Între suflet şi raţiune

"Este a şaptea ediţie a forumurilor Volvo-Dilema veche. Am încercat ca aceste forumuri, pe care dl Andrei Pleşu a avut amabilitatea să le găzduiască la New Europe College, să fie o platformă de dezbateri între elitele din afaceri şi cele din cultură, pentru a găsi repere de valoare pe care să le prezentăm societăţii româneşti, în probleme care ne frămîntă şi pe care, în măsura în care găsim soluţii, să le promovăm pe agenda publică. În această a şaptea ediţie, tema este "investiţia privată în educaţie şi cultură". Am dori să nuanţăm mai mult căile de intervenţie ale capitalului privat în susţinerea educaţiei şi a culturii, în condiţiile în care statul nu poate să-şi mai asume singur finanţarea, iar capitalul public este insuficient pentru a asigura dezvoltarea armonioasă la nivelul cerinţelor actuale. Vă propunem să explorăm răspunsuri posibile la următoarele întrebări pe care le supunem dezbaterii: în ce măsură sînt necesare resurse suplimentare şi complementare pentru susţinerea educaţiei şi a culturii? Care este punctul critic al învăţămîntului românesc? Ţine el de calitate, de accesibilitatea educaţiei şi formării, de responsabilitatea pregătirii unei generaţii de tineri, pentru a face faţă unei pieţe deschise şi tot mai competitive? În ce măsură are sistemul actual de educaţie capacitatea de a se îndrepta spre un model cultural al calităţii şi responsabilităţii, al mobilizătii resurselor umane pentru schimbare? Cum ar putea mediul privat să influenţeze acest lucru? Este cultura un lux în economia noastră emergentă, sau noi nu ne putem permite luxul de a o desconsidera? Au corporaţiile măcar informările de bază despre ceea ce se petrece în mediul cultural, sau alegerile, şi acelea puţine, sînt caracterizate de conformism? În ce măsură ştiu ele şi pot alege variante care le pun cel mai bine în valoare atributele de marcă? În ce măsură cadrul legislativ actual stimulează investiţia privată în educaţie şi cultură? Ne referim la Legea sponsorizării şi a mecenatului şi la Legea burselor private, care limitează deductibilitatea prin două condiţii cumulative - 20% din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 3 la mie din cifra de afaceri. Faptul că unele corporaţii se plîng că beneficiile fiscale nu sînt suficient de stimulative este un simptom exclusiv românesc, sau există atitudini asemănătoare şi în ţări unde s-au dezvoltat sisteme mai avantajoase de deduceri fiscale? Este aceasta o falsă problemă? Nu cumva corporaţiile ar trebui să caute motorul deciziei privind mecenatul, mai puţin în avantajele fiscale şi mai mult în avantajele oportunităţii de a comunica şi altfel, mai sofisticat, valorile brand-ului? În ce măsură s-a înţeles în mediul de afaceri românesc că o companie este responsabilă nu numai faţă de acţionari, ci şi faţă de toate grupurile care sînt afectate de activitatea ei? Este ştiut că drumul spre o cultură a responsabilităţii este lung şi anevoios. În Europa există deja multe corporaţii cu tradiţie în acest tip de cultură. Oaspeţii noştri străini, care au experienţă atît în mediul academic, cît şi în mediul privat, ar putea să ne prezinte cîte ceva din bunele practici, din experienţa lor în economii puternice, cu instituţii şi structuri care nu numai că există, dar sînt şi operaţionale. Am invitat la dezbateri şi reprezentanţi ai elitei din business-ul românesc, din corporaţii transnaţionale care şi-au definit deja o strategie de responsabilitate socială pe termen lung şi au programe consistente a căror legitimitate şi credibilitate este asigurată de preocuparea constantă pentru transparenţă. Ar merita poate să reflectăm şi asupra conştiinţei capitalului autohton. Departe de noi intenţia de a lăsa să se înţeleagă că lumea corporatistă, de mai mică sau mai mare anvengură, ar fi devenit brusc angelică... În sfîrşit, am dori ca dezbaterea să pună în lumină instituţia mecenatului, privindu-l ca pe un mariaj fericit între suflet şi raţiune. Aceasta presupune construcţia unei relaţii privilegiate de parteneriat, un mecenat de iniţiativă, declanşator de relaţii, şi mai puţin un mecenat de portofoliu pasiv. A construi această relaţie înseamnă a inova, a fi creativ, a avea un demers inteligent, pentru a depăşi aparenta opoziţie dintre capitalism, bani, utilitarism, meritocraţie, pe de o parte, şi aristocraţie, cultură, artă, puritate, sacru şi gratuit, pe de altă parte. Dacă am rămîne captivi în rigorile paradigmei romantice a ideologiei culturii, opusă faţă de valorile burgheze, probabil că ne-am condamna de bună voie la inactualitate. Nu înseamnă însă că nu este nevoie ca relaţia de parteneriat să depăşească temerile, nişele, prejudecăţile şi stereotipiile de percepţie şi gîndire ale celor două lumi, pentru că, pînă la urmă, avem sisteme diferite de a ne raporta la lume şi operăm prin coduri diferite. Este nevoie de rafinamentul unei comunicări în care fiecare parte trebuie să cunoască foarte bine aşteptările celeilalte părţi. Este nevoie de înţelepciunea de a crea o relaţie bazată pe încredere şi respect reciproc sau - cum frumos spunea cineva - "a descoperi în celălalt camaradul care îţi stă alături şi te ajută să-ţi duci propria luptă pînă la capăt".