Intelectualii trebuie să fie într-o criză permanentă - interviu cu Carl Henrik FREDRIKSSON

Am lansat această reţea încă din 1983; iniţial, era la scară mică şi îi implica doar pe europenii din Vest. Dar la sfîrşitul anilor ’90, am îndrăznit să oficializăm reţeaua şi am creat şi un birou central. Oficializarea reţelei a fost un punct crucial şi de atunci am parcurs mai multe etape şi ne-am profesionalizat. Acest lucru a făcut ca o parte cu adevărat mică din presă " aşa cum e jurnalismul cultural, cu un public elitist " să aibă un impact mai mare decît avea pînă atunci. Nu mai sîntem doar noi cei care observăm importanţa acestui segment, dar şi alte forme de media i-au înţeles necesitatea. Mai ales într-o perioadă în care media e în criză: asta înseamnă o oportunitate pentru presa culturală, care s-a aflat mereu în criză şi s-a reinventat tot timpul. Ce e special la Eurozine este reţeaua transnaţională " peste 70 de publicaţii în 44 de ţări diferite ", dar şi combinaţia dintre o formă veche de media şi noua tehnologie " Internetul. Şi mă refer chiar la cea mai veche formă de presă la care te poţi gîndi, cu sute de ani de tradiţie: Ord & Bild " publicaţia la care am lucrat eu înainte " a fost înfiinţată în 1892. Nouă nu ne-a fost frică de noua tehnologie, nu am văzut o opoziţie între cele două forme de media, ci o combinaţie care creează valoare. Şi cînd alte publicaţii se gîndeau să aleagă între o dezvoltare digitală sau clasicul ziar, noi deja am făcut pasul şi am fuzionat într-un singur suport. Iar acum avem acele componente vechi de care e nevoie pentru a face faţă crizei media. La asta mă refer cînd spun că sîntem în faţa unei schimbări. Noi am jucat pentru mult timp un rol important în interiorul comunităţilor noastre. Iar pentru noi schimbarea în bine e iminentă şi o putem vedea în interesul crescut al altor forme de media care priveau înainte jurnalismul cultural cu un oarecare dispreţ. Criza media despre care vorbiţi se referă la perioada de acum, dominată de criza economică, sau aveţi în vedere şi alte elemente? Sînt mai multe elemente care au dus la această criză. Este vorba, în primul rînd, de regresul publicităţii. Competiţia pentru obţinerea publicităţii a devenit din ce în ce mai dură, iar ziarele clasice concurează acum şi cu media digitală. Televiziunea şi Internetul înghit tot mai multă reclamă şi ziarele clasice pierd teren din acest punct de vedere. În acelaşi timp, pierd şi cititori, devenind mai puţin importante pentru clienţii de publicitate. Aceştia nu doar că au o varietate mai mare de canale media din care pot alege, dar, în plus, consideră presa tipărită mai puţin atrăgătoare pentru că numărul de cititori scade. La asta se adaugă criza financiară care a determinat o scădere a pieţei de publicitate; în Spania, de exemplu, a scăzut cu 80% în numai şase luni. În această situaţie, ziarele încep să arate cu degetul către Internet şi să spună: el e competitorul nostru. Aşa că intră în competiţie cu Internetul, dar luptă cu armele lui: articolele devin mai scurte şi mai rapide. Însă presa scrisă ar trebui să se gîndească ce poate ea să ofere iar alte forme de media nu: informaţii de background şi analize care să ajungă la cititor la micul dejun, fără să mai fie nevoie să acceseze un motor de căutare. Dar puţine ziare fac asta; în general, se concentrează pe informaţii scurte şi rapide. …Şi de larg consum. De mai mulţi ani vorbim despre presa de calitate şi despre tendinţa de tabloidizare a ziarelor. Este o formă de adaptare la criză? Eu nu acuz cultura de larg consum. Dar cînd este adoptată ca soluţie într-o perioadă de criză, totul devine atît de ţipător şi de corupt, încît scopul şi orientarea iniţială a publicaţiilor se pierd. Cele mai multe ziare nu au fost înfiinţate pentru a produce bani, ci pentru a fi o platformă pentru opinii şi observaţii asupra societăţii, dar şi ca o ambiţie de a educa şi de a îmbunătăţi realitatea din jur. Acum, totul a devenit o modalitate de a face bani: asta e situaţia presei tipărite. În ceea ce priveşte media digitală, ea se uită cu un ochi critic la tipar: sînteţi învechiţi, nu sînteţi suficient de rapizi, noi facem lucrurile mai bine. Se creează astfel un conflict artificial între "vechea" media şi noile forme ale presei, între ziare şi site-uri. Eu cred că ar trebui să ne întrebăm cum putem crea structuri editoriale, nu cum ar trebui să fie conţinutul postat pe site-uri sau publicat în ziare. Structurile editoriale sînt cele care pot crea conţinut de calitate. Comunităţi elitiste În acest context, Eurozine pare a fi soluţia pentru a crea conţinut de calitate. Dar numai pentru un public restrîns… Da, e adevărat. Am auzit de foarte multe ori în ultimii zece ani că Eurozine