Între secularizare și marketing

Ovidiu PECICAN
Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Între secularizare și marketing jpeg

Mila nu s-a născut în biserică, şi poate nici măcar între oameni. Mă gîndesc la speciile de animale unde cel învins îşi expune părţile vulnerabile, iar masculul Alfa îl cruţă. Acolo mila este un instinct. La noi a devenit un nume. De cod. În unele cazuri, ascunde instinctul de colectă fiscală. În altele, o speranţă de a obţine mult, dînd puţin. În cele mai multe ocazii, este o expresie trivială a ruşinii de a arăta ce eşti cu adevărat şi a ipocriziei de a încerca să pari ceea ce chiar eşti.

Există, totuşi, şi o milă autentică ce poate fi înţeleasă ca valoare civică şi socială. Milă, în asemenea accepţie, poate fi cînd îţi pasă de cîinele de pe stradă şi, în loc să îi duci resturi de mîncare lîngă un gard părăsit, îl iei cu tine acasă. Milă înseamnă şi să nu tai copacul care te împiedică să parchezi, să nu calci florile de pe rondou cu anvelopele autoturismului tău. Faptul că asemenea forme de milă autentică sînt tot mai rare în densele zile în care ne complacem să trăim, în loc să le triem aglomerările rebarbative după criterii clare şi reprezentative pentru fiecare dintre noi înşine, este un semn neliniştitor pentru... starea de milă a naţiunii.

N-am dat dovadă de milă nici cînd cineva de departe a adus vorba despre închisorile secrete ale CIA inventate pe teritoriul ţării noastre pentru a se tortura prizonieri străini, departe de privirile indiscrete. Există un trăncănitor nocturn foarte prizat care rîde seară de seară, fără pic de omenie, de statura unui politician, de greutatea altuia, de mărimea sînilor unei dive efemere sau de diformităţile unui lider de opinie. Şi nu de milă putem vorbi cînd ştirile de după-amiază ne aduc în faţa ochilor mămici care îşi abandonează copiii, tătici care îşi siluesc fetiţele (sau băieţii!), oameni care bat şi torturează aparţinători legali mai fragili.

Cu ce am putea înlocui termenul de milă pentru a accede la un limbaj mai adaptat la modernitate şi la politologia ei? Cu toleranţă, solidaritate, asistenţă socială, grijă faţă de celălalt, binefacere? Echivalentele rămîn aproximative şi, mai ales, golite de coloratura afectivă intensă pe care mila o încapsulează. Ceea ce se pierde în fiecare dintre cazurile evocate este compasiunea, sentimentul de părere de rău pentru durerea şi injustiţia suferită de celălalt (desigur, împreună cu ieşirea din pasivitate printr-un gest concret, fie şi simbolic, o bătaie de mînă, un bănuţ sau, de ce nu, reparaţia integrală).

Monopolul milei ca milă îl revendică, în România actuală, Biserica. Prin natura doctrinei acesteia, milostenia ocupă un loc central în preocupările sale cotidiene. Tocmai acest fapt i-a atras interpelări drastice din partea lui Friedrich Nietzsche (în Antihristul), filozoful văzînd în milă semnul indubitabil al unei concepţii ancilare, îngenuncheate, despre viaţă. Un admirat scriitor contemporan al acestuia – căruia cunoscuţii în spuneau Feodor Mihailovici, dar pe care Nietzsche îl numeşte în stil occidental, cu numele de familie – credea însă că mila, alături de suferinţă şi ispăşire, înnobilează fiinţa umană într-un mod care o poate determina să spere în mîntuire.

Se poate imagina o sinteză a celor două poziţionări, împăcînd demnitatea jignită a maestrului german cu creştinismul viu şi ardent al celui rus? Într-o lume demnă, rezemată pe ambele sale picioare, visînd la un soi de egalitate de şanse ori măcar la una compensatorie, din solidaritate, emancipată de relaţiile asimetrice între oameni, compasiunea profundă, reglată social şi reprezentată instituţional, dar mereu autentică la nivelul indivizilor, ar trebui să poată funcţiona chiar şi în numele unor scopuri plasate în orizontul vieţii terestre, fără trimitere la alţi versanţi ai existenţei. Într-un asemenea context, mila ar putea fi treapta de plecare în construirea, exprimarea şi cuantificarea cît mai precisă a iubirii de celălalt; fie şi o iubire impură (căci interesată din perspectiva lucrurilor pe care le pierd eu însumi prin nefericirea ta).

Dar este sau nu este aceasta o utopie? Poţi face din milă o valoare civică activă şi eficientă, un panaceu împotriva multiplelor agresiuni care clatină şi doboară fiinţa umană? Pare imposibil, deci, în logica Sfîntului Augustin – credo, quia absurdum –, ar trebui să se poată.

Ieşirea din schema reactivă de funcţionare a milei şi intrarea într-una pro-activă, a iniţiativelor, se poate concepe? Desigur, ţinînd seama de premisele ce pot fi mereu invocate, încă din punctul zero al oricărei evoluţii nefericite (natura este discriminatorie, şansele se modifică foarte repede în sens negativ, atunci cînd nu sînt de la început astfel, dialectica presupune confruntarea). Şi totuşi: regula de aur a marketingului – descoperită şi aplicată de niponi (win-win sau, altfel spus, „să cîştigăm cu toţii, nu doar unii“) – pare aptă să deschidă ochii asupra eventualităţii unei căi terţe şi în materie de secularizare, liberalizare, valorizare şi proiectare în universal a milei. 

Ovidiu Pecican este scriitor şi istoric. Predă la Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Cea mai recentă carte publicată: volumul de povestiri 999 de minciuni (Editura Tribuna, 2012).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.