Întrariparea

Costion NICOLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 707 din 7-13 septembrie 2017
Întrariparea jpeg

Pînă la a produce disertații metafizice despre păsări este bucuria pură și simplă, primară și primă, a ascultării lor, dimineața sau seara, într-o natură minim desprinsă de iureș și zarvă. Toate acele triluri și „dialoguri“ gureșe, voioase, tonice. Muzica lor ne-muzică, ce-l minuna și inspira pe Olivier Messiaen. Trezind pofta de viață înfăptuitoare dimineața, melancolii și doruri negrăite seara. Sînt chemări venind dintr o lume paradiziacă și trimițînd spre ea. Asociate mereu cu încercarea de a descoperi păsărelele prin frunzișul des, cu ciuda de a nu le ști numele celor mai multe dintre ele și de a nu le putea recunoaște după cîntare. Se spune că există o limbă a păsărilor. Sfîntul Francisc vorbea firesc cu ele. Papageno o știa și el. La un alt nivel… Cuibul păsărilor apare ca ideal al stării de locuire și de conlocuire, un soi de adăpost existențial de maximă duioșie.

Fiecare are păsări preferate, care-i spun mai apropiat. Ale mele… Mierla monahală. Berzele, cu fascinația lor, venind dintr-o anumită puritate și eleganță. (Ca și italienii, mănîncă broaște și au stil!) Cormoranii cu zborul amețitor, hipnotic. Sticletele cel vesel colorat (cu frumoasa lui legendă). Ciocănitoarea cea harnică, cu pata ei roșie. Dispăruta, fabuloasa dropie… Privighetoarea priveghind nevăzută. Vrăbiile cele modeste scăldîndu-se gureșe în praful drumului. Paserile măiestre… Scatiul, „cu pliscul în gîlceavă“, cum îl vede Osip Mandelștam. Răpitoarele semețe și necruțătoare, plutind cu distincție în înaltul cel mai înalt. Ele trec adesea în reprezentările heraldice. Dar nu puțin și binecuvîntatele orătănii, care dau o voioasă imagine de spor unei ogrăzi. Și cîte altele…

Păsările au apărut pe lume mai spre sfîrșit, în ziua a cincea a Creației, cînd scenariul naturii era pregătit pentru ele. Pînă la ele au fost însă înaripatele cerești: cetele îngerești, toate, făcute odată cu cerul, în ziua întîi. Și Dumnezeu Cel necreat este înfățișat înaripat: Hristos ca „Înger de mare sfat“, pe urmele unei proorociri a lui Isaia, iar Sfîntul Duh în chip de porumbel, cum S-a pogorît la Botezul Domnului. Uneori sînt reprezentați înaripați și oamenii care au dus cel mai departe chemarea la asemănarea cu Dumnezeu. Maica Domnului, cea „mai cinstită decît heruvimii și mai mărită fără de asemănare decît serafimii“. O vedem astfel pictată la mînăstirea Govora, dar și în alte cîteva biserici de sat din Oltenia, mai puțin cunoscute și cercetate. Apoi, Sfîntul Ioan Botezătorul, luminați fiind noi pentru aceasta și de o descoperire făcută profetului Maleahi („Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele…“). El e văzut de Biserică drept o dublă punte. Între lumile Vechiului și Noului Testament, dar și între cea pămîntească și cea cerească (este descris, într-o formulare antinomică, ca „înger pămîntesc şi om ceresc“). În prelungire, oamenii îmbunătățiți duhovnicește sînt apreciați de creștini a fi îngeri în trup. Înaripate sînt simbolurile celor patru evangheliști (îngerul lui Matei, leul lui Marcu, taurul lui Luca, vulturul lui Ioan), spunînd despre înariparea spirituală a scrierilor lor. Aceleași „ființe“ le regăsim în Apocalipsă, de data aceasta cu cîte șase aripi și slăvindu-L neîncetat pe Dumnezeu.

Destule forțe ale răului poartă aripi. Diavolii – îngeri căzuți. Venind cumva din aceeași lume – dragonii, balaurii, zmeii… Dar chiar și păsările obișnuite pot produce și induce mari neliniști. Ne a arătat-o magistral Hitchcock cu Păsările lui, care lasă pentru totdeauna o dîră de spaimă aviară în spectator.

