La aniversare: NEC, după 25 de ani

Ce rămîne după 25 de ani? Și cum va continua povestea Colegiului Noua Europă? La 25 de ani de la înființare, cîțiva bursieri NEC vorbesc despre această experiență formatoare. 

● Bogdan IANCU
„Acasă“

În anul bursei NEC (2005-2006) m-am simțit „acasă“ în toate sensurile cu putință. Mă întorsesem după o lungă perioadă de plecare din țară (1999-2005, ani petrecuți în Ungaria, Canada și Statele Unite), pentru a preda cursuri de drept public la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Prin NEC am descoperit un București pe care îl știam doar superficial, din scurtele incursiuni în Capitală din timpul studenției la Drept în Iași și mai apoi ca punct de tranzit (vize, taxi, tren, aeroport). Era un București fabulos cel de atunci, viu, dar nu isteric, prins în reținerea civilizatoare a așteptării aderării la Uniune (tot ce a fost refulat-reprimat în scurtul interval 2004-2008 s-a recuperat înzecit între timp). Existau dezbateri de idei la Prometheus, jazz la Green Hours, ziare care încă mai făceau presă, cărți și articole care generau polemici purtate în limitele civilității, reviste culturale secerate între timp de lipsa de bani sau abundența de orgolii (unde mai e azi Idei în dialog?). Iar NEC-ul se afla în mijlocul lucrurilor, simțeai pulsul momentului în discuțiile cu ceilalți bursieri, în conferințele extrem de diverse, în mesele rotunde pe teme de actualitate (NEC plus ultra!). Timpurile acelea mai liniștite s-au dus pentru România de mult, dar institutul a rămas o insulă de normalitate și stabilitate în anomia generală a vremurilor recente. Într-o enumerare deloc exhaustivă, păstrez o recunoștință pe care nu o voi putea recompensa vreodată oamenilor care au construit NEC-ul ca institut de cercetare interdisciplinară, dar și ca familie de suflet pentru sute de bursieri: Marina Hasnaș, Anca Oroveanu, Katharina Biegger și, de bună seamă, Andrei Pleșu. 

Bogdan Iancu este conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. 

● Călin COTOI
O heterotopie

Încercarea de a spune sau scrie ceva cu sens, de a avea o preocupare intelectuală consistentă și de durată în spațiul academic românesc are ceva utopic. Zonele în care se mai întîmplă așa ceva sînt corosiv neinstituționalizate, vagi, foarte personale. Imaginea unui grup de oameni – interesanți și inteligenți – din zona academic-universitară, care să discute – constant, serios și critic – unii cu alții, nu pare să țină de meleagurile noastre.

Există însă, undeva, în București, un loc care funcționează diferit. O heterotopie. Cu adresă, bibliotecă, cafele, mese, covrigi, scaune, burse, oameni și discuții. Spațiul intelectual al Colegiului creează o subtilă contra-ierarhie cu lumea „din afară“. Se destabilizează, discret, toate pozițiile (locale) de autoritate disciplinară. Aducerea laolaltă a unui amestec de discipline și proiecte, de traiecte personale, vîrste și ideologii foarte diferite e un pariu anual. E un filon critic-corosiv ce se împletește ciudat de simplu și firesc cu partea conservator-culturală a instituției. Acest fel de stranietate pe care o generează NEC-ul funcționează, e bună și fertilă intelectual, și din motive greu de instituționalizat. Cum ar fi conviețuirea săptămînală cu o minte analitică, comprehensivă, flexibilă și tăioasă, spectaculoasă și modestă, capabilă de conexiuni neașteptate, de trasee oblice printre teme foarte diferite, de ironie și generozitate. Astfel de experiențe fac posibilă constanta refacere a aurei unei excepționalități ce se tocește și deconstruiește anual prin chiar formula succesului ei. Cel puțin așa am înțeles și trăit eu NEC-ul, în perioada privilegiată cînd am fost și eu acolo. 

Călin Cotoi este prof. univ. dr. la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. 

