Jung şi Freud, un caz de contradicţie unilaterală

Vasile Dem.ZAMFIRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 145 din 3 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe fundalul discontinuu şi aproape imperceptibil, în România, al anului internaţional Freud, care aniversează 150 de ani de la naşterea întemeietorului psihanalizei, vă invit să zăbovim puţin asupra uneia dintre temele perene ale orientărilor abisale: relaţia dintre fondator şi discipolii săi. M-am oprit la relaţia dintre Freud şi Jung pentru că aceasta, deşi adesea invocată în cultura română, mi se pare a fi greşit înţeleasă: Jung, discipolul preferat, devine un disident ireductibil al psihanalizei freudiene. Cu alte cuvinte, mai concrete, Jung ar opune inconştientul colectiv inconştientului personal, viziunii freudiene despre libido, propria sa viziune, ar introduce în gîndirea abisală o nouă concepţie despre vis şi simbol, care o dislocă pe cea a lui Freud. De asemenea, este reprezentantul unei noi concepţii despre disfuncţiile psihice (nevroze şi psihoze), şi, mai ales, filosoful orientărilor abisale, în timp ce Freud rămîne medicul acestora. În termenii "exoterici" ai lui Constantin Noica, Freud s-ar ocupa de "sufleţel", în timp ce Jung, de spirit. Vă propun o viziune diferită asupra relaţiei Freud-Jung, pe care o voi denumi tot cu un termen al lui Constantin Noica, preluat de astă dată din gîndirea sa "ezoterică"; este vorba despre "contradicţia unilaterală", în care doar un pol îl contrazice pe celălalt, în timp ce acesta îl integrează depăşindu-l. Contrar opiniei curente, care îl opune pe Jung lui Freud, din reacţia celui din urmă rezultînd o contradicţie bilaterală, consider că doar Freud îl contrazice pe Jung, în timp ce acesta doar relativizează unele din ideile maestrului şi extinde valabilitatea cîtorva din principiile esenţiale, avansate de el, la noi dimensiuni ale mentalului. Inconştient colectiv şi inconştient personal Încep cu ceea ce este mai accesibil pentru că mai cunoscut, şi anume cu relaţia dintre inconştientul colectiv şi inconştientul personal. După ce Freud constată, nu fără surpriză - folosesc cuvîntul surpriză pentru că formaţia sa de neurolog nu îl pregătise pentru psihologie - că istericele sfîrşitului de secol XIX sufereau de "reminiscenţe", adică de traume ascunse şi neelaborate psihic, şi nu de disfuncţii cerebrale, cum afirma psihiatria epocii, Jung deschide un nou capitol al studiului inconştientului. Lui îi aparţine distincţia dintre inconştientul personal şi inconştientul colectiv, dintre acele conţinuturi psihice devenite inconştiente pe parcursul istoriei individuale şi arhetipuri, adică forme preexistente oricărei experienţe individuale sau, în termenii lui Jung, forme care nu au fost niciodată în conştiinţă. Arhetipurile, care împreună alcătuiesc inconştientul colectiv, concentrează experienţa speciei în situaţii existenţiale cheie. Astfel, experienţa eternă a bărbatului cu femeia produce arhetipul anima, iar simetrica experienţă a femeii cu bărbatul, arhetipul animus. Există, de asemenea, un arhetip matern şi unul patern şi multe altele la care nu vreau să mă refer acum. În timp ce inconştientul personal se formează în ontogeneza fiecăruia dintre noi, inconştientul colectiv are origini filogenetice şi se transmite ereditar. Există momente în care Jung pare a opune inconştientul colectiv inconştientului personal. Astfel, forţa covîrşitoare a complexului matern şi patern nu poate fi explicată satisfăcător în registru freudian, pentru că părinţii concreţi nu au nimic măreţ, ci sînt fiinţe, de cele mai multe ori, cît se poate de obişnuite. Măreţia pe care o au în imaginarul uman le este conferită de arhetipuri, de structurile inconştientului colectiv care organizează experienţa ontogenetică. Semnificaţia acestor momente este restrînsă pentru că Jung nu a contestat niciodată existenţa inconştientului personal, ci doar i-a adăugat acestuia o nouă dimensiune inconştientă. Şi, dacă dincolo de afirmaţii este nevoie de o dovadă, atunci invoc un argument clinic: orice terapie jungiană conţine un moment freudian, şi anume întîlnirea cu umbra, adică cu inconştientul personal. Şi Freud? Cum se raportează Freud la inconştientul colectiv? Îi neagă cumva existenţa? Nicidecum. Pentru că în Interpretarea viselor, care datează din 1900, întemeietorul psihanalizei constată existenţa a două serii de simboluri onirice: simbolurile care produc asociaţiile pacientului aflat în analiză, tocmai pentru că ţin de