Jocurile online

- "Spaţii în care viaţa materială se extinde" -

La nivel mondial, jocurile virtuale precum World of Warcraft, EVE Online sau Second Life înregistrează zilnic aproape 20 de milioane de utilizatori distincţi. Ei interacţionează, colaborează şi formează relaţii prin intermediul avatarurilor lor, în ceea ce se numesc MMORPG-uri (Massively Multi-User Online Role-Playing Games).

Jocurile virtuale sînt adesea acuzate ca fiind doar o „evadare“ din viaţa materială. Eu, una, cred că acestea sînt mai mult de atît, avînd în vedere comunităţile create în joc care se transpun uneori şi în viaţa „reală“. Cercetători ai acestor spaţii virtuale au arătat că identităţile şi experienţele noastre virtuale nu sînt separate de identităţile şi experienţele lumii materiale. Ele coexistă şi co-evoluează pe măsură ce se modelează una pe cealaltă. MMORPG-urile nu sînt atît o nouă formă de joacă, pe cît un nou mediu de comunicare care permite alte forme de identitate şi interacţiune socială. Mai mult de atît, abilităţi şi competenţe descoperite şi exersate în joc transpar în viaţa materială la fel de des cum se întîmplă şi reversul. 

Jucătorii pot juca singuri, dar este mai avantajos să joace în grupuri, numite ghilde, clanuri sau corporaţii. Acestea sînt comunităţi persistente cu structură prestabilită, create de către jucători, cu o combinaţie echilibrată de roluri. Membrii corporaţiei Romania Renegades din EVE Online, formată în 2004, spun adesea că sînt o comunitate, o familie. Comunitatea este coezivă tocmai pentru că se prelungeşte în planul material. Adesea, referirile la calitatea grupului sînt direct legate de contactul nemijlocit, din „viaţa reală“: „Pe noi ne leagă ceva, ne cunoaştem. Noi ne jucăm pentru noi, pentru grupul ăsta. Mie îmi place o dată la două săptămîni să-l pup pe chelie pe H.“ (J.,32). 

Jucătorii se întîlnesc o dată la două săptămîni şi merg „la grătare“, cel mai adesea la liderul alianţei acasă, unde se strîng de obicei între 10 şi 20 persoane. O dată pe an, în februarie, se organizează o întrunire mai mare cu un ansamblu de corporaţii, numit alianţa Romanian Legion, cînd se face o excursie într-un alt oraş din ţară sau străinătate. Grupul acesta activează precum capital social, întrucît membrii se ajută adesea în viaţa materială, în funcţie de profesiile pe care le au. Statisticile arată că utilizatorul obişnuit al acestor jocuri online petrece săptămînal aproximativ 17 ore în spaţiul virtual, asta însemnînd cam două ore şi jumătate pe zi. Extremele ajung undeva la 8 ore pe zi, ceea ce echivalează cu un job full time, făcîndu-ne să ne întrebăm oare ce anume îi motivează pe jucători? Unii spun că jocurile acestea sînt doar pentru copii şi adolescenţi, însă realitatea este un pic diferită. În EVE Online, de exemplu, joc care adună 60.000 de utilizatori zilnic, media de vîrstă a jucătorilor este de 27 de ani. De asemenea, aceste jocuri sînt adesea practicate „în familie“: soţi, fraţi sau părinţi cu copiii lor.  Cercetătorii au listat ca motivaţii principale de a juca MMORPG-uri: realizările (dorinţa de a deveni puternic prin acumularea de iteme, de resurse şi atingerea unor obiective înalte), socializarea (dorinţa de a interacţiona cu alţi jucători şi de a forma relaţii importante, suportive, care implică dezvăluirea preocupărilor din viaţa materială), explorarea, manipularea (plăcerea de a-i păcăli, aţîţa, domina şi dezamăgi pe ceilalţi) şi imersiunea (bucuria de a fi într-o lume fantastică, precum şi de a fi altcineva). Întrucît utilizatorii sînt conştienţi că acest timp petrecut în realitatea virtuală trebuie sacrificat din viaţa materială, un jucător din EVE Online spune că a făcut totuşi alegerea corectă, întrucît: „EVE este un joc foarte bun, pe principiul – o pierdere cît mai mică şi o distracţie enormă“.  Persistă totuşi întrebarea: Jocurile virtuale creează dependenţă, dăunează? Nicholas Yee, cercetător al MMORPG-urilor, a stabilit, prin cercetările întreprinse, că 50% dintre jucătorii chestionaţi se autodeclară dependenţi de un joc MMORPG, iar 18% au considerat că le dăunează mult în educaţie, sănătate, planul financiar şi cel relaţional. Evident, situaţia de faţă arată că beneficiile aduse de joc sînt mai mari decît costurile. Unul dintre aceste beneficii este că spaţiul virtual ajută la depăşirea anxietăţilor. De exemplu, utilizatorii care se subestimează pot deveni puternici şi competenţi în acest spaţiu, depăşind anxietăţile din viaţa materială. Sau, utilizatorii care se simt subevaluaţi, neapreciaţi, în viaţa materială, pot deveni membri necesari şi valoroşi ai unor grupuri virtuale. De asemenea, utilizatorii cu o imagine de sine negativă pot alege să aibă avataruri atractive, cu reprezentări corporale pe care şi le doresc în viaţa materială. Pe scurt, aceste medii sînt seducătoare pentru unii utilizatori deoarece îi ajută să-şi controleze sau să-şi ţină în frîu anxietăţile. În jocurile virtuale se produc fenomene importante care pot crea, modela şi restructura relaţii în lumea materială. Aceste cyberspaţii sînt nu doar spaţii virtuale în care evadezi din viaţa materială, ci şi spaţii în care viaţa materială se extinde. 

Aşa cum spunea şi Yee – Dacă ai putea fi oricine, oriunde, ai alege mereu să fii exact cel care eşti? Presupunînd că nu sîntem constrînşi la formele umane şi la modalităţile de mişcare şi interacţiune derivate din legile fizicii, ce ne-ar opri de la a încerca altele noi? Dacă trupul este doar „proteza“ originală (Katherine Hayles), ce ne opreşte de la a gîndi „în afara trupului“?

Ana Maria Mintici este psihoterapeut, sociolog şi antropolog.