● Constanța VINTILĂ-GHIȚULESCU
Educație, cultură, umanitate

Colegiul Noua Europă este parte din viața mea de zi cu zi, un loc în care pasiunea pentru cercetare și-a găsit cuibul inspirației. Sînt asemenea berzei din blazonul NEC-ului, migrînd din cînd în cînd către țări mai „calde“, dar revenind constant la cuibul plin de generozitate și inteligență care mă hrănește și mă menține în lumea fantastică a cercetării. Așa cum eu sînt pasionată de cercetările mele, NEC-ul este pasionat de construirea unei instituții cît mai performante și cît mai umane în același timp. De fapt, prestigiul instituției este menținut la cotele cele mai înalte de o mînă de oameni dedicați, slujind educația, cultura, umanitatea. Acestor oameni buni, frumoși, discreți le mulțumesc cu recunoștință și afecțiune. La mulți ani! 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetător doctor la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, București. Director al proiectului ERC Luxury, Fashion and Social Status in Early Modern South-Eastern Europe. 

● Andrei CUȘCO
O experiență formativă și definitorie

Dincolo de definițiile posibile, mai mult sau mai puțin sofisticate, ale „fenomenului“ New Europe College – oscilînd între un model aproape castalian, o versiune ideală a unei instituții construite pe baza unui concept cuprinzător al artelor liberale și un mediu cu adevărat pluridisciplinar și deschis unor „experimente“ intelectuale mai puțin obișnuite într-o lume tot mai pragmatică și mai utilitară –, pentru mine NEC-ul este, înainte de toate, un spațiu dinamic al excelenței, dialogului și libertății academice. Aceste valori, devenite incerte și atacate frecvent din diverse direcții în ziua de azi, mi se par mai actuale ca oricînd, iar NEC-ul le întruchipează într-un mod admirabil. Am avut privilegiul să cunosc și să înțeleg cu adevărat lumea academică românească prin intermediul NEC-ului, în două momente cruciale ale carierei mele. Mai întîi, o bursă care a coincis, în mod fericit, cu etapa finală a doctoratului meu de la CEU, în anii 2006-2007, mi-a permis să regîndesc profund și să redimensionez acel proiect, care risca să devină prea îngust și „provincial“. Atmosfera de efervescență intelectuală de la NEC – amicală, dar și critică, în același timp – m-a transformat, cu siguranță, într-un cercetător mai bun și mai conștient de propriile aspirații și limite. În al doilea rînd, revenind la NEC peste un deceniu, la început ca alumnus, iar apoi, din nou, ca bursier, m-am pomenit iarăși într-un „punct nevralgic“ al carierei, în care încerc să articulez un nou proiect de cercetare destul de ambițios, pentru următorii ani. NEC-ul nu și-a dezmințit „reputația“ nici de această dată, oferindu-mi libertatea de a-mi „tatona“ ideile, a-mi clarifica prioritățile și conceptele și a-mi depăși momentele (inerente) de nesiguranță. Mai mult, această revenire peste ani – chiar dacă nu pierdusem nici o clipă legătura cu prietenii și colegii de acolo – m-a făcut să mă simt membru al unei comunități academice în sens clasic, aproape paideic, în cadrul căreia apartenența la „cetate“ nu ține cont de distanțe și circumstanțe, ci pornește de la principii fundamentale. Asta a însemnat pentru mine, în esență, Colegiul Noua Europă: o experiență formativă și definitorie, care m-a încurajat să evoluez, să-mi depășesc limitele (auto)impuse și, mai ales, să reflectez continuu și fără inhibiții intelectuale asupra propriilor mele proiecte și – prin extensie – asupra rostului unui „istoric de cabinet“ într-o lume tot mai opacă față de relevanța și semnificația științelor umaniste, în întregul lor. 

Andrei Cușco este conf. univ. dr. la universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“, Chișinău. 

● Kázmér KOVACS
Vingt ans apres

Sînt douăzeci de ani de cînd am devenit bursier la Colegiul Noua Europă. A fost și este locul unde mă regăsesc mereu cu același (copilăresc?) sentiment de așezare. Un loc de unde observi lumea: cînd (ne)pricepînd, cînd amuzat, cînd cu strîngere de inimă, dar mereu la adăpost, cu o împărtășită încredere în binele posibil. Experiența NEC implică pentru mine un înțeles nou și singular asociat ideii de familiaritate. O senină, simplă luare la cunoștință a afinităților cu ceilalți, a faptului că există un firesc, o rînduială a schimbului de idei, parcă statornicită de cînd lumea. 

Kázmér Kovács este prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din Tîrgu Mureş, Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. 

