Într-o poziţie de periferie - interviu cu Jean-Arnault DÉRENS

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Într o poziţie de periferie   interviu cu Jean Arnault DÉRENS jpeg

Europa are multe de oferit ţărilor încă neintegrate din Balcani. Progreselor ezitante li se răspunde cu promisiuni incerte. Integrarea e un proiect fragil, dar e singurul disponibil. Există viaţă şi în afara Uniunii Europene?

Cum se explică decalajele (economice, politice) enorme între ţările din Balcani şi Europa occidentală?

E vorba, în primul rînd, de moştenirea otomană şi de faptul că aceste ţări nu au cunoscut revoluţia industrială, simultan cu Europa occidentală. Apoi, e vorba despre experienţa particulară mai recentă a acestei regiuni – de comunism şi, apoi, de postcomunism. Ceea ce numim „tranziţie“ a însemnat, pentru cea mai mare parte a acestor state, dezindustrializare. Toată industria moştenită din comunism – atîta cîtă era, slabă şi fără mari performanţe – a fost sacrificată. Odată cu globalizarea, se pune problema ce bogăţii pot produce aceste ţări. Din Croaţia pînă în România, trecînd prin Albania sau Serbia, ne dăm seama că nimeni nu mai produce nimic. Există doar ceva venituri din servicii şi din turism, în ţările care au ce oferi, cum sînt Croaţia, Muntenegru sau România. Dar asta nu e suficient pentru ca o societate să poată funcţiona. Din punct de vedere politic, Balcanii sînt, de la începutul secolului XX, într-o poziţie de periferie. Au rămas o periferie a Europei dintre cele două războaie. Şi-au păstrat statutul de periferie faţă de lumea comunistă. Iar astăzi, mai mult ca oricînd, sînt o periferie a Uniunii Europene. Asta înseamnă poziţie de dependenţă nu numai politică, ci şi economică. Iar aceste decalaje sînt astăzi pe cale să se adîncească, nu să se reducă.

Complexul balcanicilor faţă de ceea ce numim, generic, Occident, vine din conştientizarea acestui statut de periferie, sau are şi alte cauze?

Sînt două niveluri temporale. Dacă ne plasăm într-un context istoric mai larg, a existat mereu această fascinaţie pentru ceea ce se presupunea că era centrul. Acest „centru“ a fost, o vreme, Istanbul, a fost Viena, a fost (sau ar fi putut să fie, în unele cazuri) Moscova. Aceasta ar fi componenta provincială a culturii din Balcani. Perspectiva aceasta presupune convingerea că altundeva e mai bine, că trebuie să existe un centru care emană progresul. Într-un context istoric mai scurt, complexul la care vă referiţi are altă explicaţie. De la căderea comunismului, de peste 20 de ani, oamenii din această regiune se tot întreabă ce au de făcut. Le este teamă de vid – au nevoie de un proiect de viitor, nu pot să trăiască doar gestionînd prezentul. Singurul proiect politic care a structurat discursul public a fost Uniunea Europeană. Toate micile sau marile transformări sociale s-au făcut în numele acestei idei. Integrarea a fost privită ca singura alternativă la naţionalismul delirant ale cărui consecinţe s-au văzut în fosta Iugoslavie. Însă trebuie să remarc că, dincolo de ce spun politicienii, acest interes pentru Europa nu se manifestă în rîndul cetăţenilor decît, eventual, la nivel declarativ. Absolut toate referendumurile din această regiune, pe teme europene, au fost marcate de o participare slabă a cetăţenilor. De unde se vede că Europa nu e un subiect care să entuziasmeze. E doar singurul proiect disponibil pe piaţa ideilor.

Un proiect de tipul „Uniunea Statelor Balcanice“ vi se mai pare relevant (şi posibil) astăzi?

Teoretic, da. De ce nu? Să ne gîndim însă că Uniunea Europeană există din nişte raţiuni economice şi politice foarte precise. Pe de o parte, s-a avut în vedere reconcilierea franco-germană; pe de altă parte, era o formă de anticomunism în contextul Războiului Rece. Ţările care au fondat-o au vrut să ofere, dacă nu o a treia cale, atunci, cu siguranţă, o alternativă originală: ele s-au înscris împotriva blocului comunist, dar au vrut şi să marcheze o diferenţă în raport cu SUA. E un context ideologic foarte încărcat.

