„…is this just fantasy?”

Trăim vremuri interesante în care pare că există obiceiul cîte unei forme de realitate pentru fiecare bordei. 

Credințele ideologice și convingerile religioase, teoriile politice ale conspirației, avansul tehnologic și ignoranța științifică, vulnerabilitățile mentale și emoționale, dependența de social media, toate acestea construiesc realități primare, unice, alternative, iluzorii, compensatorii – you name it – în interiorul cărora ființele umane se retrag, sub presiunea vremurilor, în căutarea unor variante personale de confort.

E suficient un survol al mediilor, de la cele științifice la cele de socializare, pentru a afla că oamenii sînt dispuși să creadă (în) orice realitate de tip mind/paleo/fake/virtual/non/post care le oferă un surplus de sens, de la propria putere mentală a gîndului pozitiv la ample conspirații politice ale controlului global.

Dacă sinele e un construct, atunci și realitatea trebuie că e construită, nu poate fi primită de-a gata, la fel, de toată lumea.

Noii apostoli ai literaturii de tip self help – figura tutelară a religiei optimismului cognitivist pare a fi Y(eh)oda – predică faptul că nu genetica, socialul, economicul, culturalul sau norocul ne influențează viețile și sănătatea, ci propriul mental insuficient stăpînit. 

Pseudoștiința, dezinformarea, ignoranța voluntară, facilitate de conectivitatea și gratificarea rețelelor sociale, aliază mase enorme de oameni („o solidaritate a credulității”, cum o numește cineva chiar în aceste pagini) pentru care iraționalul capătă sens, ba chiar superioritate. 

În numele echității, incluziunii, identității, libertății, demnității, comunității, realitatea planetei este inacceptabilă – ne spun activiștii noilor religii care militează pentru ca realitatea să fie schimbată pe loc, retoric, prin interdicții aplicate limbajului.

Din curiozitate ori singurătate, există oameni care folosesc deja aplicații de relaționare private și intimă cu entități AI (de altfel, futurologii prevăd că sexroboții vor concura relațiile umane), platformele de realitate virtuală oferă experiențe de loisir existențial tot mai diverse, iar influencer-i din social media creați de AI atrag milioane de urmăritori umani, asta în timp ce teoria, bazată pe a doua lege a infodinamicii, conform căreia trăim într-o simulare, într-un fel de copie a realității, are tot mai mulți adepți în mediul științific.

Realitatea e mintea noastră. Realitatea e mintea altora. Realitatea e limbaj. Realitatea e virtuală. Realitatea e simulare. Realitatea nu e realitate. Nu (mai) există realitate.

În voiajul nostru existențial comun, ca specie, pare că traversăm forme ale realității parțial suprapuse, tangențiale, paralele, alternative, uneori complementare, alteori de-a dreptul incompatibile. Cîte și în ce fel co-există aceste realități? Care sînt modurile de folosire? Care sînt cele mai populare? Care sînt cauzele și consecințele faptului că experimentăm cu toții – în același timp, în aceeași lume – o realitate cu mai multe fațete ori mai multe realități cu o fațetă comună? (Marius Chivu)