Ipostaze ale urii

Andreea MIHALCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 480 din 24 aprilie - 2 mai 2013
Ipostaze ale urii jpeg

Numitorul comun al documentarelor prezentate anul acesta în secţiunea „Ura dăunează grav sănătăţii“ în cadrul Festivalului „One World Romania“ este, într-o formă sau alta, expunerea unei grave şi dificil de gestionat lipse de măsură în dialogul şi în interacţiunea socială. Fie că oferă căi de acces în intimitatea unor victime sau a unor opresori, puse în acelaşi sistem, cele patru documentare discutate mai jos tratează intolerenţa şi efectele ei drept ipostaze ale urii în diferite contexte socioculturale.

Oamenii cumsecade şi intoleranţa

Avînd ca punct de pornire observarea unei comunităţi din cartierul Janov al unui oraş minier din Cehia, Radovan Síbrt construieşte, în On Decency (Cehia, 2012), un discurs cinematografic despre ramificarea în acest spaţiu a unui tip de atitudine resentimentară, tradusă în termeni de încălcare a drepturilor omului, prin xenofobie. Comunitatea este formată, în principal, din bărbaţi şi femei de vîrsta a doua şi a treia, care locuiesc în acelaşi cartier, care frecventează acelaşi pub, care se salută dimineaţa cînd îşi plimbă animalele de companie prin parcarea ce desparte un bloc comunistoid de altul, sau, altfel spus, în cuvintele unuia dintre ei, din „oamenii cumsecade, şcareţ nu fac gălăgie noaptea, îşi plătesc întreţinerea, nu se înglodează în datorii şi nu prejudiciază proprietatea publică; şoameni căroraţ le pasă de bănci, ghivece, borduri, trotuare, balcoane şi lucruri de felul ăsta.“

Puţin cîte puţin, aceşti oameni cumsecade încep să scoată la iveală o îngrijorare comună: prezenţa tot mai pregnantă în cartierul lor a imigranţilor ţigani, vietnamezi, slovaci sau români. Cînd aparatul de filmat este prezent în încăpere, aceştia adoptă poziţia unora aduşi în boxa martorilor să depună mărturie împotriva celor care, împărţind acelaşi spaţiu cu ei, le invadează un cotidian altminteri liniştit şi meticulos organizat. Capetele de acuzare: gălăgie, mizerie, indolenţă, şomaj, agresivitate. În subsidiar, din această imaginară boxă a martorilor, mai transpare ceva. Şi anume: livrarea acestor nemulţumiri pe un ton civilizat şi decent, ca şi cînd ranchiuna resimţită de aceştia ar fi o formă de legitimă apărare. Setting-ul cinematografic creat integrează aceste atitudini într-un univers diegetic, care frizează distopia. De la filtrele în tonuri pămîntii, în care este tratată imaginea, la arhitectura realist-socialistă, la aspectul provincial-sărăcăcios al barului şi al apartamentelor, la inserarea unor materiale video luate de camerele de supraveghere noaptea, de către poliţia locală (care semnalează orice fel de a merge suspect), acompaniate de muzică simfonică, Radovan Síbrt cartografiază o lume care viermuieşte de resentimente, în care oamenii aşa-zişi cumsecade sau decenţi se raportează la imigranţi (pe care nu îi vedem niciodată în film) ca la nişte intruşi vinovaţi a priori.

