Istorie împreună

Ce ştie un român despre conaţionalii sau vecinii unguri? Ce ştiu eu? În clasa a III-a am fost într-o tabără la Topliţa şi atunci am văzut pentru prima oară oameni şi copii localnici care vorbeau în altă limbă. Nu ştiu de ce, mi-era frică de ei. Tuturor copiilor ne era frică cînd auzeam limba aceea. Ţin minte că totuşi, după vreo săptămînă, am încercat să ne jucăm cu acei copii. Cîteva zile chiar am reuşit. Totul s-a terminat însă cu o scenă în care ei se aflau pe malul unui rîu, iar noi pe celălalt, şi aruncam unii în alţii cu bolovani. Adolescent fiind apoi, am început să descopăr cum funcţionează naţionalismul şi să înţeleg că românii (cel puţin bucureştenii) puteau fi împărţiţi în două categorii: unii care preluau ideile propagandei semioficiale, potrivit căreia maghiarii erau un pericol, şi alţii care-l urau pe Ceauşescu şi nu aveau nimic cu ungurii. În armată am fost coleg cu cei de la Facultatea de construcţii de maşini din Braşov. Printre ei, mulţi maghiari. Ne înţelegeam foarte bine, dar mi-aduc aminte că, la un moment dat, am fost surprins de gestul unui băiat maghiar care, într-o bătaie cu un român (fără nici un fel de conotaţii etnice), i-a dat în ochi cu vîrful unei mături de nuiele. Părea că a avut intenţia pur şi simplu să-i scoată ochii. Un gest de o violenţă cu totul neobişnuită pentru noi bucureştenii, destul de obişnuiţi, de altfel, cu "caftelile" de prin liceu. Apoi comandanţii, din motive numai de ei ştiute, au hotărît să ne separe într-un mod care astăzi poate părea incredibil: două plutoane de români şi unul de unguri. Ne-au scos la prăşit porumbul. Ocazie cu care am constatat că plutonul de unguri înainta printre rînduri rapid, compact şi organizat, şi că nici unul dintre ei nu chiulea. În schimb, românii erau împrăştiaţi. Unii fugiseră pur şi simplu şi fumau prin locuri ascunse. Fruntaşii erau însă tot români, unii care făcuseră nu ştiu ce pariu între ei şi erau departe în faţă, întrecînd cu mult chiar organizatul pluton de maghiari. În facultate am avut o colegă din Miercurea Ciuc care mi-a povestit odată prin ce a trecut în primul an de facultate la Bucureşti, cînd nu ştia prea bine limba. Era privită cu suspiciune de gazde şi cu reţinere de colegi, tratată ironic de profesori şi înjurată de vînzătoarele de gogoşi. Am realizat atunci că există un revers cît se poate de puternic al veşnicului clişeu al vînzătoarei de pîine din Harghita care nu te-ar servi dacă vorbeşti româneşte. Cu toate astea, după revoluţie, colega mea s-a dovedit a fi şi o "bună româncă", dacă se poate spune aşa. Pînă la Revoluţie însă, ştim bine că Ungaria era o ţară comunistă, soră cu România în Pactul de la Varşovia. Teoretic, la fel de prăpădită, deşi Budapesta era visată de amatorii de turism români probabil mult mai mult decît visau ungurii la Bucureşti, ei fiind cu ochii mai spre Viena. Nu ştiu cum o fi fost înainte de război. Bănuiesc că primii ani de comunism au dus la uniformizarea mizeriei în România şi Ungaria deopotrivă. Regimul Ceauşescu a produs însă diferenţe. În 1989 eram la Seini, între Baia Mare şi Satu Mare. La magazinul universal din centrul localităţii se găseau săpunuri şi deodorante Fa, Bac şi 4x4 aduse din Ungaria, produse de negăsit în restul României. Dar nu se vindeau decît contra ouă de găină. La nouă lei din costul produsului, trebuia să dai la magazin şi un ou. Am aflat că în Ungaria vecină şi soră, asemenea produse se găseau fără nici o problemă, numai că preţul lor era destul de prohibitiv pentru populaţie. Acolo am văzut şi televiziunea comunistă maghiară la care se dădeau reclame ce mie mi se păreau atunci "de-a dreptul occidentale". În preajma Revoluţiei, l-am auzit pe Ceauşescu agitînd tot mai tare ideea pericolului maghiar, apoi am aflat de manifestaţia legată de cazul lui Lászlo Tökes, cel care, imediat după Revoluţie a declarat că doreşte să devină "campionul reconcilierii româno-maghiare". A urmat conflictul de la Tîrgu-Mureş cu toate tensiunile ulterioare. Au apărut partide de tipul PUNR. Mi-aduc aminte că, la primele alegeri libere locale, PUNR a cîştigat, printr-o retorică naţionalistă, antimaghiară, primăriile din Buzău şi Giurgiu, acolo unde populaţia nu avea nici o legătură cu problema maghiarilor. Una dintre poveştile recurente era că maghiarii din Harghita şi Covasna au jucat fotbal la Revoluţie cu capetele unor miliţieni români. La fel, ştiu cum se spunea că la Revoluţia din 1956 miliţienii unguri erau