Ioan, Părintele cel Străin

Ionuț Daniel BĂNCILĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
Ioan, Părintele cel Străin jpeg

„Un personaj care se manifestă în afară, public, e reflexul, prin ceea ce are el mai bun, al unui maestru ce rămîne ascuns în spatele lui și care îl pune de fapt în lumină.” Aceste cuvinte ale Părintelui Andrei Scrima despre locul părintelui duhovnicesc în spiritualitatea ortodoxă erau de fapt despre sine, astfel încît ne puteam întreba cît din profilul complex al Părintelui Andrei Scrima trimite de fapt la maestrul său spiritual, enigmaticul Părinte Ioan cel Străin.

Este surprinzător că există o fotografie a Părintelui Ioan cel Străin. Familiarizarea cu mărturiile rămase de la el și despre el îi schițează un început de portret care nu aduce deloc cu cel redat de fotografia păstrată. Portretul evocat de aceste documente ține mai degrabă de o nuanțare tot mai aprinsă a cromaticului pur secretat de aura prezenței sale, așa cum o percepuseră alții. Alte detalii vin să contureze prezența astfel profilată cu elemente profund contrastante față de fotografia cu pricina. Potrivit mărturiilor păstrate, acesta era un rătăcitor, deci chipul lui trebuia să se resimtă cumva de această condiție, poate ca în fotografiile vechi rusești, reprezentînd colectori itineranți de subvenții pentru biserici și mînăstiri, cu bărbile cenușii, pline de praful drumurilor și de rugăciunea inimii. Părintele Ioan era și duhovnic al Mitropolitului Rostovului, pe care îl însoțea la venirea în România, poziție de autoritate spirituală, care trebuia să reflecte un chip brăzdat cumva de luptele interioare și de lumina unui ascet avansat duhovnicește. În schimbul acestor intuiții fiziognomice, fotografia lui Ioan cel Străin prezintă un chip atent îngrijit, pînă la detaliul simetriei barbișonului modern, cu părul atent pieptănat, deloc călugăresc, și cu o pereche de ochelari rotunzi foarte chic. În lipsa crucii impunătoare purtate pe piept nu te-ai fi gîndit că cel reprezentat este un om al Bisericii, ci poate doar vreun intelectual modern.

Afară de scrisorile personale sau duhovnicești ale Părintelui Ioan cel Străin, doar „Autobiografia” sa ar putea oferi material pentru conturarea chipului său, însă nici aici acesta nu se dezvăluie, nu cîștigă în concretețe. Întîi de toate, forma literară a autobiografiei nu era străină epocii, avînd rădăcini in mediul intelectual rus, mai ales cel intrat sub incidența reformei spirituale promovate de Rosicrucianismul masonic rus, acea mișcare de regenerare a spiritului și spiritualității rusești, care a impulsionat și primele traduceri ale autorilor patristici și filocalici. Autobiografia sau practica însemnărilor zilnice era în vogă în context clerical (ultima ediție a jurnalului lui Ioan de Kronstadt numără 19 volume) sau era recomandată penitenților literați în scaunul spovedaniei pentru supravegherea mișcărilor zilnice ale sufletului. Autobiografia Părintelui Ioan cel Străin este o construcție în trepte, fiecare dintre ele fiind depășită de sau absorbită în cea imediat următoare. Mai mult, fiecare treaptă dă cheia hermeneutică a celei imediat precedente, într-un parcurs anagogic fără precedent literar. Evenimențialul surprins la primul nivel de lectură propus de autobiografia Părintele Ioan cel Străin nu depășește convențiile hagiografice despre copilăria excepțională și dorința precoce de Dumnezeu, despre idealul monahal și opoziția lumii și a familiei față de acesta, despre minuni domestice, despre feericul și paradiziacul vieții călugărești sau despre figurile luminoase, purtătoare de har și putere, care își pun amprenta pe demersul ulterior al eroului. Acest prim pas al evenimențialului este apoi dizolvat în providențial. La acest nivel sînt descrise pe larg autoritățile spirituale ale Părintelui Ioan, unele nu tocmai în grațiile Ortodoxiei oficiale, dacă ne gîndim la controversele în jurul personalității (c)harismarice a lui Ioan de Kronstadt (Ivan Serghiev, 1829-1909) sau la schimonahul Ilarion, a cărui lucrare despre isihasmul caucazian (1906) a stat la baza controversei în jurul „închinătorilor Numelui lui Iisus”. Registrul providențial dominat de prezența și acțiunea directă a lui Dumnezeu în istorie, inclusiv prin „întîlniri fondatoare” cu purtători ai Duhului, este apoi absorbit în secțiunea ultimă a autobiografiei prin reproducerea pe larg a binecuvîntării stareților de la Optina, primită la plecarea sa în lume. Modelul acesteia poate fi paulin (Cuvîntarea lui Pavel la Milet, Faptele Apostolilor 20, 18-35) sau chiar evanghelic (Cuvîntarea de despărțire a lui Iisus, Evanghelia după Ioan, capitolele 14-17). Binecuvîntarea stareților are un rol capital în conștiința propriei chemări a Părintelui Ioan de a transmite mai departe, unor oameni vrednici de aceasta, din plinătatea harului primit. Acest ultim act al autobiografiei Părintelui dă și cheia de interpretare a întregii sale biografii și a diferitelor ei niveluri de sens. Conștiința lucidă a propriei misiuni, dublată de încrederea în ghidajul divin în îndeplinirea acesteia, așa cum sînt ele formulate de Părintele Ioan cel Străin, pot surprinde într-un mediu monahal, pentru care smerenia sau lipsa de tematizare a propriului progres spiritual reprezintă una dintre cele mai mari virtuți. Însă, fără a fi un hybris al părerii de sine, autobiografia Părintelui Ioan cel Străin este mai degrabă un document despre slava Împărăției lui Dumnezeu și despre puterea Sa (Psalm 145.11) în cei aleși ai Lui.