Ideea unei Uniuni Balcanice sau a unei Federaţii de state balcanice nu e nouă. Ce ar însemna, astăzi, revenirea la această idee? Şi cum s-ar putea ajunge aici? Or, Uniunea Europeană înţelege, în sfîrşit, că e nevoie să dezvolte, chiar prin felul în care e organizată, nişte sub-categorii – în cadrul global al Uniunii să existe, să zicem, o sub-uniune a ţărilor baltice, una a ţărilor balcanice etc., ceea ce ar oferi, poate, o funcţionare mai bună; ori, o altă posibilitate să vedem apariţia unei asemenea Federaţii Balcanice ar fi ca, în eventualitatea în care Uniunea Europeană s-ar destrăma, pe ruinele ei s-ar construi nişte uniuni în format mai restrîns. Evident, pe termen scurt, nici una dintre aceste posibilităţi nu se întrevede.

Însă termenul „iugosferă“ e încă actual. El se referă la o uniune informală a acestor ţări. În ciuda tuturor problemelor politice (cum ar fi victoria naţionaliştilor la ultimele alegeri din Serbia), există schimburi culturale şi mai ales economice importante între aceste state. Refacerea legăturilor regionale continuă. Dar mai rămîn încă multe lucruri de făcut. Ca să dau un singur exemplu: încă nu există căi de comunicare rapide (cu trenul, cu maşina, cu avionul) între Bucureşti şi Belgrad.

În Europa există o anumită teamă faţă de aceste noi state în curs de aderare. Cum sînt interpretate aceste semne – şi amînările repetate – în ţările cărora li s-a promis integrare în schimbul reformelor?

Exită o imensă ipocrizie în discursul oficial despre integrarea europeană. Valul de extindere din 2004 a fost o opţiune politică. El venea pe fondul căderii comunismului şi a tranziţiei democratice reuşite în ţările respective. Opţiunea politică a fost legitimă şi logică. Însă unele criterii nu fuseseră respectate de Polonia sau de Grecia. La fel cum nici România sau Bulgaria nu întruneau chiar toate condiţiile de aderare în 2007. Însă a existat această voinţă de a integra ţările din Est. În 2004, se spunea că toate ţările balcanice au vocaţie europeană. Acesta e şi momentul în care lucrurile au început să meargă prost. Discursul a devenit incoerent. De pildă, de vreme ce atîtea ţări din Est au fost integrate în 2004, devenea imposibil ca trei ani mai tîrziu să se refuze accesul României şi al Bulgariei. Oricare ar fi fost condiţiile economice sau starea democraţiei în 2007, cele două ţări trebuiau să fie incluse. Şi integrarea s-a produs. Cu atît mai bine, pentru că încă o amînare nu ar fi ameliorat situaţia acestor ţări. Între timp, criza economică mondială a atins inclusiv Uniunea Europeană, care nu a fost capabilă să reacţioneze. În faţa acestui eşec, tot mai mulţi cetăţeni ai Uniunii îşi pun, pe bună dreptate, problema – la ce bun să mai integrăm Serbia sau Kosovo?

În condiţiile acestor reticenţe, există posibilitatea unui recul al democraţiei în ţările care s-au „cuminţit“ la presiune europeană şi a căror integrare e mereu amînată?

Un exemplu în acest sens ar putea fi Albania. Foarte ascultători la tot ce-i spuneau Washington sau Bruxelles, albanezii s-au întors brusc spre un naţionalism feroce, odată ce şi-au dat seama că integrarea europeană nu se mai produce. Din nou, e vorba despre teama de vid: dacă proiectul european nu poate fi realizat, atunci albanezii şi-au găsit un altul în registrul ideologic al naţionalismului.

În ce măsură această formidabilă diversitate etnică şi culturală din Balcani e cunoscută în Europa occidentală?