Păsări au jucat uneori un rol special în destinul existențial al unor personaje din istoria mîntuirii. Prin păsări a cercetat Noe aflarea limanului, a izbăvirii. A trimis mai întîi pe corb, care nu s-a mai întors, apoi pe porumbel, care vine binevestitor cu o crenguță de măslin în cioc. Imagine ce l-a inspirat pe Picasso. Corbilor le poruncește Dumnezeu să-l hrănească pe Ilie în pustie, cu pîine dimineața și cu carne seara. În aceeași linie, dar în alt plan, să amintim de ciocîrlanul șchiop din Povestea porcului (și din altele asemănătoare), care vine la urmă și aduce vestea decisivă mult așteptată ce părea de neaflat, arătînd unde se află Mănăstirea-de-Tămîie, în care era retras Făt-Frumos. Sau de păsările care, tot în povești și în legende, țopăie în fața eroului, arătîndu-i calea neștiută spre o țintă importantă.

Porumbeii și rudele lor sălbatice, turturelele (și unele, și altele simbol al fidelității conjugale) au un rol privilegiat în Scriptură. Sînt păsări ce pot fi aduse jertfă (de ispășire sau spre ardere de tot) lui Dumnezeu de oameni fără dare de mînă. A fost și cazul lui Iosif și al Mariei, părinții lui Iisus, cînd l-au adus a opta zi la Templu spre tăiere împrejur. Blîndețea porumbeilor ne-o recomandă Hristos, în însoțire cu înțelepciunea șerpilor.

La celălalt capăt al lumii, la sfîrșitul ei, păsările vor fi invitate, ne spune Apocalipsa, de un înger „stînd în soare“ la „ospățul cel mare al lui Dumnezeu“, unde, de altfel, se vor și satura. Un ospăț întru purificarea finală a lumii…

Mai toate religiile lumii propun zeități avînd legătură cu păsările. Dar mă gîndesc acum numai la uluitoarele reprezentări înaripate, de acum peste patru mii de ani, ale zeiței sumeriene Inanna, a iubirii și a fertilității, dar și a războiului.

O pasăre te poartă imediat cu gîndul spre zbor. Chiar și cele ce nu zboară vor fi fost zburătoare ille tempore. Altfel, pentru ce aripile? Este uimitor cum pot să zboare și păsări greoaie, precum pelicanul, cel care, în cazuri de restriște maximă, își hrănește puii cu propriile măruntaie… Zborul induce, mai departe, starea plutire, de planare, survolul – senzația de libertate și de cuprindere a unor spații vaste, aparent nemărginite… Aceasta face ca păsările să fie luate drept etalon al unei libertăți ideale. La începutul lumii, Duhul lui Dumnezeu plutea, fertilizator, deasupra apelor primordiale. Există undeva în om, însămînțată ancestral și atavic, o tînjire după zbor. De aici, probabil, și visele, destul de general prezente, în care dai, simplu, din mîini și zbori. Fără aripi… Visele, dar și visurile obsesive pentru accederea la zbor. Icar este un exemplu. Parcă nicăieri mai mult și mai bine decît în zbor, dimensiunea spirituală orizontală nu se însoțește cu cea ascensională. Uneori zborul presupune migrare îndepărtată întru supraviețuire. În stol. Cu geometria lui captivantă, în continuă schimbare. Cum resimțea Poetul, păsările „se duc ca clipele, / scuturînd aripele“ și te lasă „pustiit, vestejit şi amorţit“. Zboară adesea și gîndul, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este prea bine.

Zborul presupune aripi. Aripă – acest cuvînt cu etimologie necunoscută… Starea fertilă intelectual și social este aceea în care prinzi aripi, în care poți să-ți iei avînt. Un ideal îți dă aripi. Iubirea îți dă aripi. Poți să fi purtat ca pe aripi, și ce bine e! Tot așa și cînd te afli sub o aripă ocrotitoare. Dimpotrivă, nu e bine cînd ți se retează aripile, așa cum a făcut domnul conte cu Cherubino.

În unele locuri (la Loman, lîngă Sebeș, de pildă), țăranul vedea sufletul ca pasăre. La plecarea omului din această lume, i se sculpta ca atare și era pus pe vîrful stîlpilor funerari de la capul mormîntului. Tot așa l-a văzut și Andrei Tarkovski în Oglinda. Luîndu-și zborul…

Întrariparea rămîne un deziderat metafizic major! 

Costion Nicolescu este antropolog și eseist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum este terorizată de vecini o familie din Timișoara: „Coșmarul durează durează de 20 de ani, defilează cu topoare și cu un pistol prin curte” VIDEO
Imagini șocante surprinse de o cameră de supraveghere, în ele se observă cum mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Primarul Dominic Fritz a publicat imaginile și a făcut apel la instituţiile statului pentru a stopa acest fenomen.
image
Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.
image
Perla Coroanei industriei auto din România. Cum a ajuns Uzina Aro în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume
Automobilul Românesc Original, ARO, supranumită „Florea de colţ” a munţilor, a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80. În Italia, în 1972, presa vremii vorbea elogios despre un câştigător al unui mare raliu automobilistic internaţional, cel de la Prato.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.