Istoria frumuseţii
* "Frumos" - ca şi "graţios", "drăgălaş" sau "sublim", "minunat", "superb", precum şi alte expresii de acest gen - este un adjectiv pe care îl folosim adesea pentru a desemna ceva ce ne place. Se pare că, în acest sens, ceea ce este frumos coincide cu ceea ce este bun, şi, într-adevăr, în diverse epoci istorice, au fost stabilite conexiuni foarte strînse între "frumos" şi "bun". * Cu cît mai mult place o femeie, nu zic urîtă, dar care lasă să se vadă limpede că nu are nimic pe faţă, chiar dacă nu e atît de albă şi nici atît de roşie ca altele, dar care are în schimb paloarea ei firească şi uneori, fie de ruşine, fie din alte neajunsuri, se îmbujorează de-o roşeaţă nevinovată, cu cît mai mult place - zic - o femeie cu părul strîns la întîmplare, fără prea mult dichis, cu gesturi simple şi fireşti, o femeie care nu vădeşte stăruinţă, nici osteneală în a fi frumoasă. Aceasta este farmecul firesc al nevinovăţiei, atît de îndrăgit de ochii şi sufletele omeneşti, ce pururea se tem a nu fi înşelate de ceea ce-a făcut cu prea mult meşteşug şi artă. * Mass-media oferă şi iconografia secolului precedent, şi realismul fantastic, şi prestanţa trupeşă de zeiţă a lui Mae West, şi silueta anorexică a prezentatoarelor de modă, şi frumuseţea neagră a lui Naomi Campbell, şi pe cea anglo-saxonă a lui Kate Moss, şi graţia dansatorilor de tip tap din A Chorus Line, şi scenografia cutremurătoare a viitorului prezentată în Blade Runner, şi imaginea femeii fatale care apare în emisiunile TV şi în reclame, şi frumuseţea fără farduri a unei Julia Roberts sau a unei Cameron Diaz, şi pe Rambo şi Platinette, şi pe George Clooney cel tuns scurt, şi pe neo-cyborgii cei cu feţe ca de metal, cu o pădure de creste în loc de păr sau raşi în cap.