● Victor Alexandru STOICHIȚĂ
„Un loc fermecat“

Noaptea, pe teren. Adică la „Hanul drumețului“, la „Million dollars“ sau cu lăutari pe la vreo nuntă. Ca etnomuzicolog, mă interesau ascultătorii de manele: cine? ce? cum? Acesta era subiectul meu de post-doctorat, în care zeii tutelari ai instituției avuseseră curajul și fantezia să creadă (deoarece, fără îndoială, ceva fantezie era absolut necesară, la vremea aceea, pentru a susține public o cercetare despre manele). Ziua, la seminar: Cîte altare în vechile bisericuțe transilvane? Cum trecea timpul la Kant? De ce trăim toți pe datorie? Cum erau structurate cronicile ortodoxe din Imperiul Otoman? Ce însemna prudență pentru un intelectual în Renaștere? Şi zeci de alte întrebări fundamentale (la care nu mă gîndisem niciodată) împărtășite cu drag de zeci de colegi cu minți sclipitoare. Asta se discuta la seminarul de miercuri, cel oficial, dar și zilnic, la cel din bucătăria de la etaj unde-și făcea fiecare ochiurile și cafeaua de dimineață, la cel de la cantina din subsol unde ciorbițe nemaipomenite te încălzeau în toiul iernii, la cel de la terasa cu bere unde seara se îndrăzneau cele mai ascuțite analize și se adînceau cele mai vechi argumente. La NEC am avut parte de condiții de lucru și de o deschidere intelectuală pe care rareori le am mai întîlnit. Un loc fermecat. 

Victor Alexandru Stoichiță este cercetător la Instituto de Etnomusicologia – Centro de Estudos em Música e Dança, Universidade Nova de Lisboa. 

● Gabriel Horațiu DECUBLE
Privilegiul de a găsi ascultare

Memoria lucrează emoțional, știm asta, dar pînă și emoția cunoaște condiționări spațiale. Clădirea New Europe College, o clădire istorică a cărei restaurare reprezintă o izbîndă a bunului gust, are majoritatea ferestrelor orientate către sud și sud-vest, așa încît memoria locului nu are cum să nu fie scăldată în soare. Chipurile atîtor oameni plăcuți pe care i-ai întîlnit aici devin auratice; vorbele lor sclipesc diamantin precum roua; ideile revelatoare pe care le-ai primit aici, prin lectură sau dialog, se așază tihnit, ca într-o după-amiază de vară, la divanul vîrstelor: ce ești acum ai devenit trecînd pe la New Europe College, participînd la dezbateri, conferințe, expoziții, concerte sau lecturi publice, ba chiar socializînd prin preajmă, în vecinătatea Mîntuleasa – Plantelor – Foișor, unde parfumul de epocă te motivează, fără să te strivească; te inspiră, dar nu te doboară. De altfel, acesta ar putea fi chiar motto-ul experienței intelectuale pe care am trăit-o aici: „Emulație, nu imitație“, New Europe College fiind acea instituție care salvează ideea de excelență în știință și cultură deja prin aceea că se opune masificării, că gîndurile rostite aici nu au ecoul inflaționar al retoricii de stadion. Ele sînt rostite clar și fără iterație, semn că, în locul potrivit, s-au putut aduna, în timp, oamenii potriviți, care au avut și au generozitatea de a asculta și privilegiul de a găsi ascultare. 

Gabriel Horațiu Decuble este prof. dr., director al Departamentului de Limbi și Literaturi Germanice la Universitatea din București.

● Ioana PÂRVULESCU
„O oază de firesc cultural“

A rezistat vremurilor tulburi cu grație și tenacitate. În termeni tehnici este un Institut de Studii Avansate: favorizează excelența. În termeni antropologici, este un loc bun: favorizează binele, adevărul, frumosul. În termeni literari, este un „acasă“ pentru oricine gîndește cu mintea lui sau, mai simplu, pentru oricine gîndește. New Europe College este o oază de firesc cultural și uman, într-o lume din care firescul aproape că a dispărut. 

Ioana Pârvulescu este scriitoare. Prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. 

● Silvia MARTON
Despre maturizarea științelor umaniste

NEC-ul rămîne un cadru unic în România pentru cercetare serioasă, gîndire critică și conversații inteligente. De 25 de ani. Este mult pentru o societate tînără precum cea românească. Este locul în care cercetările cele mai curajoase devin parte a unui dialog adevărat între disciplinele științifice. Este extraordinar de important într-o țară în care comunitatea unei discipline este încă foarte restrînsă. NEC-ul te obligă să-ți formulezi ideile astfel încît să te faci înțeles de alții. Mai mult decît universitățile, NEC-ul a reușit să reintegreze o parte dintre cercetătorii din România formați în alte țări. Prin toate acestea (și nu numai!), a contribuit în mod decisiv la maturizarea științelor umaniste și sociale din România, cum puține alte instituții au reușit să o facă. 

