Istorie, ideologizare și părerism în România actuală

Dorin DOBRINCU
Publicat în Dilema Veche nr. 792 din 25 aprilie – 1 mai 2019
Istorie, ideologizare și părerism  în România actuală jpeg

Societățile trecute sînt, cel mai adesea, greu de înțeles de către oamenii contemporani. Motivele sînt diverse. Pentru comunitățile mai vechi avem surse puține, disparate, uneori doar cîteva izvoare scrise, alteori deloc, de regulă ceva mai multe urme arheologice. În cazul societăților mai apropiate de noi, sursele se înmulțesc, pentru cele din ultimele secole devenind chiar strivitoare cantitativ. Însă și lumile de demult, și cele apropiate sînt deseori abordate cu lentile culturale care pot deforma înțelegerea istorică. Investigarea trecutului necesită cunoștințe teoretice, înțelegerea contextului mereu schimbător și, în plus, numeroase competențe, de la limbile vechi, dispărute, pînă la paleografiile în care au fost scrise documentele, de la credințele religioase pînă la practicile culturale dispărute. Luînd în considerare toate acestea, nu este întîmplătoare înmulțirea specialiștilor în studii istorice, nu neapărat doar istorici – deși în primul rînd aceștia –, ci și antropologi, sociologi, filologi etc.

Însă în ultimele decenii, în condițiile accesibilității la mijloacele de comunicare, mai ales în mediul online, se produc și se difuzează tot mai multe opinii stranii cu privire la trecut. Fie că este vorba de perioade foarte vechi, fie de cele mai apropiate de noi, părerile celor care nu au nici un fel de expertiză istorică sînt tot mai insistent expuse public. Exprimarea opiniei pare să fie posibilă pentru oricine are acces la Internet, prin accesarea facilă a unor pagini de informare populară. Diletantismul cu privire la trecut – adeseori arogant, agresiv – intră în casele, în mințile oamenilor îndeosebi prin intermediul revistelor și cărților de proastă calitate, al unor televiziuni mai mult sau mai puțin nișate, iar în ultima vreme prin diversele canale online, website-uri și pagini de Facebook. Opinia pare să primeze în fața cunoașterii dobîndite cu efort, în timp, prin recursul la instrumente profesionale care nu sînt la îndemîna oricui, cum aminteam mai sus. Reflecția istorică pare (auto)exilată în lumea profesioniștilor.

Voi oferi doar cîteva exemple care privesc ofensiva părerismului în materie de istorie, cu referire la spațiul public românesc. Ele sînt suficiente însă pentru a înțelege importanța opiniei avizate și de bună credință în fața acțiunii concertate a unor ideologii mai vechi sau mai noi, a propagandei grosiere sau rafinate, ori pur și simplu a părerilor exprimate cu nonșalanță de persoane fără expertiză.

Nemulțumiți de o istorie care le pare dureros de modestă, unii autori români – și publicul lor – s-au refugiat într-un trecut răstălmăcit sau uneori inventat de-a dreptul. În special perioada de început a istoriei scrise a acestui spațiu a căzut victimă teoriilor care nu au nici o legătură nu doar cu realitatea istorică, cu sursele verificabile și puse într-un cadru larg, dar deseori nici măcar cu bunul-simț. Astfel, aflăm că dacii vorbeau o limbă care era de fapt latina, că de la ei au învățat-o romanii, că unele dintre marile realizări ale antichității ar fi fost făcute aici, că sub Bucegi ar exista închipuite realizări inginerești vechi de mii de ani. Nici un istoric nu vehiculează astfel de teorii. Acestea sînt exclusiv rodul fanteziei unor oameni care au alte profesii – medici, generali ieșiți de mult la pensie, realizatori de emisiuni TV etc. – și care par să-și fi găsit un rost prin proiectarea în trecut a unor fantezii personale și de grup. Și care sînt prilej de glume din partea celor înzestrați cu spirit critic și umor.