Xenofobia

Şi în documentarul lui Konstantinos Georgousis, The Cleaners (Marea Britanie-Grecia, 2012) sînt explorate mecanismele xenofobiei, intoleranţa luînd aici înfăţişarea naţionalismului politic. Purificatorii autoproclamaţi în cauză sînt membri ai partidului de extremă dreapta Zorii Aurii, partid care, la scurtă vreme de la filmare, a obţinut, în alegerile din vara lui 2012, 7% din voturi la nivel naţional şi 18 locuri în parlament. Pe fundalul crizei economice şi al creşterii ratei şomajului, partidul Zorii Aurii propune un program de guvernare axat pe îndepărtarea din Grecia a imigranţilor, consideraţi un soi de ţapi ispăşitori pentru mersul general prost al lucrurilor. Documentaristul îi surprinde pe cîţiva dintre membri în timp se aceştia se plimbă pe străzile din Atena, împărţind pliante cu mesaje propagandistice – de felul „Grecia pentru greci!“ – sau luîndu-se agresiv la harţă cu imigranţii care se întîmplă să treacă pe lîngă ei. În discuţiile filmate apar frecvent, fără perdea, substraturi neonaziste vehemente, atît de flagrant antiumanitare, încît devine foarte dificil de înţeles cum de au fost votaţi oamenii aceştia ulterior. De un diletantism politic cras şi o retorică inconsistentă şi agresivă, membrii partidului transpar ca nişte monştri rizibili şi caricaturali. Difuzat la mai multe posturi de televiziune, documentarul a stîrnit atenţia unei investigaţii oficiale, despre care Georgousis nu crede că va avea urmări reale, în absenţa unei dezbateri sociale care să o însoţească, după cum a declarat pentru cotidianul The Guardian din 24 martie 2013.

Homofobia

În 2010, un cotidian din Uganda, Rolling Stone, publică o listă de 100 de persoane despre care se ştie că fac parte din comunitatea LGBT, alături de fotografii cu aceştia şi adresele private. Subtitlul de pe copertă: „Spînzuraţi-i!“ În Call Me Kuchu (Katherine Fairfax Wright, Malika Zouhali-Worrall, SUA, 2012) cele două regizoare documentează homofobia legitimată şi încurajată la nivel social-politic din Uganda, şi efectul patogen pe care îl are asupra puţinilor ugandezi care au curajul de a-şi declara deschis orientarea sexuală. În prezent, homosexualitatea este clasată ca infracţiune penală în Uganda, pedeapsa pentru practici homosexuale sau luarea la cunoştinţă şi tăinuirea lor fiind închisoarea, de la 7 la 14 ani. La această stare curentă se adaugă încercarea asiduă a unor parlamentari locali – susţinută de misionari evanghelişti americani – de a ratifica o nouă lege anti-homosexuală radicală, al cărei text original includea inclusiv pedeapsa cu moartea pentru homosexuali. Call Me Kuchu urmăreşte cîţiva activişti LGBT care încearcă mai întîi să-şi creeze şi abia apoi să-şi protejeze nu numai dreptul de exprimare, dar şi cel la libertate (fizică), în mijlocul acestei stări de teroare generalizată, îndreptată împotriva lor de către lideri politici şi religioşi, dar şi de oamenii de rînd. David Kato – primul homosexual ugandez declarat şi activist gay –, alături de prieteni – cei mai mulţi dintre ei de asemenea militanţi pentru drepturile LGBT –, intentează un proces cotidianului amintit mai sus, proces pe care îl şi cîştigă. Unul dintre cei mai vocali activişti, semnalînd în repetate rînduri cazuri de abuz şi discriminare a homosexualilor în plenul unor adunări sub cupola ONU, David este ucis în mijlocul filmărilor, reîntărind impresia publică despre cum homofobia de astăzi din Uganda se manifestă ca o adevărată vînătoare umană. Katherine Fairfax Wright şi Malika Zouhali-Worrall prezintă, în paralel cu desfăşurarea procesului împotriva cotidianului Rolling Stone, felul în care lesbienele  şi homosexualii sînt forţaţi să-şi schimbe constant domiciliul, din motive de siguranţă, şi diverse adunări festive pe care aceştia le organizează în cadru restrîns, conferind pe ecran membrilor comunităţii gay identităţi pentru care, în viaţa reală din Uganda, sînt nevoiţi să lupte pentru a şi le afirma.