Silvia Marton este lector univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. 

● Erin CORBER
A re-imagina Europa

Nu exagerez cînd spun că bursa NEC a fost una dintre experiențele care m-au împlinit enorm, atît în plan academic, cît și personal. Faptul că am făcut parte dintr-o serie internațională și interdisciplinară de cercetători m-a ajutat să descopăr forme și granițe noi și interesante în proiectul meu de cercetare. Șederea în București a fost o experiență de neegalat: incitantă, provocatoare, frumoasă și gustoasă. Mi-a oferit ocazii nesfîrșite de a re-imagina Europa și istoria ei din multe perspective diferite; mi-am făcut prieteni pe viață și am rămas în legătură cu cercetători de pe tot globul, care vor continua să modeleze felul îmi care îmi înțeleg profesia de istoric. 

Erin Corber este cercetător la Universitatea Concordia din Montreal. 

● Smaranda VULTUR
„O oază“

Colegiul Noua Europă a fost pentru mine o oază, un loc binefăcător: am întîlnit oameni minunați care iubesc cunoașterea în toate aspectele ei, oameni care cultivă și respectă competenta și profesionalismul și îi respectă pe ceilalți, care știu să ducă lucrurile la capăt și să le facă să dureze. Un loc în care excelența face casă bună cu umorul, cu politețea, cu firescul. Un loc în care te încarci cu energie bună și ai răgazul să scrii, să meditezi, să citești, să înveți de la alții. Un loc în care te antrenezi să iei în serios lucrurile și să îți descoperi noi centre de interes și pasiuni. O experiență de neuitat. 

Smaranda Vultur este scriitoare. Conduce departamentul de istorie orală al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran“, Timișoara. 

● Bojan BILIC
„Experiențele apăsătoare ale autocolonizării“

Cu cît am petrecut mai mult timp la NEC, cu atît am înțeles mai bine cîtă dragoste, energie și devotament trebuie să se fi dedicat creării acestei instituții și dezvoltării ei, în circumstanțe politice și economice problematice. Pentru mulți dintre noi, cercetători din Europa de Est și despre Europa de Est, NEC-ul a fost un loc unde am recunoscut, am început să metabolizăm şi ne-am confruntat cu experiențele apăsătoare ale autocolonizării/autobalcanizării. Chiar fără nimic altceva, acest lucru în sine este o realizare de care NEC ul, fondatorii și prietenii lui trebuie să fie mîndri. 

Bojan Bilic este cercetător la Institutul de Științe Sociale, Universitatea din Lisabona. 

● Maria RYBAKOVA
„Adevărul se naște din dialog“

La NEC, am văzut cum adevărul se naște din dialog. Am întîlnit oameni care aveau curajul să ia cuvîntul adevăr în serios și cărora nu le era teamă să-și petreacă viața în căutarea lui. De asemenea, m-am îndrăgostit de cultura și limba română. 

Maria Rybakova este scriitoare, iar în perioada 2019-2020 va fi bursieră Fulbright Creative Writing. 

● Nadiia BUREIKO
Comunitatea NEC

Fiind un exemplu de Institut de Studii Avansate cu adevărat internațional, unde găsești deopotrivă motivare și stimulare intelectuală, NEC s-a dovedit o poveste de succes a punerii în legătură, ca peste un pod, a lumii academice din Vestul și Estul Europei. Este un loc minunat pentru cine dorește să se dedice cercetării, să se angajeze săptămînal în discuții interdisciplinare și să obțină un feedback profund, uneori neașteptat, al muncii sale și care îi poate deschide noi orizonturi de cercetare. Experiența mea ca bursieră în programul Pontica Magna m-a împlinit atît în plan academic, cît și personal. Să fiu parte din comunitatea NEC, care m-a stimulat intelectual și mi-a oferit mult sprijin, m-a făcut nu numai să inițiez noi proiecte de cercetare, ci și să stabilesc prietenii reale cu bursierii din anul 2015/2016, pe care NEC-ul i-a adus împreună, pentru un an, într-un oraș atît de divers și viu precum Bucureștiul. 

Nadiia Bureiko este coordonator al departamentului Studii de Europenizare, Consiliul de Politică Externă al Centrului „Ukrainian Prism“, Ucraina.