Jocuri vii

Sandra GHIŢESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Jocuri vii jpeg

E sîmbătă dimineaţă. Te trezeşti cu o privelişte superbă spre Valea Prahovei, de care abia apuci să te bucuri. Trebuie să fii la 8,30 la micul dejun, pentru că la 9 începe „jocul de team-building“. Ai două zile la dispoziţie ca să te înţelegi mai bine cu colegii şi să stabiliţi împreună cum vă veţi face viaţa profesională mai uşoară, în următorul an. Aici intervine arhitectura de experienţă, care, în cazul meu, se va folosi de joc pentru a îmbogăţi procesul de învăţare. Cu cît experienţa de învăţare este mai bine gîndită, cu atît schimbarea pe care v-o propuneţi va fi mai uşor de implementat şi de susţinut în timp.

Mi-am început formarea profesională cu psihologie, comunicare şi design de jocuri pentru team building-uri, am continuat cu arhitectură de comunitate şi am ajuns să fac o meserie pe care tata încă nu crede că o am. Învăţămîntul formal nu m-a mai pasionat din liceu, dar m-a pasionat valul ludificării, curentul de a folosi elemente şi mecanici de joc în contexte non-joc (gamification). Am consumat Pat Kane şi a lui Etică a Jocului, înţelegînd cum apusul capitalismului cere trecerea de la etica muncii la etica jocului, de la acumularea de capital la crearea de valoare, de la experienţe îngheţate în trecutul care le-a născut la experienţe organice de „explorare a posibilului“, care folosesc inteligenţa colectivă a epocii digitale. Apoi, la Jane McGonigal (Reality is Broken: Why Games Make Us Better and How They Can Change the World) am descoperit jocurile sociale, gîndite pentru a stimula aceeaşi obsesie a gamer-ului ca World of Warcraft, dar în care jucătorii produc ceva relevant pentru a rezolva o problemă a comunităţii. Jessie Schell şi The Art of Game Design au apărut pe radar în acelaşi timp cu metodologiile deschise pentru procese de învăţare adultă, cele care îndepărtează experienţa trainingului de sala de clasă, şi o apropie de conversaţiile inteligente cu prietenii.

În acest context, a gîndi trainingurile ca pe nişte jocuri a devenit mult mai amuzant, atît pentru trainer, cît şi pentru cursanţi. De exemplu, în loc să producem un training sau un MBA de managment al creativităţii, am dezvoltat împreună cu cei de la FFFF un „program de fitness pentru lobul creativ“ – Creative Fitness Studio. În ambele cazuri, nevoia la care răspundem este aceeaşi: cea de a înţelege mai bine şi de a folosi mai eficient abilitatea de a rezolva probleme prin soluţii creative. Convenţia ludică nu face decît să scoată individul din bucla corect/greşit, reţin/uit, aplic/nu aplic, şi să îi ofere un proces de explorare din care învăţarea iese cu mai puţin efort, iar efectele sale se ancorează, în timp, prin metaforă.

Ludicul nu este panaceu universal, dar este, cu siguranţă, sarea şi piperul experienţei de învăţare. Cercetătorii (britanici şi nu numai) au arătat că procesul de învăţare este cel care nu ne lasă să ne ridicăm de lîngă un joc nou. Orice joc îţi cere să înveţi să navighezi într-o lume nouă şi te recompensează cînd îţi iese. Recompensa pentru învăţare este declanşatorul cocktailului de hormoni care binedispune şi ajută informaţia nouă să se fixeze în memorie şi în practică. Puterea acestei reacţii fizice în joc este proporţională cu calitatea designului jocului. Cu cît un joc este mai bine gîndit (de la o simplă convenţie de tip „ne jucăm de-a sala de fitness“, pînă la jocuri cu interfeţe grafice sau mecanice complexe), cu atît jucătorul va fi mai absorbit de proces şi va avea acces la acea stare de conştiinţă pe care Mihaly Csikszentmihalyi o numeşte „flux“, acel echilibru între abilitatea jucătorului şi provocarea jocului care duce spre recompensă. Nu am ţinut sau asistat încă la trainingul care să rămînă imprimat pe retină ca tabla de solitaire la începuturile PC-ului, dar am învăţat, cu siguranţă, mai multe despre strategie în ultima partidă de poker decît la ultima conferinţă.

