Jeremy TILL: <i>Bucureştiul nu trebuie lăsat pe mîna autorităţilor</i>

- interviu cu JEREMY TILL - Profesor de arhitectură la Universitatea din Sheffield şi curatorul Pavilionului britanic (cu tema Echo/City) al ediţiei din acest an a Bienalei veneţiene, Jeremy Till, a elaborat conceptul expoziţiei împreună cu o echipă de arhitecţi şi artişti din Sheffield: Martyn Ware este muzician, membru fondator al trupelor Human League şi Heaven 17, legende ale muzicii techno din anii ’80; Ian Anderson este grafician la The Designers Republic, Tim Etchells este directorul artistic al companiei de teatru experimental Forced Entertainment, Hugo Glendinning este fotograf, iar Sarah Wigglesworth - arhitect. Propriul lor oraş devine astfel un model privind identitatea şi reconversia oricărui oraş postindustrial. "Sheffield dezvoltă multe idei despre oraşe şi dinamicile lor sociale. În acest fel, el este ecoul multor oraşe agresate de forţele sociale şi tehnologice ale modernităţii" - spune Jeremy Till în catalogul de prezentare. Am înţeles că aţi fost în România; cînd, cu ce ocazie? Am fost în România acum doi ani ca profesor examinator la Facultatea de Arhitectură, iar unul dintre colegii mei de la Sheffield este român, Toni Petrescu, teoretician feminist şi arhitect strălucit. Ce ştiaţi despre arhitectura Bucureştiului înainte de a veni? Destul de multe. Tocmai de aceea îmi era chiar teamă că ceea ce avea special Bucureştiul să nu fi fost afectat de această dezvoltare urbană din ultimii ani. Mi-era teamă ca moştenirea istorică să nu fie strivită de noile clădiri şi sedii ale marilor corporaţii... Pericolul - ca, de altfel, şi teama mea - încă există. Sîntem îngrijoraţi şi noi de construcţiile care apar în centrul oraşului, de estetica Mall-urilor, de dispariţia spaţiilor verzi... Este acest proces inevitabil? Statul trebuie - într-un fel sau altul - să spună nu; trebuie să aibă o perspectivă, să ştie foarte bine cum vrea să arate Bucureştiul în viitor. Dacă oraşul va fi lăsat pe mîna forţelor pieţei, atunci Bucureştiul va arăta ca orice alt oraş: plin de magazine, blocuri şi case urîte. Trebuie să existe o anume viziune a identităţii unei capitale. După ce veţi intra în UE, vor veni mulţi întreprinzători ieftini care vor construi clădiri ieftine. Acesta e un mare pericol Cine, mai exact, să fie responsabil de această "viziune"? Oraşul şi locuitorii lui. Trebuie să aveţi un control asupra nevoilor voastre şi asupra felului în care vă sînt satisfăcute. Bucureştiul nu trebuie lăsat pe mîna autorităţilor, şi cu atît mai puţin pe mîna forţelor pieţei. În acel moment, Bucureştiul se va afla în pericolul de a arăta absolut oricum. Aţi avut acest gen de probleme în Anglia? Da, foarte mult. Pentru că dezvoltarea în Regatul Unit o face piaţa privată. Un oraş ca Sheffield a trecut printr-o grea recesiune, economic era la pămînt şi se afla în căutarea oricui ar putea investi în el, deloc preocupat de schimbările ce urma să se petreacă. Acum se află într-o perioadă de regenerare, se cheltuiesc mulţi bani pentru refacerea identităţii. Dezvoltarea necontrolată, fără o viziune serioasă, poate distruge un oraş, dar, în acelaşi timp, este extrem de interesant să încerci a reabilita un oraş pentru a-l face să nu semene cu nici un altul. România este plină de blocuri comuniste standard, urîte, prost construite, cu apartamente mici... Am văzut că şi în Sheffield există asemenea blocuri construite în anii ’60 pentru muncitorii din industria minieră. Ce putem face cu acestea? Blocurile din Park Hill au fost încredinţate unui proiect privat şi este, într-adevăr, o provocare felul cum se încearcă să li se redea acestor cartiere de blocuri şaizeciste o viaţă socială decentă. În aceste blocuri locuiesc mulţi oameni, dar lipseşte infrastructura socială. Nu poţi să deschizi uşa, să intri în casă şi să-ţi spui că asta-i tot! E nevoie de magazine, de parcuri, de spaţii publice în care oamenii să interacţioneze. E foarte interesant să cauţi tot felul de soluţii pentru revitalizarea acestor cartiere. Dar cu estetica lor ce facem? Estetica nu e importantă. Problema e cum trăiesc oamenii şi ce facilităţi sociale au în jur. Problema e spaţiul, pentru că aceste blocuri nu pot fi, pur şi simplu, dărîmate. Aşa că trebuie să ne împăcăm cu estetica. Cei care locuiesc în Sheffield deţin apartamentele în care trăiesc? Pentru că în România oamenii sînt proprietarii blocurilor comuniste. Nu. Asta e într-adevăr o problemă social-economică complicată şi chiar nu ştiu ce s-ar putea face. În aceste condiţii, mă tem că le revine oamenilor înşişi responsabilitatea de a-şi inventa o viaţă socială. Şi statul chiar nu poate contribui cu nimic? Statul nu trebuie decît să permită, legislativ vorbind, oamenilor să-şi recondiţioneze blocurile într-o manieră inventivă. Care credeţi că ar fi identitatea arhitecturală a Bucureştiului? Ştiu cum arăta Bucureştiul la începutul secolului trecut cînd era considerat Parisul din Sud... Aşadar există o identitate istorică şi una şaizecistă. Aceste două dimensiuni ale identităţii urbane trebuie reconciliate. Important e să nu pierdeţi şi mai mult din identitatea istorică, sub presiunea capitalistă. Felul în care menţineţi această identitate este o problemă uriaşă care ar trebui să vă preocupe pe toţi. Numai că bucureştenii par să aibă momentan cu totul alte probleme, nu prea sînt preocupaţi de felul în care va arăta oraşul lor la un moment dat... Eu înţeleg că puterea şi dreptul la opinie le-au fost luate în perioada comunistă, dar trebuie să şi le recîştige cu orice preţ. Aceasta este o problemă care şi pe mine, ca arhitect, mă preocupă foarte mult: felul în care locuitorii pot decide asupra oraşului în care locuiesc. Locuitorii nu trebuie să vadă cum oraşul se schimbă sub ochii lor, ei înşişi trebuie să contribuie la modul în care acesta se dezvoltă. O altă problemă în Bucureşti este traficul. Maşina semnifică un anume prag social, astfel că, în ultimii ani, parcul auto a crescut foarte mult, în timp ce infrastructura a rămas tot aceea din anii ’60. Efectele imediate sînt blocajul în trafic şi poluarea foarte ridicată. Cum putem rezolva asta? Pentru că am fost în Londra acum cîteva săptămîni şi pot spune că simţeam prospeţimea aerului chiar şi în Trafalgar Square. Asta pentru că s-a introdus o taxă de 7 lire (taxa de decongestionare) pentru a avea acces cu maşina în centrul oraşului. Sigur însă că asta nu va fi de ajuns. Vă trebuie, în primul rînd, un transport în comun care să funcţioneze impecabil. Iar această investiţie trebuie făcută de către stat. a consemnat Marius CHIVU