Crima

Oamenii cumsecade din On Decency sînt judecaţi, „purificatorii“ din The Cleaners sînt demascaţi şi judecaţi, minoritatea LGBT din Call Me Kuchu este susţinută – de către regizorii din spatele fiecărui documentar în parte. Joshua Oppenheimer, pe de altă parte, acordă, în The Act of Killing (Danemerca-Norvegia-Marea Britanie, 2012), libertatea unor criminali de a-şi construi singuri „personajele“, de a alege cum vor să apară şi să fie percepuţi pe ecran.

Contextul socio-istoric: în 1965, guvernul din Indonezia este răsturnat, în urma unei lovituri militare, iar oponenţii noului regim sînt eliminaţi, sub motivul adeziunii la comunism. Peste un milion de oameni au fost ucişi în Indonezia cu ajutorul trupelor paramilitare şi al gangsterilor, crimele nefiind niciodată sancţionate legal sau public. Ba mai mult, cei vinovaţi sau afiliaţi crimelor se bucură, în prezent, de poziţii publice sau politice influente, iar genocidul din anii ’60 este socotit, la nivel oficial, un motiv de mîndrie naţională.

The Act of Killing gravitează, mai precis, în jurul personei acestor gangsteri şi asupra felului în care se raportează la trecut. Protagoniştii, Anwar Congo şi Herman Koto, trăiesc – la fel ca liderul actual al unei organizaţii paramilitare ce numără peste 3 milioane de membri – sub impresia că gangsterul este un om liber, nesancţionabil în instanţă, al cărui stil de viaţă trebuie să se ghideze după motto-ul „Relax and Rolex“. Anwar şi Herman au, în plus, particularitatea de a fi pasionaţi încă din tinereţe de filmele americane cu gangsteri şi de western-uri. O seară obişnuită în tinereţea lor presupunea mersul la cinema, uciderea cîtorva oameni peste drum de stradă (într-un birou special conceput pentru aşa ceva) şi o petrecere cu alcool, droguri şi voie bună. „Dansam şi rîdeam... Era ca şi cum omoram cu bucurie“ – spune Anwar.

Grosso modo, cele două înţelesuri ale titlului – actul de a ucide – trasează şi cele două nivele primare ale filmului: mai întîi, prezentarea unor variaţiuni ale metodelor de crimă şi tortură folosite de cei doi şi, în al doilea rînd, filmarea acestor reenactment-uri, cu tot angrenajul de producţie adiacent. Anwar şi Herman merg pe platouri de filmare, joacă roluri de torţionari sau de victime, regizează ba scene de noir, ba de western, mizanscenază incendieri de sate cu ajutorului trupelor paramilitare, apar la televiziunea de stat în lumina de staruri locale, iar la sfîrşitul zilei, vizionează rush-urile. Întreprinderea aceasta bizaroidă de reconstituire a trecutului atinge culmi delirante: la un moment dat, Herman interpretează rolul unei zeiţe carnivore, care se înfruptă în mijlocul junglei din măruntaiele lui Anwar (decapitat), într-o notă gore, sau, în alt rînd, se joacă o scenă în faţa unei cascade, în care, pe o muzică înălţătoare, un „comunist“ îi mulţumeşte lui Anwar – îmbrăcat ca un mare preot din Antichitate – pentru darul de a-l fi trimis în ceruri.

Cumva între parametrii unui proces de descompunere postmodernă, căpătăm acces nu numai la materializarea delirului din mintea acestor mafioţi, prin vizionarea secvenţelor concepute de ei în timp ce le filmează, dar şi la reacţiile lor din faţa televizorului pe care văd rushes-urile. Anwar şi Herman nu găsesc nimic degradant sau greşit din punct de vedere moral faţă de aberaţiile orchestrate, ci, luîndu-şi foarte în serios postúrile de cineaşti, cad în contemplare şi îşi examinează maniera de joc sau conceptul după care ar trebui montat materialul.

