IOC

Bogdan GHIU
Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
IOC jpeg

Nu e deloc semn bun cînd unii responsabili publici (politici, intelectuali, mediatici) încep să agite tematica identității, în general. Nu e deloc încurajator cînd spiritul unei epoci se predă, demisionează, (se) abandonează regresînd și tîrînd societăți întregi în procesiuni regresive pînă la a vorbi, regresiv-fantasmatic, despre identitate, adică despre identități. Și este deja grav, periculos, cînd societățile încep să vorbească despre ele însele în termeni identitari, de orice fel. E infantil (ceea ce numai semn de copilărie nu e, ci, tocmai, de debilitate, de senilitate).

De ce? Pentru că identitatea minte, e o minciună politică facilă, un subterfugiu menit să mascheze carențe sociale și politici ascunse. Un concept periculos și manipulator, de fapt un fals concept, un non-concept, așa cum sînt de multe ori nu temele politice propriu-zise, ci tematica servită de politicieni: un cuvînt de ordine pentru adormirea maselor, deci pentru masificarea și desconsiderarea tocmai a celor despre care se presupune că ar fi apărați, care sînt, deci, flatați narcisic prin presupusa tematică identitară.

Identitatea este un „concept“ regresiv și terorizant din cel puțin două puncte de vedere: pentru că presupune excluderea și pentru că îngheață, substanțializează, oprește, transformă un proces istoric într-un produs, îl „ipostaziază“ idealizant. Identitatea este monoteist-dualistă: presupune granițe care exclud, deci război latent, conflict, discriminare activă. Observați contradicția: cei care vorbesc de „identitate“ nu o pot face decît declinînd-o, adică „vorbind-o“, în registrul multiplicității, al multiplului, recunoscîndu-i pluralitatea. Identitatea este, așadar, un truc comic, fals logic: presupune unitatea, dar e plurală. Vorbim de „identitate“, dar nu o putem lăsa așa, nemarcată, neparticularizată, neraportată. Și atunci apare contradicția logică, autodenunțarea identității ca un concept politico-normativ altericid: „identitate sexuală“, „identitate profesională“ etc. – „identitate națională“. Sîntem mai multe în același timp, totuși în mod exclusiv…

În cazul „identității naționale“ – care există, dar e prost gîndită și formulată, „vorbită“ (leneș, economic: investiții minime, beneficii enorme, adică dezastre) –, procesul se dublează, devine redundant, ca să nu mai permită nici o scăpare: „națiunea“ este deja un produs identitar, un construct obținut prin selecție culturală, prin „ipostazierea“ normativ-discursivă, prin înghețarea procesului evolutiv la un anumit stadiu ideal, excluderi și reducții. Potrivit i-logicii „național-identitare“, pînă la un anumit moment politico-declarativ (de fapt, pur performativ, în cel mai peircean înțeles), națiunea se construiește, se produce identitar, își construiește identitatea, se construiește (tautologic) ca identitate (în limbajul biologist și organicist al național-identitarienilor: crește, se formează), după care, gata, nimic nu mai poate veni să se adauge definiției ei, orice ar veni să se adauge definiției ei e privit cu suspiciune, căci al altera-o, ar „corci-o“: e un dușman. După momentul declarării formării „identității naționale“ încheiate, aceasta nu mai trebuie decît cultivată, reprodusă, apărată. După războiul pentru formare, războiul de apărare. Între ele, foița subțire, imaterială, pur ideală, dar cu două fețe, a „identității naționale“.

Contradicția logică, i-logica național-identariană – și nu întîmplător grafiez astfel: identarismul este, in nuce, un ident-ARIANISM – presupune, de asemenea, faptul că națiunea există dintotdeauna deja, ca specie ideală, ca telos care trebuie realizat, împlinit, atins, apărat.

Cea mai bună „ipostaziere“ cognitiv-pedagogică a identității naționale, adică a națiunii ca identitate, e limba. Or, limba se formează tocmai prin aglutinare, înghițire, reglaj metabolic. Limbile „naturale“ nu sînt date, ci se creează istoric și colectiv. Limbile nu apar pentru că există, deja, comunicare, eventual chiar armonie care ar trebui „apărată“, ci tocmai, dimpotrivă, pentru că oamenii nu se înțeleg de la natură, și ca să înceapă să se înțeleagă. O limbă este un spațiu de traducere, deja multilingv. Or, „modelizarea“ identității ca limbă are darul de a pune corect (adică demitizant) problema „identității naționale“ în contextul globalizării și al multilingvismului.

Limba este deja compozită, se creează prin împrumut și aculturație. Identitatea ei poate fi cel mult un proces, dar nu un produs, o etapă. O limbă nu poate fi oprită din evoluție, iar cea mai bună, singura de fapt, apărare a „identității naționale“ este să-i asiguri cadrul liber și drept de evoluție și s o lași, liberal, în pace, nu s-o oprești și s-o identifici cu un set, cu o selecție operată în rîndul elementelor ei componente, așa cum procedează i-logica politic-identitariană, care privește orice popor ca pe un „popor ales“ amenințat de dușmani-viruși.

Identitățile sînt atît „intensiv“, cît și „extensiv“ plurale. Identitatea se declină la toate nivelurile, nu poate fi doar „culturală“ sau simbolică. Toată politica unui stat trebuie să servească identitatea națională, adică bunăstarea necesară bunei evoluții a acesteia.

Pentru că sînt intim diverse și compozite, plurale, metabolice (adică în contact vital cu ceilalți, împreună cu care se țin în viață), identitățile nu se exclud, ci se alimentează reciproc. Iar fiecărui politician care abuzează și manipulează identarianist, adică NU face politică, așa cum se întîmplă aproape peste tot, din nou, în lumea de azi, ar trebui să i se promită organizarea unui micro-„proces de la Nürnberg“ intelectual: identarianismul este un păcat logic cu urmări politice nefaste. Căci varianta la globalizare nu este replierea identitară, ci o alter-globalizare, cu oameni ne-marfă și valori și reguli comune. Globalului i se poate opune comunul, nu singularul exclusivist, ploaia de monoteisme.

Glumind și nu prea, identitatea (națională) e IOC: Identitate cu Origine (neapărat) Controlată (politic), exprimată însă, iată, printr-un turcism… Ce bine! 

Bogdan Ghiu este poet, eseist şi traducător. Cea mai recentă carte publicată: Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), Editura Cartea Românească, 2015.

Foto: C. Jarvis, flickr

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.