Jumătate mișcare, jumătate siguranță

Anastasia GAVRILOVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

Se spune că drepnelele sînt singurele păsări care își petrec mai toată viața în zbor, fiind perfect adaptate la viața aeriană. Pot să mănînce, să bea, să doarmă și să se împerecheze în zbor și rareori se așază pe sol întrucît, fiind o specie cu picioare foarte scurte, le e greu să-și ia avînt de pe pămînt. În ciuda nevoii mele de stabilitate, nu sînt o adeptă a statului pe termen lung în același loc. Am schimbat de-a lungul vieții multe cuiburi, avînd o copilărie împărțită între Iași, Pitești, Rennes și mai apoi Suceava, iar asta mi-a intrat cumva în sînge, îmi place să fiu mereu în mișcare, să cunosc și să mă integrez în cît mai multe medii, așa că nu pot spune cu precizie care ar fi un loc anume în care mi-ar plăcea să trăiesc, pentru că mi-ar plăcea să trăiesc peste tot, să experimentez cît mai multe feluri de a exista în lume.

Am vrut să trăiesc în toate locurile în care am fost fericită. În casa superbă din Wansee, cu vedere spre lac și vulpi furișîndu-se la asfințit printre scaune, amușinînd rămășițele căzute de la vreo masă, în căminul studențesc de pe Tîmpa, în care am fost cazată la un festival, pe o străduță îngustă și abruptă din Istanbul, scufundată în miros de narghilea, neapărat aproape de Beşiktaş, unde e peștele cel mai proaspăt, în comuna Capu Cîmpului, în mijlocul naturii, departe de inima vijelioasă a lumii, în Berceni – inima Bucureștiului pentru mine. Am fugit de locurile în care am fost nefericită, de Viena și Veneția, de garsoniera din Sibiu, carcasa depresiei și a singurătății. Pentru mine, locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională. Am călătorit destul de mult și mi-am imaginat de cîteva ori „cum ar fi să”, la un moment dat am făcut și planuri de mutat la Bruxelles, am căutat și apartamente de închiriat, dar viața s-a întîmplat altfel decît era în capul meu, iar acum, de cînd sînt și mamă de copii mici, mi se pare mai greu să mă proiectez într-un loc străin, să o iau de la zero și să-mi construiesc habitatul în altă parte. Mi se pare uneori complicat simplul fapt de a-i ordona creierului meu să delimiteze dorințele brute, în forma lor cea mai pură, de cele trecute prin filtre „pragmatice”. Jumătate din mine vrea estetică, aventură și noutate, cealaltă jumătate vrea siguranță, previzibilitate, lucruri la îndemînă. În perioada de maximă fascinație și dragoste pentru literatura sud-americană, am fost ferm convinsă că mi-ar plăcea să trăiesc în Argentina sau în Mexic, să adopt culorile, mîncarea, păsările, animalele, muzicile, florile cu nume intraductibile, limba lor superbă. Dar de undeva din spatele creierului năvăleau imediat întrebările care năruie totul, eternul „dar dacă?”. Dar dacă șerpi și cutremure și tsunami-uri și uragane și boli și insecte și prea cald și pericole? Și cu dorul, ce facem cu dorul?

Dacă acum cîțiva ani m-aș fi ghidat după instinct, după vibe-ul locului și posibilitățile cît mai variate și extreme pe care le oferea un anumit oraș sau o anumită țară, de cînd sînt părinte am tendința să mă documentez, să cer păreri, să fac research, să aflu cum stau cu sistemul sanitar, cum funcționează instituțiile statului, cum e cu educația, cu cultura și cîte și mai cîte, diminuînd sistematic și iremediabil flacăra spontaneității și elanul. Cred că oricine pleacă din România tinde spre mai bine, își dorește să ajungă într-un loc unde să poată răsufla ușurat cînd vine vorba de subiectele astea, cu atît mai mult atunci cînd ai copii. Înainte mi se părea mult mai simplu să-mi imaginez o viață în altă parte, în Portugalia, de exemplu, în Spania, în orice loc cu deschidere la mare sau cu conexiuni spre alte părți importante ale lumii, dar acum mintea mea găsește instantaneu fel și fel de piedici și micro-nevoi imperioase care mă pun în dificultate. Cred că asta e o descoperire recentă, este unul dintre efectele secundare ale ultimilor ani poate, deformați de pandemie și, mai nou, de război. Am devenit hiperprecauți, nesiguri, anxioși, mai puțin dispuși să ne atașăm de locuri, de obiecte. Prevăzători și impulsivi în același timp.

În ultima vreme mă simt ca atunci cînd conduc cu martorul de benzină aprins în bord, cînd știu că folosesc ultimele resurse, că dintr-o clipă într-alta pot claca și rămîne în mijlocul drumului, iar stresul de a ajunge la cea mai apropiată benzinărie-oază e atît de mare încît încordarea mea e maximă. În ultima vreme vreau să locuiesc undeva unde e liniște. Să mă opresc din zbor. Orice, numai să nu fiu o drepnea.

Anastasia Gavrilovici este poetă. Cea mai recentă carte publicată este Industria liniștirii adulților, Casa de Editură Max Blecher, 2021.

Foto: wikimedia commons

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.