Jumătate de vedetă călare pe jumătate de porc şchiop

Simona TACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 183 din 13 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Citeam în presă, acum vreun an, cred, o scrisoare deschisă de mulţumire. Autor: o femeie oarecare din judeţul Constanţa. Adrisant: Andreea Bănică. Subiect: numita Andreea Bănică o ajutase pe doamna respectivă cu, dacă nu mă-nşel, nişte mobilă. Ilustrată cu o poză mare a sufletului caritabil care este Andreea Bănică (mă rog, mai mult a trupului caritabil care este), scrisoarea era nu doar deschisă, ci şi foarte lungă. Şi - să vezi chestie! - conţinea, de cîteva ori, precizarea că Andreea a dat mobila cu o singură şi foarte importantă condiţie: confidenţialitatea. Aşadar, cu toate că i se ceruse să fie discretă, doamna cu pricina îşi asuma riscul de a-şi scoate din sărite îngerul păzitor, făcîndu-i public gestul sensibil şi complet dezinteresat. Probabil că Andreea mai plînge şi azi, cînd e ea aşa, mai deprimată şi îşi aminteşte cît de nerecunoscători pot fi unii şi cum îşi încalcă ei promisiunile. Nu merită să le dai nici un autograf, darămite un camion de mobilă... Tot legat de o Andree - de data asta cu numele de Bălan - am întîlnit, de curînd, ceva interesant prin ziare. Rezumată în trei vorbe, ştirea ar suna cam aşa: din nefericire, Andreea şi-a descoperit un nodul la sîn şi s-a speriat. Din fericire, s-a speriat degeaba. Nu era ceva grav. Din nefericire, a fost totuşi nevoită să se supună unei intervenţii chirurgicale. Din fericire, intervenţia a fost încununată de succes. Citind o asemenea ştire, într-o primă instanţă îţi vine să zici: "Ce nesimţiţi, dom’le, şi ziariştii ăştia! Cum îşi bagă ei nasul pe sub cearşafurile de spital ale oamenilor! Urît!". După aia, îţi dai seama că pe asta s-a şi bazat Andreea Bălan, atunci cînd a lăsat informaţia despre nodulul ei să ajungă la presă. Şi deschizi mail-ul, să vezi cine te mai deranjează şi cu ce, doar-doar vei uita, în felul ăsta, de nodul. Şi ce găseşti pe mail? Păi, printre altele, un mesaj de la PR-ul lui Liviu Vîrciu (băiatul ăla gelat care cînta, pe vremuri, un fel de manele, iar acum e actor de - scuzaţi rima! - telenovele!). Deschizi mail-ul cu pricina, aşteptîndu-te să citeşti ceva care să justifice deranjul, cum ar fi că Vîrciu ăsta a fost nominalizat la Oscar. Nici vorbă de Oscar, altceva ţi se comunică despre Liviu (e drept, aproape la fel de important): că se înţelege superb cu cîinele lui. E bine. Dacă stai să te gîndeşti cîţi oameni se mai înţeleg bine în ziua de azi cu cîinii lor, e chiar senzaţional. Empatizezi puţin cu Liviu (sau cu cîinele, nu-ţi dai seama exact), de emoţie îţi dau lacrimile, din cauza lacrimilor te împiedici şi calci pe telecomanda de la televizor. La fix ca s-o auzi pe Dana Săvuică povestind, în exclusivitate, cum, la cea mai recentă aniversare a căsătoriei, a exersat toată noaptea, împreună cu soţul, poziţii din Kamasutra. Şi anunţînd că, de ziua lui, are de gînd să-i facă surpriza-surpriza vieţii, invitînd în dormitor încă o doamnă. În timpul ăsta, pe alt post, are loc o înmormîntare. Rămîi cu gura căscată, fiindcă mortul e viu. Sau moarta, mă rog. Înconjurată de dansatoare din buric, prinţesa Brianna Caradja stă într-un coşciug, îşi mănîncă propria colivă şi face conversaţie cu invitaţii la propriul parastas. Pui mîna pe telefon să-ţi anunţi un prieten că Brianna tocmai se înmormîntează la televizor, deşi n-a murit. Cu această ocazie, afli că, mai deunăzi, pe acelaşi post şi în aceeaşi emisiune, un manechin cvasianonim a fost invitat să călărească un porc şi a acceptat. Păi, normal că a acceptat. Dacă vrei să ţină minte lumea cum te cheamă (eventual şi cu ce te ocupi), faci orice. Faci gesturi caritabile, cu pretenţia vehementă a anonimatului, dar ai grijă să se afle şi că le-ai făcut şi că ai ţinut să nu se afle, îţi fluturi pansamentele de la operaţie, îţi dezvălui relaţia sentimentală cu cîinele, îţi relatezi în detaliu trăirile de dormitor, precum şi planurile de viitor din domeniu, te înmormîntezi de viu şi umbli călare pe un porc. E greu, e adevărat, dar asta e situaţia: publicul e plictisit şi deja nu-i mai poate fi captată atenţia cu nişte simple implanturi sau cu o modestă pereche de chiloţi care se zăreşte, ca din întîmplare, de sub o fustă. Asta nu-nseamnă că implanturile şi chiloţii nu mai sînt necesari. Sînt necesari, dar nu şi suficienţi. Apropo de chiloţi: acum vreo două săptămîni, Silviu Prigoană a făcut un gest ironic. Şi-a dat jos nădragii, a făcut poze în chiloţi şi le-a dat celui mai vîndut tabloid, ca să le pună pe prima pagină. Chipurile, tocmai îşi anunţase candidatura la Primăria Capitalei şi avea nevoie să cucerească publicul apt de vot, printr-o metodă deja consacrată de vedetele din România. Iată aşadar şi culmea şmecheriei în materie de PR: să faci o audienţă fabuloasă prefăcîndu-te că o amendezi pe proasta care-şi arată chiloţii şi călăreşte porcul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.