Între cifre şi calitatea vieţii
Îmbătrînirea populaţiei României este inevitabilă. Ce facem pentru a le asigura o viaţă demnă vîrstnicilor depinde însă de noi, ca societate şi ca stat.
La 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a României a scăzut, pentru prima oară din anii ’70, sub 20 de milioane de locuitori. Dintre aceştia, 16,5% au peste 65 de ani – adică 3,29 milioane de oameni. Cifra este în creştere, deşi populaţia României a scăzut constant, în ultimii 24 de ani. Şi va continua să crească pînă la 4,1 milioane în 2030, 4,9 în 2040 şi 5,6 în 2050. Populaţia totală în 2050, în schimb, conform Institutului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici“, va fi de 16,3 milioane. Asta înseamnă că peste 34% din populaţia României va avea peste 65 de ani. Dincolo de presiunea asupra sistemului de asigurări sociale (pensii şi ajutoare sociale), această populaţie tot mai mare, cu speranţă de viaţă din ce în ce mai ridicată, va avea nevoie de servicii sociale şi medicale specifice.
Problemele de azi ale populaţiei vîrstnice sînt un indicator foarte bun a ceea ce se va întîmpla peste 20-30-40 de ani.
• Veniturile vîrstnicilor sînt foarte mici, la limita subzistenţei. Pe măsură ce populaţia activă va scădea şi ponderea vîrstnicilor va creşte (raportul contribuabil/populaţie dependentă, incluzînd copiii, va fi de 1:9), ele vor scădea şi mai mult, pînă la nivelul la care sistemul de pensii nu va mai exista. Pensia medie lunară în România, la 31 martie 2014, conform INS, a fost de 845 de lei (raportat la 5,3 milioane de pensionari, pentru că vîrsta reală de pensionare nu este de 63-65 de ani, cea legală, ci de 54-56), adică jumătate din salariul mediu net pe economie. Raportul Eurostat „Îmbătrînirea activă şi solidaritatea între generaţii“, publicat în 2012, cu ocazia Anului European pentru Îmbătrînire Activă, spune că 31,1% dintre bătrînii singuri din România au dificultăţi în a-şi încălzi locuinţa iarna, 4 din 10 nu îşi pot asigura o hrană adecvată (adică o masă cu peşte sau carne, la cel puţin două zile), 92% nu îşi permit o vacanţă. 882 de mii de vîrstnici trăiesc singuri, 1,171 milioane locuiesc cu partenerul şi aproape 600.000 cu familia apropiată (copiii). Fundaţia „Principesa Margareta“ atrăgea atenţia, la începutul acestui an, că 645.000 de vîrstnici nu doar că locuiesc singuri, ci şi suferă de singurătate, şi încerca să creeze o reţea naţională de voluntari pentru ei.
• Speranţa de viaţă sănătoasă – cît pot trăi oamenii fără o dizabilitate şi fără o boală cronică – este în scădere, deşi speranţa de viaţă este în creştere, aşa cum arată un studiu anual al Acţiunii Comune a Sistemului Informaţional European privind Sănătatea şi Speranţa de Viaţă. Ce înseamnă asta? Că, deşi oamenii trăiesc mai mult – speranţa de viaţă la 65 de ani este de 17,5 ani pentru femei şi 14,3 ani pentru bărbaţi, şi a crescut cu 1,5 ani în deceniul 2001-2011 –, calitatea vieţii lor este mai proastă: la 65 de ani, femeile pot spera la 4,7 ani de viaţă independentă şi bărbaţii la 5,3. (În UE25, media este de aproape 9 ani.) Asta în condiţiile în care, la femei, în 2007, era de 7,8, iar la bărbaţi, de 7,7. Mai detaliat de atît, femeile se pot aştepta la 4,7 ani de viaţă fără boli cronice şi dizabilitate, 7,5 ani cu mobilitate redusă şi 5,3 ani cu mobilitate sever limitată. Bărbaţii au în medie 5,3 ani independenţi, 6,2 ani cu mobilitate redusă şi 2,8 ani cu mobilitate sever limitată. Deci femeile au nevoie de sprijin mai mult de 12 ani, iar bărbaţii – 9.
• Serviciile rezidenţiale (căminele de bătrîni) sînt insuficiente. Pentru toţi cei care au nevoie de asistenţă parţială sau permanentă, existau, la sfîrşitul anului 2012, doar 203 cămine rezidenţiale (jumătate publice, jumătate ale ONG-urilor, cu servicii decontate parţial de stat), cu mai puţin de 10.000 de locuri. În 2013, Guvernul a lansat o linie de finanţare pentru transformarea a 67 de spitale ineficiente în cămine, dar doar 21 dintre cereri au fost aprobate şi în final doar 18 s-au deschis, suplinind, cu mai puţin de 1000 de locuri, oferta existentă. Programul a fost prelungit pentru a le da şi celorlalte spitale posibilitatea să acceseze fondurile.
• Serviciile la domiciliu sînt şi mai reduse. Conform SenioriNET, reţeaua furnizorilor de servicii la domiciliu pentru vîrstnici, peste 20% din populaţia vîrstnică are nevoie de servicii la domiciliu, dar doar 0,23% dintre ei o primesc. Numai în 2013, 81% dintre furnizori au primit cereri peste capacitatea lor. În ultimii doi ani, statul nu a dezvoltat nici un serviciu nou de acest tip iar 85% dintre ONG-urile care fac asta nu au primit nici un ban public. • Cheltuielile pentru sănătate sînt în creştere. Raportul Eurostat arată că aproape jumătate dintre europenii peste 65 de ani (EU-27) au fost la medic în medie de şase ori în anul precedent, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce ponderea vîrstnicilor creşte, presiunea pe sistemul de sănătate creşte şi ea. România are cel mai mic buget pentru sănătate (5,7% din PIB, faţă de 12% în Olanda) şi cea mai mică sumă alocată îngrijirii vîrstnicilor (0,1% din PIB, faţă de 2,3% în Suedia). Suma mică alocată de România şi alte 10 state mai sărace din UE nu e întîmplătoare, spune raportul: în aceste ţări, statul se aşteaptă ca familia să ofere această îngrijire (în ţările nordice, unde sumele sînt mult mai mari, paradigma este că statul e responsabil de vîrstnic şi trebuie să protejeze familia de povara îngrijirii permanente). Proiecţiile spun că sumele alocate cheltuielilor de sănătate şi îngrijire pe termen lung pentru vîrstnici vor creşte în medie cu 2,4% din PIB, pînă în 2060, ceea ce, împreună cu creşterea cheltuielilor pentru pensii, va pune presiune foarte mare pe buget. La nivel european, atît cetăţenii, cît şi statele consideră că îngrijirea la domiciliu – în familie, dar cu sprijin financiar de la stat – este cea mai sustenabilă soluţie pe viitor (44% dintre cetăţenii UE peste 15 ani preferă această opţiune, instituţionalizării).
În aceste condiţii – venituri mici, speranţă de viaţă sănătoasă redusă, servicii sociale puţine, buget mic alocat sănătăţii şi îngrijirii pe termen lung –, viaţa vîrstnicilor din România este precară şi plină de incertitudini. Creşterea ponderii vîrstei a treia va duce la o degradare continuă a calităţii vieţii, dacă nu se fac investiţii pe termen lung în servicii eficiente şi alternative de finanţare a pensiilor de stat. (G. I.)
