema Catherine - cu Ťth» şi Ťe» în coadă - şi am turbat o viaţă întreagă din cauza asta. Trebuia să menţionez peste tot, la ghişee, la acte, cum că se scrie Ťth» şi Ťe» în coadă. Mulţi înţelegeau greşit şi mă treceau în actele oficiale Caterin, după care aveam probleme că numele de pe buletin nu concorda cu cel de pe actul de naştere etc., etc... Aşa că pe bebe l-am numit, pur şi simplu, Andrei...!" Uneori sînt adevărate poveri, alteori, motive de mîndrie. Alese după o sumedenie de criterii - modă, contra-modă, întîmplare, predestinare ("pe bunicul l-a chemat Dindirel", s-a justificat în cele din urmă domnul înalt şi cu mustaţă). Alese pentru conotaţii vechi din limbi moarte sau pentru eroi ficţionali şi superstaruri, prenumele, chiar atunci cînd sînt identice, diferă, în funcţie de personalitatea fiecăruia. Pînă să ajungă însă să difere, adică pînă la construirea unei personalităţi îndeajuns de puternice pentru a le combate, rămînem cu ele, la mîna părinţilor (sperînd, anticipat, o mînă bună).