Jeremy TILL: <i>Bucureştiul nu trebuie lăsat pe mîna autorităţilor</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 143 din 20 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- interviu cu JEREMY TILL - Profesor de arhitectură la Universitatea din Sheffield şi curatorul Pavilionului britanic (cu tema Echo/City) al ediţiei din acest an a Bienalei veneţiene, Jeremy Till, a elaborat conceptul expoziţiei împreună cu o echipă de arhitecţi şi artişti din Sheffield: Martyn Ware este muzician, membru fondator al trupelor Human League şi Heaven 17, legende ale muzicii techno din anii ’80; Ian Anderson este grafician la The Designers Republic, Tim Etchells este directorul artistic al companiei de teatru experimental Forced Entertainment, Hugo Glendinning este fotograf, iar Sarah Wigglesworth - arhitect. Propriul lor oraş devine astfel un model privind identitatea şi reconversia oricărui oraş postindustrial. "Sheffield dezvoltă multe idei despre oraşe şi dinamicile lor sociale. În acest fel, el este ecoul multor oraşe agresate de forţele sociale şi tehnologice ale modernităţii" - spune Jeremy Till în catalogul de prezentare. Am înţeles că aţi fost în România; cînd, cu ce ocazie? Am fost în România acum doi ani ca profesor examinator la Facultatea de Arhitectură, iar unul dintre colegii mei de la Sheffield este român, Toni Petrescu, teoretician feminist şi arhitect strălucit. Ce ştiaţi despre arhitectura Bucureştiului înainte de a veni? Destul de multe. Tocmai de aceea îmi era chiar teamă că ceea ce avea special Bucureştiul să nu fi fost afectat de această dezvoltare urbană din ultimii ani. Mi-era teamă ca moştenirea istorică să nu fie strivită de noile clădiri şi sedii ale marilor corporaţii... Pericolul - ca, de altfel, şi teama mea - încă există. Sîntem îngrijoraţi şi noi de construcţiile care apar în centrul oraşului, de estetica Mall-urilor, de dispariţia spaţiilor verzi... Este acest proces inevitabil? Statul trebuie - într-un fel sau altul - să spună nu; trebuie să aibă o perspectivă, să ştie foarte bine cum vrea să arate Bucureştiul în viitor. Dacă oraşul va fi lăsat pe mîna forţelor pieţei, atunci Bucureştiul va arăta ca orice alt oraş: plin de magazine, blocuri şi case urîte. Trebuie să existe o anume viziune a identităţii unei capitale. După ce veţi intra în UE, vor veni mulţi întreprinzători ieftini care vor construi clădiri ieftine. Acesta e un mare pericol Cine, mai exact, să fie responsabil de această "viziune"? Oraşul şi locuitorii lui. Trebuie să aveţi un control asupra nevoilor voastre şi asupra felului în care vă sînt satisfăcute. Bucureştiul nu trebuie lăsat pe mîna autorităţilor, şi cu atît mai puţin pe mîna forţelor pieţei. În acel moment, Bucureştiul se va afla în pericolul de a arăta absolut oricum. Aţi avut acest gen de probleme în Anglia? Da, foarte mult. Pentru că dezvoltarea în Regatul Unit o face piaţa privată. Un oraş ca Sheffield a trecut printr-o grea recesiune, economic era la pămînt şi se afla în căutarea oricui ar putea investi în el, deloc preocupat de schimbările ce urma să se petreacă. Acum se află într-o perioadă de regenerare, se cheltuiesc mulţi bani pentru refacerea identităţii. Dezvoltarea necontrolată, fără o viziune serioasă, poate distruge un oraş, dar, în acelaşi timp, este extrem de interesant să încerci a reabilita un oraş pentru a-l face să nu semene cu nici un altul. România este plină de blocuri comuniste standard, urîte, prost construite, cu apartamente mici... Am văzut că şi în Sheffield există asemenea blocuri construite în anii ’60 pentru muncitorii din industria minieră. Ce putem face cu acestea? Blocurile din Park Hill au fost încredinţate unui proiect privat şi este, într-adevăr, o provocare felul cum se încearcă să li se redea acestor cartiere de blocuri şaizeciste o viaţă socială decentă. În aceste blocuri locuiesc mulţi oameni, dar lipseşte infrastructura socială. Nu poţi să deschizi uşa, să intri în casă şi să-ţi spui că asta-i tot! E nevoie de magazine, de parcuri, de spaţii publice în care oamenii să interacţioneze. E foarte interesant să cauţi tot felul de soluţii pentru revitalizarea acestor cartiere. Dar cu estetica lor ce facem? Estetica nu e importantă. Problema e cum trăiesc oamenii şi ce facilităţi sociale au în jur. Problema e spaţiul, pentru că aceste blocuri nu pot fi, pur şi simplu, dărîmate. Aşa că trebuie să ne împăcăm cu estetica. Cei care locuiesc în Sheffield deţin apartamentele în care trăiesc? Pentru că în România oamenii sînt proprietarii blocurilor comuniste. Nu. Asta e într-adevăr o problemă social-economică complicată şi chiar nu ştiu ce s-ar putea face. În aceste condiţii, mă tem că le revine oamenilor înşişi responsabilitatea de a-şi inventa o viaţă socială. Şi statul chiar nu poate contribui cu nimic? Statul nu trebuie decît să permită, legislativ vorbind, oamenilor să-şi recondiţioneze blocurile într-o manieră inventivă. Care credeţi că ar fi identitatea arhitecturală a Bucureştiului? Ştiu cum arăta Bucureştiul la începutul secolului trecut cînd era considerat Parisul din Sud... Aşadar există o identitate istorică şi una şaizecistă. Aceste două dimensiuni ale identităţii urbane trebuie reconciliate. Important e să nu pierdeţi şi mai mult din identitatea istorică, sub presiunea capitalistă. Felul în care menţineţi această identitate este o problemă uriaşă care ar trebui să vă preocupe pe toţi. Numai că bucureştenii par să aibă momentan cu totul alte probleme, nu prea sînt preocupaţi de felul în care va arăta oraşul lor la un moment dat... Eu înţeleg că puterea şi dreptul la opinie le-au fost luate în perioada comunistă, dar trebuie să şi le recîştige cu orice preţ. Aceasta este o problemă care şi pe mine, ca arhitect, mă preocupă foarte mult: felul în care locuitorii pot decide asupra oraşului în care locuiesc. Locuitorii nu trebuie să vadă cum oraşul se schimbă sub ochii lor, ei înşişi trebuie să contribuie la modul în care acesta se dezvoltă. O altă problemă în Bucureşti este traficul. Maşina semnifică un anume prag social, astfel că, în ultimii ani, parcul auto a crescut foarte mult, în timp ce infrastructura a rămas tot aceea din anii ’60. Efectele imediate sînt blocajul în trafic şi poluarea foarte ridicată. Cum putem rezolva asta? Pentru că am fost în Londra acum cîteva săptămîni şi pot spune că simţeam prospeţimea aerului chiar şi în Trafalgar Square. Asta pentru că s-a introdus o taxă de 7 lire (taxa de decongestionare) pentru a avea acces cu maşina în centrul oraşului. Sigur însă că asta nu va fi de ajuns. Vă trebuie, în primul rînd, un transport în comun care să funcţioneze impecabil. Iar această investiţie trebuie făcută de către stat. a consemnat Marius CHIVU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?