Acesta este și unul dintre motivele pentru care autobiografia Părintelui Ioan cel Străin testează din greu abilitatea istoricului de a-i contextualiza conținutul în vreun mediu familiar, care să-i explice motivația. Singura soluție la acest nivel de lectură rămîne cea a lărgirii atente a orizontului de interogație cu privire la acest document. De exemplu: de ce se străduiește Părintele Ioan cel Străin să argumenteze, prin diferite, repetate și apăsate evocări de Părinți spirituali, legitimitatea sa ca transmițător îndreptățit al unei tradiții spirituale monastice? Contra cui polemiza Părintele, iar dacă este să postulăm liniamente și practici sau învățături rivale, care putea fi profilul lor și care e relevanța transpunerii acestor polemici în contextul românesc? Să fi jucat, oare, centrul teosofic de la Kaluga, în apropierea Optinei, vreun rol în această polemică a Părintelui Ioan, sau poate interesul atestat al teosofilor pentru „înțelepciunea perenă” a stareților ruși? Întrebări ca acestea sînt deocamdată menite să rămînă deschise și atrag atenția asupra caracterului inclasabil al mărturiei Părintelui Ioan cel Străin despre sine. De fapt, riscurile deciziei de a se situa dincoace (nu încă dincolo) de istoric, în spațiul greu documentabil al relației dintre maestrul duhovnicesc și ucenic, erau conștientizate de Părintele Ioan însuși în chiar atitudinea polemică implicită față de liniamente și descendențe spirituale rivale. Un astfel de proces de diferențiere a receptării va avea mai tîrziu și un ecou autohton românesc, de exemplu în legitimarea „neo-isihasmului” lui Vasile Andru (1942-2016) de la aceeași sursă spirituală reprezentată de Părintele Ioan cel Străin, captată printr-un călugăr de la mînăstirea Lainici, în Oltenia, membru anonim al mișcării Rugului Aprins. O analiză istorico-religioasă pertinentă a acestor direcții de receptare sau însușire a unor liniamente spirituale, străină oricărei cerneri apologetice despre veridicitatea uneia sau alteia dintre ele, rămîne încă un deziderat.  

Figura Părintelui Ioan nu se sustrage astfel doar fixării istorice, chiar cronologice (după condamnare, Părintelui i se pierde urma în continentul concentraționar sovietic), ci și localizării într-o tradiție de spiritualitate ortodoxă cît de cît familiară, fapt care ar trebui să ne oblige la regîndirea cadrelor și termenilor în care sîntem obișnuiți să o conceptualizăm. Părintele însuși pare conștient de această incongruență, dovadă fiind modul în care semnase cîteva versiuni ale unei „scrisori” de legitimare, pregătite probabil pentru a fi înmînate membrilor unui grup select de discipoli, ca ghid și testament spiritual. Românizarea paronimică a termenului „strannik”, care în limba rusă desemna un pelerin și care devine astfel „străin”, surprinde esența profilului Părintelui Ioan, care semna „Noul venit –Străinul” sau „Ioan, Părintele cel Străin”. Pentru Andrei Scrima, acest titlu misterios adaugă și mai multă reverență haloului de icoană pe care prezența scurtă și diafană a Părintelui Ioan cel Străin în România îl lăsase în amintirea celor din jur: Părintele Ioan era „străin” nu doar prin conduita hristică, evanghelică de viață pe care o adoptase, aceea de rătăcitor, ci mai ales ca marcă a conținutului total, transcendent al învățăturii al cărui vas de cinste era.

Ionuț Daniel Băncilă este habilitand la Universitatea din Erfurt, catedra de Creștinism Ortodox, și cercetător afiliat la Institutul de Istorie a Religiilor, București.

Explicație foto: Patriarhul Ecumenic Athenagoras îl ține părintește de mînă pe Pr. Scrima, 1962

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.