Într-adevăr, în imaginarul politic occidental, Balcanii sînt dintotdeauna asociaţi ideii de fărîmiţare, de segregare, de destrămare etnică, culturală, confesională etc. Uniunea Europeană e o uniune de state. Una dintre contradicţiile acestei construcţii e următoarea: doar limbile oficiale ale statelor sînt considerate limbi oficiale ale Uniunii. Malteza, o limbă vorbită de aproximativ 300.000 de persoane, e limbă oficială; catalana, vorbită de şase milioane de oameni, nu are acest statut. Dacă vorbim de risc de proliferare de state în Europa, dacă Uniunea va avea, peste cîţiva ani, 30 sau 31 de state membre, acest lucru nu se va întîmpla pentru că vor apărea noi state la Est, ci pentru că state precum Catalonia sau Scoţia vor deveni independente. Sigur, nu vor deveni automat state-membre ca atare, dar iată-ne în faţa unei experienţe noi. Dezagregarea politică e mai degrabă în Vestul Europei decît la Est.

Jean-Arnault Dérens este istoric şi jurnalist. Fondator al publicaţiei Courrier des Balkans (http://balkans.courriers.info). A publicat, printre altele: Balkans, la crise (Gallimard, 2000), Comprendre les Balkans (împreună cu Laurent Geslin, Ed. Non Lieu, 2007), Syndicalisme et minorités dans les Balkans (Courrier des Balkans, 2009).

interviu realizat de Matei MARTIN

Foto: M. Jankovic

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

nsw police droguri putin png
Imagini cu Vladimir Putin au fost găsite de polițiști în pachetele unui traficant de droguri. Care sunt posibilele explicații
Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să transporte droguri în valoare de 11 milioane de euro. O parte din pachetele în care se aflau drogurile aveau imaginea președintelui rus, Vladimir Putin.
Elena Lasconi Foto Mediafax jpg
Elena Lasconi răspunde acuzațiilor potrivit cărora își dorește să impună „propaganda LGBT”: „Sunt creștin-ortodoxă”. Ce spune despre trimiterea obligatorie a bărbaților români în războiul din Ucraina
Elena Lasconi, politician și fost jurnalist, a respins ferm marți seară, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, o serie de acuzații apărute în timpul campaniei electorale, printre care și cele legate de susținerea unei presupuse „propagande LGBT”.
hot de timbre, Universul, 1924.jpeg
Pe 8 decembrie în urmă cu 100 de ani
Citind Universul de acum 100 de ani, două întâmplări mi-au sărit în ochi și mi s-au părut legate cumva.
Calin Georgescu Foto Mediafax (8) jpg
Scrisoarea dureroasă a unei foste vecine a lui Georgescu în Austria. „Îl cunosc. Renunț la cetățenie”
O româncă stabilită de mulți ani peste hotare prin căsătorie a transmis o scrisoare tulburătoare. Fostă vecină în Austria a soților Georgescu, femeia mărturișește
Mitin Universitate foto Vlad Ciobanu png
Mai mulți artiști ies în stradă la Universitate într-un manifest pro-democrație la inițiativa actriței Oana Pellea
Actrița Oana Pellea a anunțat că joi, la ora 20:00, la Universitate va avea loc o întâlnire-manifest pro-democrație la care vor participa mai mulți artiști.
Expoziție de materiale de construcții organizată la Cluj în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Marea Criză Economică: Producția de materiale de construcție în România anului 1931
Fenomenul de recesiune a pornit din SUA anului 1929 și a afectat întreaga planetă până-n 1939, rezolvarea găsită de oameni fiind un nou război.
Capitularea lui Osman Pașa (© Wikimedia Commons)
Cum a fost primită la București vestea luării Plevnei
O întâmplare din 1877, anul Războiului ruso-turc cu participarea extraordinară a României:
Helmuth Duckadam webp
Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem de preşedintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a lui Helmut Duckadam, miercuri, chiar în ziua în care acesta urmează să fie incinerat.
image png
Ritualul pe care ar trebui să-l faci în prima săptămână a lunii decembrie pentru a câștiga mulți bani
Decembrie este luna perfectă pentru a reflecta asupra realizărilor anului și pentru a te pregăti pentru oportunitățile financiare care pot apărea în noul an.