Istoria din școală

Rocsana RUSIN
Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Istoria din școală jpeg

A preda istorie devine o sarcină tot mai complicată în contextul unui dezinteres al societății nu numai față de această disciplină, cît față de cunoaștere în general. Profesorii de istorie se văd nevoiți să răspundă unei întrebări care acum o sută de ani ar fi trecut drept o îndrăzneală fără margini: „La ce îmi trebuie mie istorie?”. Și nici măcar nu este o întrebare adresată cu scopul de a înțelege importanța cunoașterii istoriei, ci mai degrabă pentru a afla de ce trebuie să se chinuie elevul să rețină ceva. Mai mult ca niciodată, o disciplină care trebuie să trezească și să cultive curiozitatea a ajuns să-i obosească și să-i plictisească pe copii. Nu în toate situațiile se întîmplă așa, dar temperatura medie asta ne indică.

Se conturează tot mai mult ideea că programa școlară trebuie să livreze conținut și cunoștințe în acord cu cerințele și nevoile societății, că trebuie să îi învețe pe copii lucruri practice, de pildă cum să devină antreprenori. Programa școlară în vigoare oferă conținuturile respective, dar cel care imprimă ritmul și calitatea actului educațional rămîne profesorul, care are toată libertatea să folosească sau nu manualul, de cele mai multe ori perimat, să recomande și să folosească o bibliografie care să-i susțină predarea. Profesorul poate să construiască o oră densă, antrenantă sau poate să o ruineze trimițîndu-i pe copii să copieze lecția din manual, iar acest lucru încă se întîmplă în școala românească.

Un elev de clasa a unsprezecea are la dispoziție un manual de istorie, editat în 2006, pentru a învăța despre procesul de integrare europeană. Dacă profesorul nu spune mai mult decît manualul, elevul riscă să nu afle că România este în Uniunea Europeană din 2007. La fel e și cu dinamica instituțiilor europene. Examenul de titularizare în învățămînt este structurat de așa manieră încît o cunoaștere temeinică a cîtorva manuale de liceu îți asigură o notă foarte bună. Dacă profesorul trebuie să știe bine manualul și atît, atunci care mai e rolul lui la catedră? Anvergura intelectuală a unui cadru didactic nu se construiește pe baza manualului de la clasă.

Examenul de bacalaureat transformă istoria într-o disciplină irelevantă, în loc să fie un exercițiu care să probeze o gîndire cît de cît matură. Un elev care susține proba de istorie la bacalaureat a parcurs patru ani de liceu, studiind de la două pînă la cinci ore de istorie săptămînal. Materia pe care o are de învățat pentru bacalaureat este cea de clasa a douăsprezecea, istoria românilor, și două lecții pe care le-a făcut în anii anteriori. Este o disproporție semnificativă între anii de studiu și materia pe baza căreia este evaluat la finalul liceului. Cum să construiești o viziune de ansamblu asupra istoriei atîta vreme cît decupezi istoria românilor din contextul universal? Cum să faci patru ani de științe umaniste, iar la final să susții un examen al maturității în care nu se regăsesc Umanismul, Renașterea, marile religii sau Revoluția franceză?

Și, mai departe, mulți dintre ei merg către facultăți de profil fără să fie neapărat călăuziți de dorința cunoașterii. Investițiile în cercetare, în România, sînt cel puțin insuficiente, iar istoria este o disciplină care suferă la acest capitol. Așadar, pe de o parte se degradează statutul și importanța istoriei prin grija pe care statul nu o are, iar pe de altă parte facultățile de profil au renunțat la examenul de admitere suplimentînd numărul studenților. Unde încadrezi pe piața muncii atît de mulți absolvenți de istorie, într-o țară care nu pune la loc de cinste cunoașterea? Din păcate, mulți dintre ei găsesc un loc comod și sigur în învățămînt după ce au promovat un examen de titularizare, dar nu sînt convinși și nici conștienți de impactul pe care îl pot avea asupra unor tineri în plină formare. Din această dilemă nu putem ieși.

Dacă ar fi să judecăm strict pe baza programei de examen, un elev de liceu din România ar trebui să știe după patru ani istoria românilor, adică mai puțin de jumătate din toată istoria pe care o studiază. Examenul este ridicol de simplu și poate fi promovat chiar dacă nu înveți nici măcar istoria românilor, ci doar pe baza întrebărilor pe text. Singurul impediment în acest caz este analfabetismul funcțional care este o rană deschisă, din ce în ce mai extinsă. Istoria are și neajunsul de a fi o disciplină care nu poate să-ți ofere satisfacții materiale imediate, așa cum generația de acum reclamă tot mai mult, astfel încît să-i convingi pe copii cît este de important să aibă repere a devenit o adevărată provocare.

Rocsana Rusin predă istoria la Liceul „Nichita Stănescu“ din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.