spînzuraţi de felinare, la Budapesta. Uniunea Europeană Pe măsură ce timpul a trecut, lucrurile s-au liniştit, UDMR a ajuns în 1996 în coaliţia de guvernare, unde a rămas pînă astăzi. La orizont a apărut perspectiva apartenenţei comune a Ungariei şi a României la Uniunea Europeană. Mulţi maghiari din România au început să lucreze în Ungaria unde erau mai bine plătiţi. Au început însă să se deterioreze relaţiile intermaghiare. Cei din Ungaria îi priveau pe cei din România cam tot aşa cum îi privesc românii din ţară pe cei din Republica Moldova. Au apărut tensiuni şi în interiorul comunităţii maghiare din România. Bine estompate însă de scopul comun universal: Uniunea Europeană. Ungaria a intrat. Şi a început să-şi susţină şi fosta soră din Pactul de la Varşovia în îndeplinirea acestui deziderat. Problemele apărute recent pe marginea proiectului statutului minorităţilor din România par şi ele destul de nesemnificative în faţa fenomenului unei absorbţii comune de către un colos economico-politic. Pe măsură ce preţurile au crescut, din cauza aderării, ungurii din Ungaria au început să vină tot mai des în România pentru a-şi face cumpărăturile. Pînă atunci, sensul general al micului trafic de graniţă fusese invers. Nu mai vorbesc de aşa-numiţii "bişniţari" români, care timp de vreo zece ani "au făcut Budapesta". Interesele actuale au dus în cele din urmă chiar la ideea şedinţelor de guvern comune. Prima s-a ţinut în octombrie 2005 la Bucureşti. "Guvernul ungar, o zi la conducerea României" a titrat atunci Evenimentul zilei, spre deosebire de Cotidianul care a scris în titlu: "Bucureştiul a fost puţin capitala Ungariei". Perspective stilistice diferite care exprimă de fapt aceeaşi situaţie. Premierul ungar a citat din poetul Attila Joszef: "Mama era cumană / Tata parte secui, parte român sau poate întreg (...) / Războaiele străbunilor se alină cu amintirea / Ploaia zace în nori / Ar trebui să facem lumină într-un sfîrşit / Şi nu-i deloc uşor". Premierul român i-a lăudat pe miniştrii UDMR: "sînt miniştri ai României şi acţionează ca atare". Condiţiile din cele două ţări încep să semene din nou. Marea uniformizare adusă de comunism îşi va găsi probabil un fel de corespondenţă în viitorul comun din Uniunea Europeană. Bineînţeles, în cu totul alte condiţii. Am observat deja că, de exemplu, poliţiştii de carton care au fost instalaţi la intrarea în localităţile noastre, spre spaima şoferilor, sînt şi pe şoselele Ungariei. Aproape identici. Singura diferenţă e că ai lor au mustaţă. Am mai descoperit şi că atunci cînd ninge tare, circulaţia (altfel bine reglementată) din Budapesta devine un coşmar. Caz în care budapestanii au motiv să-şi înjure edilii, la fel ca şi bucureştenii. Şi să-i compare cu cei din ţările occidentale. De-a lungul ultimilor ani, comparaţii pot fi făcute şi între mass-media ungurească şi cea românească. În sensul că televiziunile româneşti au înflorit ca ciupercile, mai repede decît cele ungureşti. Despre conţinut nu ştiu nimic şi nu pot decît să fac presupuneri. Ce am mai constatat e că la marginea Budapestei poţi mînca pe cinste nişte porţii uriaşe şi poţi bea vin franţuzesc, într-un restaurant amenajat ca un castel medieval cu armuri, iar la marginea Aradului poţi mînca, într-o vilă portocalie intitulată "Motel Paradis", bucăţele de friptură tare şi poţi bea bere caldă adusă chiar înainte de masă. Aş spune că mai e o diferenţă: între chelnerul român şi chelneriţa unguroaică. Tot cam aşa ca între Bucureşti şi Budapesta. Dar, ca într-o căsnicie (mare atenţie la unguroaice!), nu totdeauna partenerii trebuie să fie chiar la fel. (A. M.) * "Modificarea graniţelor este singura noastră alternativă. Modificarea Trianonului este responsabilitatea noastră". (Lászlo Tökes, citat de revista Clujeanul, decembrie 2003) * Vor fi manifestări antiromâneşti de mare amploare la Arad, la Statuia celor 13 generali terorişti, vor fi altele la Oradea, la Satu Mare, la Zalău, la Cluj-Napoca, la Tîrgu-Mureş, la Gheorghieni, la Miercurea Ciuc, la Tîrgu-Secuiesc şi în alte localităţi. * Nădăjduim că preşedintele ţării şi prim-ministrul, măcar în acest domeniu, îşi vor ţine cuvîntul şi aşteptăm, cu mult interes, să vedem cum vor reacţiona, mîine, împotriva acestor manifestaţii antiromâneşti, puse la cale de organizaţia teroristă şi antiromânească UDMR. (Gheorghe Funar, declaraţie politică în Senat 14 martie 2005) * "După ce ne-au luat Ardealul, vor să ne ia şi terenul de sport!"