Actul de a ucide devine, în acest film, unul la fel ca oricare altul al existenţei, fără vreo dimensiune morală în ochii celor care l-au comis, dar cu un înalt potenţial cinematografic – dacă este să fie transformat într-un performance – şi al cărui unic dezavantaj este acela că, uneori, noaptea, criminalii sînt bîntuiţi de coşmaruri. Vorbind despre aceste coşmaruri, într-un rînd, şi ieşind din sfera nonşalanţei afişate în restul filmului, Anwar, stînd pe un ponton, adresează echipei de filmare o frază care surprinde cumva senzaţia înfiorătoare pe care ţi-o lasă întreg filmul, dar şi celelalte trei discutate mai sus, şi anume: „Pe întunericul ăsta, pare că sîntem la capătul lumii.“

Andreea Mihalcea este critic de film. Scrie cronică cinematografică în revista Film Menu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Prima reacție a femeii plimbată în lesă, în patru labe, la gala de lupte RXF: „Trebuie să te iubești pe tine”
Gala de lupte de la mijlocul acestei săptămâni a fost cu siguranță un eveniment controversat care a stârnit reacții puternice în rândul opiniei publice.
camion lovit de tren FOTO Captură video
Momentul în care șoferul unui camion sfidează moartea. Cum a reușit să se salveze înainte să fie lovit de tren
Un șofer de camion a trăit un moment terifiant când a rămas blocat pe o trecere la nivel cu calea ferată. Acesta a reușit să sară din camion cu câteva secunde înainte ca un tren de marfă să-l lovească și să distrugă vehiculul.
trupe americane bază militară din Siria Foto Captură video X jpg
Trupele americane ar fi ocupat o bază militară din Siria, care era controlată înainte de Rusia
În nordul Siriei, lângă orașul Kobane, armata americană ar fi preluat sub controlul său o bază militară care a fost ocupată de trupele ruse încă din 2019. Bazele din Tartus și Latakia rămân principalele puncte în care se strâng trupele rusești.
giani infatino fifa jpg
Reacția rușilor după ce FIFA a afișat harta Ucrainei fără Crimeea la tragerea la sorți pentru CM 2026
Țara vecină cere ca forul internațional să le ceară scuze public.
mascati jpg
Mobilizare excepțională după un live pe Facebook. Un individ amenința că fabrică o bombă și se arunca în aer. Unde a fost localizat
Mobilizare exemplară a polițiștilor din județul Olt pentru depistarea unui cetățean care a anunțat sâmbătă seara, într-un live pe rețeaua socială Facebook, că va fabrica o bombă,
image png
Claudia Puican și Armin Nicoară se pregătesc să devină părinți. „Un nou capitol al iubirii noastre începe…”
Claudia și Armin Nicoară, unul dintre cele mai iubite cupluri muzicale, au dat vestea momentului: se pregătesc să devină părinți! Cei doi artiști sunt în culmea fericirii deoarece, după multe încercări de a avea un copil.
donald trump devin nunes FOTO Leon Neal/Getty Images
Donald Trump continuă numirile controversate la Casa Albă. Cui i-a oferit un post-cheie din domeniul informațiilor
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a numit sâmbătă pe directorul platformei sale de social media, Devin Nunes, să conducă un grup consultativ în domeniul informaţiilor.
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
Polițiștii la ușa Dianei Șoșoacă, duminică dimineața. Europarlamentarul furios: „Ați venit să colindați?”
Un nou scandal marca Diana Șoșoacă. Duminică dimineața, europarlamentarul a luat foc, când doi polițiști s-au prezentat la domiciliul ei pentru a-i înmâna un proces verbal de
decebal refugul png
Povestea fantastică a enigmaticului Ranisstorum, ultimul refugiu al regelui Decebal. Nimeni nu știe exact unde se află
Pierdut în abisul timpului, numele misterios al Ranisstorumului continuă să stârnească fascinație și dezbateri aprinse între istorici, arheologi și pasionați de trecut.