Internitatea

Jasmina AL-QAISI
Publicat în Dilema Veche nr. 604 din 10-16 septembrie 2015
Internitatea jpeg

M-am întrebat dacă intimitatea mi-a fost violată prima dată analog sau digital. Şi eram sigură că a fost pe Internet. Ar fi făcut textul ăsta şi mai bătăios şi foarte previzibil. Dar nu. A fost hîrtie deschisă cu mîna şi citită cu ochii. Aveam un jurnal între 10 şi 13 ani. Primul calculator la 12. Internet la 14. La 13, mi-au citit jurnalul. La 14, arhiva de mess. Bîrfe de liceu, înjurături, degete abjecte. Părinţii mei nu sînt pudici, dar nici chiar ca mine. Au citit tot şi mi-au limitat accesul. L-au redus la zero. 

Aşa am ieşit eu tot liceul în oraş. Am fost un adolescent fericit, plimbăreţ, vorbăreţ, am şters toate băncile din parcuri cu pantalonii mei cu turul jos. Ca să mă pup cu băieţi mişto nu îmi trebuia Internet pe telefon. Sau telefon. Cînd mai găseam cîte o combinaţie, mai mergeam la unul, la altul să fac un CD – ca un

, aşa se făcea ca să cucereşti –, să stau puţin pe mess, să mai scriu ceva pe hi5. Aşteptam să plece ai mei în excursii ca să rup Internetul în două. Mă încărcam bine şi după aceea începea viaţa mea analog, care oricum era mereu de calitate.

Aşa am învăţat cum să mă ascund ca un şobolan: mi-am lăsat mereu codiţa roz la vedere. Tata era conectat permanent la messenger. M-am delogat, am luat un soft care vedea steluţele alea de parolă, am aflat parola şi aşa m-am ascuns trei ani de liceu. Habar nu aveau. Sau cred că s-au prins la un moment dat, pentru că, într-un week-end, tata mi-a ascuns cablul de alimentare. Am dormit la o prietenă. 

A venit primul an de facultate, pac! – laptop. Mi-e şi ruşine cînd mă gîndesc că şi acum îl am şi au trecut şase ani de atunci. Copil cuminte. Păstrează bine. Combinaţiile mele internautice deveniseră complicate. Şi le-am făcut mereu şi mai complicate. 

La 21, nu eram singura care îmi ştiam parola. 

Mă despărţisem a multa oară de un fost iubit care mă plăcea mult. Eu simţeam ceva. Că am fler de zgrumţuroaică. Şi eu pe el, dar eram cam nebuni. Ei, pentru că eu nu îi spuneam ce fac, că noi nu mai eram împreună, s-a informat singur. 

Vreo şase luni. 

Eu nu minţeam, dar eram prinţesa omisiunii. Cînd a bubuit altă dragoste care stătea pe ţeavă, s-a trezit şi agresorul meu intimist şi m-a şantajat emoţional pe motive arhivistice. O poveste de genul ăsta nu se termină niciodată bine şi nu se termină niciodată.

Apoi s-a dat drumul la Facebook. 

Mereu am simţit că îmi trebuie un jurnal. Asta pentru că oriunde scriam – în carneţelul roz, în

-uri ascunse prin

, în ferestre cu oameni pe care nu îi cunoşteam sau cu oameni pe care îi cunoşteam bine, citea, al dracului, cineva, şi mă simţeam deconspirată pînă în măduva anxietăţii. După ce am prins gustul autodeconspirării, am dat drumul la secrete. Setată pe criterii estetice precare, servindu-mi scopul de a ţine frîiele decenţei la degetele mici, am început să mă dezbrac fără să-mi ceară nimeni. Mama îmi zicea: „Eşti cam slobodă la gură. Nu ţi-e puţin ruşine?“ Şi nu mă refer la busturi, chiloţei sau poze la ştrand. Mă priceam doar la scîrboşenii. M-am tot deconspirat umoristic. De exemplu, de fiecare dată cînd îmi venea cîte o propoziţioară, puneam ghilimele ca să pară un citat. „Trupul e singurul meu bagaj.“ E, nu că sună mişto?

Am peste o mie de prieteni. Şi doi băieţi blocaţi – unul care m-a făcut grasă şi unul care mi-a frînt inima. Cîteodată mă văd cu oameni pe care nu i-am mai văzut de ani de zile şi ne simţim de parcă sîntem vecini de scară. Eu ştiu că tu ai mîncat zacuscă, chiar mă întrebam de unde ai atîţia bani să te plimbi, am văzut că tot acolo lucrezi.

-urile de altădată sînt supte de vortexul Spune-Totul – Facebook. Şi

-ul e ceva ce vine natural. Mă mir că nu au făcut un buton pentru asta.

Astăzi e ultima mea zi de muncă. Trebuie să îmi predau telefonul de birou pe care l-am încins doi ani de zile. Mi-a mîncat viaţa. Înainte să îl primesc, aveam un telefon cu clapetă, frumos, mic, ţinea o săptămînă bateria. Şi chiar înainte de „Anonimul“ de acum doi ani, hap, primim telefoane de la birou. Primul meu

a fost cu o ilustraţie a unui american – un tip care ţine în mînă un telefon care îl strînge de gît. Ştiam că sînt compromisă. 

Acum şterg aplicaţiile, ultimele poze şi numerele prietenilor din agendă. Destul despre mine. 

Jasmina Al-Qaisi a lucrat o vreme în agenţia de publicitate Headvertising. S-a înscris la Masterul de Studii Vizuale şi Societate de la SNSPA, coordonat de Vintilă Mihăilescu, şi se pregăteşte să plece un an la Ljubljana. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.