inconştientul personal, şi simbolurile "mute", care nu produc asociaţii şi sînt, dacă nu universale, cel puţin generale. Ele trimit implicit la conţinuturi supraindividuale, la ceea ce Jung va numi, începînd cu 1912, arhetipuri. După 1915, implicitul din onirologia freudiană devine explicit sub denumirea de "fantasmă originară", acele fantasme cu originar filogenetic şi transmitere ereditară. Diferă faţă de Jung doar denumirea şi conţinutul. La Freud este vorba de "scenă originară", "castrare", "seducţie", toate conţinuturi legate de sexualitate, în timp ce la Jung predomină conţinuturile nonsexuale. Totuşi, cel din urmă consideră complexul Oedip ca fiind un arhetip, ceea ce indică un acord deplin între cei doi în această privinţă: arhetip de natură sexuală. Spiritul inconştient Tema inconştientului colectiv nu este singura în care înregistrăm continuitate şi contribuţii complementare, deşi nerecunoscute de nici unul dintre cei doi corifei. Tema spiritului inconştient, pe care am tratat-o pe larg în Filosofia inconştientului, este de acest tip. Fără îndoială, Jung este psihanalistul la care ideea spiritului inconştient este însoţită de o conştiinţă filosofică mai clară, deşi nu deplină. Cu toate că Jung afirmă caracterul suprapersonal şi obiectiv al inconştientului colectiv, trăsături prin excelenţă caracteristice pentru spirit, afirmaţie la care trebuie să adăugăm o alta, şi anume că arhetipurile sînt creatoare de cultură, totuşi, în mod surprinzător psihanalistul elveţian îşi denumeşte domeniul "psihologie analitică". O continuatoare a sa, Toni Wolf, preferă denumirea de "psihologie a complexelor". În ambele apare termenul "psihologie", care mi se pare inadecvat în raport cu contribuţia esenţială a lui Jung. Mult mai potrivit mi se pare termenul de "noologie abisală", introdus de Lucian Blaga tocmai în prelungirea contribuţiilor lui Jung. Căci, într-adevăr, jungismul nu este altceva, în esenţa sa, decît studiul spiritului inconştient. La Freud, vocaţia filosofică nu se manifesta în legătură cu problema spiritului inconştient, deşi tema există. Încă din Interpretarea viselor apare termenul "cenzură", care în a doua teorie despre psihic va fi rebotezat "supraeu". Iar supraeul nu este altceva decît spirit inconştient în măsura în care incorporează valorile şi normele culturale fundamentale interiorizate afectiv în prima copilărie. Din nou Freud şi Jung merg umăr la umăr, fără urmă de contradicţie, nici unilaterală, nici bilaterală, chiar dacă unul dintre ei, Jung, ţine de astă dată să sublinieze deosebirea. În studiul "Cugetul din perspectivă psihologică" din 1958, Jung atrage atenţia că supraeul freudian reprezintă un tip de morală dobîndită, în timp ce "morala primară" sau arhetipală preexistă oricărei experienţe individuale, avînd caracteristicile unui apriori. Dacă acesta coincide sau nu cu aprioriul kantian este o altă problemă, la care nu vreau să mă refer aici. Important este că atît Freud cît şi Jung descoperă spiritul inconştient în variante diferite şi creează astfel premisele unei filosofii contemporane a inconştientului. Libidoul Natura libidoului i-a opus pe Jung şi Freud cît se poate de bilateral. Este, poate, singura problemă în care Jung îl contestă pe Freud, fără să extindă valabilitatea principiilor psihanalizei la alt material, aşa cum a procedat în cele mai multe situaţii. La Freud libidoul era energia specifică instinctului sexual, aptă însă de cele mai diverse metamorfoze, de la suprimarea completă pînă la sublimarea profitabilă culturii. Jung îi opune o viziune simetric inversată: libidoul este energia psihică generală care se specifică în diverse forme, inclusiv ca energie sexuală. Nu este întîmplător, poate, că această dispută dintre discipol şi maestru a rămas - după cîte ştiu - fără urmări importante în mişcarea psihanalitică. Nu numai caracterul ei speculativ, contrar empirismului declarat şi practicat de toate orientările abisale, va fi contribuit la aceasta, ci şi caracterul bilateral al contradicţiei. Vis şi simbol Cu tema visului şi a simbolului regăsim fructuoasa contradicţie unilaterală. În ce priveşte visul, Jung aşază alături de visele produse de inconştientul personal, care - aşa cum susţinea Freud - exprimă într-un mod deghizat conţinuturi psihice interzise (incestuoase, perverse sau agresive), visele arhetipale sau visele "mari", care nu deghizează, pentru că între arhetipuri şi cultură nu există opoziţie, ci exprimă simbolic conţinuturi necunoscute conştiinţei. Avem de a face din nou