Pentru perioadele medievală și modernă, situația se complică, din motive care țin de existența unor surse diversificate, dar și de o cunoaștere elementară ceva mai bună în rîndul publicului. Fanteziile nu mai circulă neîngrădit ca în lumea dacomanilor. Însă ele se regăsesc în forma suprainterpretărilor inclusiv între istorici, cu atît mai mult cu cît servesc și unor scopuri propagandistice. Aș aminti aici inventarea unui soi de primordialism etnicist, în formula „națiunea română medievală“, sub influența unor teorii romantice, reciclate în anii național-comunismului, considerarea unor călugări sau domnitori moldo-valahi obscuri drept egali, dacă nu superiori unor gînditori sau principi occidentali care au marcat civilizația europeană. Aceste expresii actualizate ale protocronismului circulă în condițiile în care punerea în context și comparația adecvată cu ceea ce s-a întîmplat în alte spații par să fie ignorate din motive ideologice. Prin intermediul unor canale media sau al unor structuri educaționale, inclusiv de nivel mediu, teoriile amintite – și multe altele – au o anume circulație în straturi populare, unde se caută evadarea dintr-un prezent marcat de frustrare.

Vehicularea unor opinii fără fundamente este vizibilă și în privința istoriei recente. În ultimele două decenii au fost mai multe scandaluri publice legate de afirmațiile unor oameni politici cu referire la dictaturile de la jumătatea secolului trecut, la cel de-al Doilea Război Mondial și la comunism. Spre exemplu, unii au negat de-a dreptul existența Holocaustului în România ori au făcut comparații inacceptabile, alții s-au răfuit public cu figuri simbolice ale istoriei României contemporane ori au făcut dese referiri la Justiția actuală ca la una stalinistă și au minimalizat tragediile provocate de regimul comunist.

Însă părerismul pe teme de istorie recentă și relativizarea unor subiecte altminteri grave sînt prezente nu doar între cei care nu au formal studii sau competențe istorice, ci și între cei care le au, adică între istorici, între academici, fie că este vorba de universitari sau de cercetători din institutele specializate, din muzee sau arhive. S-au înmulțit comparațiile între cercetările judiciare și procesele în cazuri de corupție din România actuală cu anchetele și procesele din perioada comunistă. Ceea ce pentru orice om cu o minimă cultură istorică este inacceptabil.

Într-o lume în care informația circulă tot mai repede, părerile despre trecut ajung să se substituie reconstituirii riguroase a faptelor și analizei contextualizate. Uneori este vorba de ignoranță, iar daunele produse în spațiul public mai pot fi remediate dacă există bună credință. Grav este însă cînd opiniile de acest fel sînt produse explicit pentru a manipula, sînt difuzate de structuri politice sau de media-propagandă, pentru care cunoașterea istorică bazată pe cercetare nu contează. 

Dorin Dobrincu este istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iași.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Ale lumii două fețe
Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică s-au dezvoltat.
p 10 jpg
Unidimensionala banalitate
Dacă România l-a ales pe Iliescu președinte în 1990, de ce s-ar mai fi făcut vreodată alegeri?
29903084942 33e7aa40d1 c jpg
Despre conceptul de „rău” din perspectiva diverselor teorii filosofice
Răul metafizic precum și cel empiric sînt explicate prin patru mari tipuri de teorii.
32851415932 5b1b685b66 c jpg
Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire
„Hater”-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna.
1024px Don Chepito witnessing a boxing match between a black man and a white man MET DP869355 jpg
„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
„E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.”
p 1 jpg
O structură limbică arhetipală sau în miezul răului
Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.
p 14 Parintele Rusu cu familia jpg
A fi cu „etichetă”
Un grăunte de răutate adîncă, izvorîtă din crunta răzbunare și din trufia unui slujbaș plenipotent al statului, a schimbat pentru totdeauna biografia peste veacuri a părintelui Rusu Petre.
p 21 sus WC jpg
Cele două fețe ale sufletului
Oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.