Revenind la Valea Prahovei şi la tata, care nu crede că am un job serios, arhitectul de experienţe de joacă integrează elemente şi mecanici de joc (reguli, niveluri, punctaje, recompense, poveste) într-o experienţă non-joc (un training, o conferinţă, o campanie de comunicare), pentru a crea acea stare de flux care-l va ajuta pe participantul-jucător să înveţe ce are de învăţat, cu mai puţin efort. Lucrăm pentru clienţi, păstrînd mereu beneficiarul (jucătorul) în minte. Uneori, asta înseamnă un brand de bere care vrea să se apropie de publicul-ţintă, alteori – o fundaţie care vrea să dezvolte creativitatea practică în România, ori un incubator de inovaţie socială. Clienţii sînt rareori business-uri cu care tata să fie familiar, dar am lucrat şi cu corporaţii de telecom sau departamente de comunicare cu deschidere către inovare şi implicarea angajaţilor sau a clienţilor în procese deschise, colaborative. Educaţia adulţilor este un joc de societate, cu reguli open source. Participantul la training din 2013, la fel ca elevul din banca şcolii, îşi cere drepturile. Are nevoie de informaţie relevantă, atent selecţionată şi targetată, livrată în timpul lui de procesare, nu într-o normă veche de decenii.

Lucrez pe bază de recomandare, pentru organizaţii sau indivizi care vor să-şi recîştige dreptul la beneficiile stării de joc şi în timpul „orelor de program“, care au nevoie de experienţe participative şi de însoţire la implementare, mai degrabă decît de teorii şi „simulări de business“. Ei lucrează cu mine pentru că, odată ce se reconectează la starea de joc, recîştigă energia şi motivaţia pierdute printre şedinţe şi Excel-uri.
Trainingurile şi proiectele de comunicare pe care le fac sînt spaţii care-i invită pe adulţi să se joace mai mult. Deşi pe cartea mea de vizită nu scrie „arhitect de experienţe de joacă“, nu mă pot imagina făcînd altceva. Încerc să virusez cît mai mulţi oameni cu un proces fluid şi continuu: analiza nevoii, generarea ideii, dezvoltarea jocului, îmbunătăţirea prin joacă. Cînd designul meu se aliniază cu intenţia jucătorului, experienţa se multiplică singură, participanţii continuă să se joace şi în afara sălii de curs, se întorc şi spun că a funcţionat, că au rezultate, şi la trei luni după intervenţie. Piatra mea filozofală este un astfel de joc, multiplicat la nivelul unei organizaţii care răspunde la o nevoie socială reală (de exemplu, creşterea mediei la bacalaureat). Dacă structura „jocului“ e bine gîndită, va deveni o soluţie sustenabilă, care se poate adapta suficient de repede la contextul care a născut-o, astfel încît să nu cedeze sub presiunea problemei, dar suficient de încet cît să înveţe şi să sedimenteze o nouă realitate, care are suficient de puţin ego încît să accepte cu uşurinţă elemente noi în sistem, dar suficient de mult încît să nu uite cine e şi ce şi-a propus să facă. Nu cred că există sau că va exista o organizaţie care să poată revoluţiona sistemul de învăţămînt. Trainingurile m-au învăţat însă că, dacă aduni un grup reuşit de oameni, le dai un joc bine gîndit şi ai încredere în ei, rezultatul este mai bun decît ce ai fi putut imagina de unul singur sau într-o echipă ce-şi petrece 80% din timp între pereţii unui birou.

Sandra Ghiţescu este specialist în ludificare.

Foto: M. Chivu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.