cu o relativizare a teoriei lui Freud prin restrîngerea valabilităţii - onirologia freudiană explică doar o categorie de vise şi nu toate categoriile de vise. Este o relativizare pe care Jung a mai practicat-o şi referitor la teoria nevrozelor, una din temele majore ale psihanalizei. Încă din 1906, în plină perioadă de entuziastă adeziune la freudism, Jung corectează teza maestrului că orice isterie este reductibilă la etiologia sexuală, susţinînd că un foarte mare număr de astfel de cazuri au rădăcini sexuale, dar nu toate. Şi în privinţa simbolurilor onirice, Jung nu face decît să restrîngă valabilitatea simbologiei freudiene, fără a o anula. Simbolurile onirice au şi o altă semnificaţie decît cea sexuală. A susţine, de pildă, că simbolul şarpe are întotdeauna o semnificaţie falică ar fi tot atît de greşit ca a susţine că nu are semnificaţie sexuală - afirmă Jung în 1913 ("Aspecte ale psihanalizei"). De asemenea, unul şi acelaşi vis poate fi interpretat la începutul terapiei în cheie sexuală, iar spre sfîrşitul acesteia în cheie nonsexuală. Iată un exemplu: "Urc împreună cu mama şi sora mea pe o scară. Ajuns sus constat că sora mea este însărcinată" (conţinut manifest). În cheie freudiană, scara este un simbol sexual. Faptul că la sfîrşitul ascensiunii sora apare însărcinată n-ar fi decît realizarea deformată, dar suficient de transparentă, a unei dorinţe infantile incestuoase. În cheie nonsexuală, scara simbolizează afirmarea socială, cariera, iar copilul, dorinţa de a deveni alt om, renaşterea. În articolul "Simbolurile şi interpretarea viselor" din 1961, încheiat cu puţin timp înaintea morţii, Jung reafirmă dublul mesaj al viselor - arhetipal şi personal - interpretarea putînd pune accentul cu egală îndreptăţire pe unul sau altul dintre ele. Dacă acesta este ultimul cuvînt al lui Jung, atunci episodul criticii simbolologiei freudiene, în virtutea căreia întemeietorul psihanalizei vorbea doar despre semne şi nu despre simboluri, îşi pierde din relevanţă. Jung, în general vorbind, nu-l contrazice pe Freud. Doar îl relativizează, restrîngînd valabilitatea teoriilor sale. Au apărut şi cazuri de contradicţie bilaterală, dar nu am vorbit despre modul în care Freud îl contrazice pe Jung, ceea ce dă conţinut contradicţiei unilaterale. Mărul discordiei în cadrul psihanalizei a fost teoria etiologiei sexuale a nevrozelor şi conexă ei ideea despre importanţa covîrşitoare a sexualităţii pentru structurarea psihicului uman. Freud a opus-o tuturor discipolilor transformaţi în disidenţi prin faptul abandonării parţiale sau totale a acestui reper fundamental pentru apartenenţa la psihanaliză. Aşa se face că Jung şi Adler s-au văzut excluşi din cercurile freudiene în momentul în care au devenit creatori. Dar nu este oare acesta modelul oricărui scenariu paideic complet? Într-un prim moment, discipolul aderă fără rezerve la învăţătura maestrului. Apoi, într-un al doilea moment, cînd învăţăceii devin creatori se transformă în disidenţi, pentru că maestrul rămîne ataşat descoperirilor iniţiale. Dezvoltarea psihanalizei a dat dreptate disidenţilor, inclusiv lui Jung (şi Adler) prin tendinţa cît se poate de marcată de desexualizare a inconştientului. Şi cum lucrurile nu sînt niciodată simple şi nu pot fi prinse într-o formulă, nici măcar în cea a contradicţiei unilaterale, chiar Freud, după 1920, admite şi alte tipuri de inconştient în afara refulatului pulsional.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Patroni de restaurant, șantajați cu recenzii false pe internet. Cum au reacționat
O rețea mică de restaurante independente se confruntă cu un atac cibernetic de tip șantaj. Criminalii informatici îi amenință pe proprietari cu recenzii negative pe platformele online, forțându-i să plătească sume mari de bani pentru a le evita.
image
Șoșoacă nu se dezminte: a lăudat Rusia în primul discurs din Parlamentul European VIDEO
Eurodeputata SOS Diana Șoșoacă a spus, în primul discurs din Parlamentul European, că Federația Rusă este singura care își dorește pacea în războiul din Ucraina.
image
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Medicul legist Cristian Paparau a transmis că, deși organizatorii festivalului de muzică hip-hop „Beach, Please!” se laudă cu rezultatele evenimentului, situația este cu totul alta. „Nu faci nimic altceva decât să încurajezi consumul de droguri”, arată el.

HIstoria.ro

image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne
image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni