Între

Maria DINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 209 din 18 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Îi putem reproşa oare unui scriitor cuvintele folosite? Nu îl acuzăm oare astfel, implicit, de manipularea la rece a vorbelor, nu-i negăm ceea ce ţine de esenţa artei sale: relaţia serioasă, fără compromis, dramatică aproape, cu limba în care scrie? Poate fiindcă am descoperit "noua dramă" prin cîteva texte bune, gata selectate din noianul de producţii autohtone şi ruseşti, eu le acord dramaturgilor tineri creditul pe care îl acord scriitorilor adevăraţi şi îi văd supuşi aceleiaşi fatalităţi a căutării "cuvîntului ce exprimă adevărul". Prin urmare, dacă ei recurg la un cuvînt şocant, eu chiar îi cred că acesta le era necesar pentru a-şi transmite gîndul. Iar dacă există - şi bineînţeles că există - printre ei autori care nu au nimic de spus, atunci păcatul de a mima creaţia este oricum incomparabil mai mare decît folosirea oricărui cuvînt, oricît de buruienos ar fi el. Dar, pe de o parte, nu cu tinerii dramaturgi începe şirul veleitarilor din literatură şi, pe de altă parte, o generaţie se judecă după vîrfurile ei. Din păcate, confuzia de valori din această zonă este sporită de faptul că dramaturgii tineri sînt cu uşurinţă percepuţi "în masă". La această situaţie contribuie ei înşişi prin înregimentarea vajnică sub stindardul noii drame. Şi tot un rol de uniformizare s-ar putea să aibă şi limbajul lor. Cît de puternic este sudată o generaţie prin limba ei a demonstrat-o un experiment din liceele germane. Elevilor li s-a dat o foaie cu cinci-şase citate din diferiţi scriitori contemporani şi li s-a cerut să ghicească vîrsta autorilor. Ceea ce copiii au şi făcut, nimerind aproape întotdeauna răspunsul corect. Se pare că vîrsta lingvistică nu poate fi camuflată. Prin urmare, limba dramaturgilor tineri este limba generaţiei lor. E limba "care este": scandaloasă ca şi realitatea care i-a dat naştere. Este însă, în general, o limbă vie şi credibilă. Iar pentru teatru, firescul este o virtute esenţială. Dealtfel, noua dramaturgie este şocantă şi în substanţa ei, fiindcă se hrăneşte dintr-o realitate şocantă. S-ar putea ca acesta să şi fie punctul de ruptură dintre "noi" şi "ei". În timp ce noi judecăm de la o oarecare distanţă realitatea cumplită pe care o simţim venind peste noi, ei - ca oameni căzuţi în lume direct în miezul ei - o consumă, o interiorizează şi o deşartă în text. Această atitudine - singura artistică, de altfel - nu poate duce la reconstituiri lucide, la judecăţi bine temperate. Textele născute astfel sînt de multe ori dezechilibrate, monocorde, monocrome. "Noua dramă" a şi fost acuzată, de altfel, pentru căderile ei în derizoriu, pentru obsesia marginilor, pentru insignifianţa personajelor - eterne victime. Într-adevăr, tînăra generaţie vede şi decupează realitatea în felul ei propriu. Terorismul, atît de abstract, pînă la urmă, pentru noi, se întrupează în Terorismul fraţilor Presniakov în personaje manipulate prin frică şi prin cultivarea a tot ce e mai rău în om: agresivitate, prejudecată, ignoranţă, laşitate. Se îndoieşte cineva că militarii ruşi, imunizaţi de ororile războiului din Afganistan, vorbesc urît? Ei bine, urît vorbesc ei şi în Terorism, cum urît vorbeşte şi maiorul de miliţie din piesa În rolul victimei (a aceloraşi fraţi Presniakov) cînd face o criză de isterie. Îi asculţi cum înjură, îi recunoşti fiindcă i-ai auzit şi în stradă şi îi şi crezi: creierul lor spălat după metode mai vechi nu poate pricepe aberaţiile creierelor spălate după metode mai noi. Şi, iarăşi, se îndoieşte cineva că lumea drogurilor şi a crimei, lumea interlopă a traficului de carne vie este o lume a urîţeniei? Ei bine, nici în Oxigen de Ivan Vîrîpaev şi nici în Madybaby.edu lucrurile nu arată şi nu sună bine. Dar îi poţi acuza oare de asta pe scriitorii care n-au făcut decît să servească drept fir conductor? Am decupat din textele citate mai sus doar ceea ce punem aici în discuţie, doar elementele care duc, inevitabil, după părerea mea, la cuvinte urîte sau la imagini obscene. N-aş vrea să se creadă că textele respective se reduc la atît: ele au şi observaţii psihologice destul de fine, şi umor, şi inventivitate dramaturgică, şi forţa de a ajunge la public, şi mesaj. Unul cumplit, din păcate. Noua dramaturgie ne anunţă că peste lume pluteşte o boare de inconştienţă, crima se poate naşte din aproape orice şi existenţa o poate lua razna într-o frîntură de secundă, fiindcă membrana dintre bine şi rău s-a subţiat pînă la limită. Aici filmul se rupe... Nimeni nu-ţi promite că ar exista vreo ieşire. Dar este oare vinovat cel ce-ţi arată, cinstit, exact atît cît vede? Bănuiesc că abordarea noii dramaturgii sub aspectul brutalităţii limbajului este legitimată de statistica reacţiilor. Probabil că pentru mulţi oameni vocabularul acestor piese este întruchiparea vulgarităţii. Pentru mine, vulgaritatea este în altă parte. Şi nu doar acolo unde se răsfaţă kitsch-ul şi grotescul, adică la OTV, dar şi în emisiunile "drăguţe", care amestecă un pic de boală, violenţă sau moarte cu vreo cîteva ştiri picante şi sfaturi practice, acoperind totul cu un sos sexy-moderat - nici prea-prea, nici foarte-foarte. CNA-ul, care ar presăra cu bip-uri textele tinerilor dramaturgi, nu are ce le reproşa acestor emisiuni. Fiecare om îşi trăieşte viaţa aşa cum crede de cuviinţă. Unii - cu ochii deschişi, înfruntînd tot ce le oferă realitatea şi contaminîndu-se de ea. Alţii, retraşi în propriul univers, unde încape doar ceea ce este cu adevărat interesant şi preţios pentru ei. Nu văd de ce s-ar forţa legile fizicii prin intersectarea acestor lumi paralele.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.