e un proiect mort pentru că are texte lungi, mai lungi decît într-un cotidian, şi funcţionează pe suport digital. Iar Internetul presupune texte scurte pe care un cititor să le parcurgă în 20 de secunde şi apoi să treacă mai departe. Însă noi avem articole lungi, prea lungi, şi totuşi Eurozine funcţionează! Acest lucru dovedeşte că distincţia e incorectă. Noi folosim Internetul ca pe o modalitate de distribuţie, nu ca pe un mediu în sine. Bineînţeles, jurnalismul cultural e elitist. Cele mai mari publicaţii din reţeaua Eurozine au un tiraj de peste o sută de mii de copii şi acestea sînt excepţii: Le Monde diplomatique în Germania, de exemplu. Cele mai multe publicaţii din reţeaua noastră au un tiraj între 2000 şi 5000 de exemplare. Iar asta e cu adevărat puţin. În teoria economică, atunci cînd vorbim de efectul trickle-down " Margaret Thatcher a fost unul dintre susţinătorii lui ", ne referim la situaţia în care dăm bani bogaţilor, banii circulă în cantităţi mici prin sistem şi o parte din ei se scurg pînă la săraci. Din punctul meu de vedere, aceasta nu e doar o teorie falsă, ci şi una imorală. Dar cred că în activitatea editorială exact aşa stau lucrurile. Ai o publicaţie, cum ar fi un mic ziar de cultură, care e citit de alţi jurnalişti, de lideri de opinie şi de scriitori. Aceştia urmăresc discuţiile, apoi scriu în alte publicaţii şi integrează punctele de vedere, noile idei şi opiniile preluate de aici, pe care le trec prin propriul sistem de valori. Şi, în final, acestea au un impact enorm asupra oamenilor care nu au citit niciodată mica publicaţie de la care am pornit. Dar cred că atunci cînd cineva vorbeşte despre Europa şi despre lipsa de teamă a publicului european, de exemplu, atunci acest segment de media este prea mic pentru a furniza baza discuţiilor legate de teama publicului larg, de democraţia care legitimează instituţiile politice sau de deciziile democratice. Cred că această parte mică din presă are un rol aici: poate fi folosită ca resursă de media de larg consum. Vorbim de mulţi ani despre dialogul intercultural şi despre "cultura europeană". Este Eurozine un proiect de succes din acest punct de vedere? Funcţionează? Există diferenţe uriaşe între comunităţile elitiste din reţeaua noastră. Dar de ce să nu existe aceste diferenţe? Ceea ce e important acum, în comparaţie cu anii trecuţi, este că aceste deosebiri se întîlnesc fără să se ciocnească şi pot face parte dintr-o viziune care încorporează toate punctele de vedere, fără să se limiteze doar la unul. Adevărata provocare este să mergi şi mai departe şi să creezi posibilitatea ca intelectualii, autorii, scriitorii, oamenii care formează opinii şi vin din comunităţi culturale mai mici să participe la această discuţie extinsă, în aceiaşi termeni ca şi cei care vin dintr-o cultură dominantă, atît din punct de vedere lingvistic, cît şi economic. Noi am făcut asta prin traduceri. Nu doar că identificăm ideile şi chestiunile interesante din articole, dar le şi traducem. Şi facem traduceri de calitate. De exemplu, un intelectual din Ljubljana scrie un articol în slovenă care teoretic poate fi citit de numai două milioane de oameni, pentru că numai atîţia cunosc această limbă. Însă intelectualii sloveni traduc articolul în engleză sau franceză şi pot participa astfel la discuţie în aceiaşi termeni ca un autor care scrie direct în engleză. În vremuri de criză, cultura devine importantă Revenind la criza financiară, credeţi că vor fi mai puţini bani pentru presa culturală sau pentru proiectele culturale? Cred că nu am văzut încă nici măcar începutul impactului crizei financiare asupra culturii, asupra media sau asupra proiectelor culturale şi ONG-urilor. Există o întîrziere în sistem. Eu cred că ironia este că abia cînd va începe să scadă, criza va lovi organizaţiile culturale. Majoritatea instituţiilor culturale " teatre, reviste, săli de expoziţie, ONG-uri etc. " sînt dependente de public şi de sponsorizări private. Iar sponsorizarea culturală lipseşte cu siguranţă de pe lista programelor de soluţionare a crizei. În ceea ce priveşte investiţiile private în cultură, o motivaţie pentru companii era pînă acum scutirea de taxe. Dar companiile au deja pierderi uriaşe şi nu mai au nevoie de această scutire, ceea ce înseamnă că nu mai sponsorizează. Criza nu va afecta doar proiectele culturale, ci şi publicul, oamenii obişnuiţi. Cînd nu ai destui bani, nu te duci la teatru şi nu îţi cumperi cărţi... Pentru un segment de cultură care se susţine doar din investiţiile publicului, cum ar fi librăriile, cred că aveţi dreptate. Dacă am mai puţini bani, o să-mi cumpăr spaghetti, nu cărţi. În acelaşi timp, în vremuri de criză, cultura devine importantă pentru că oamenii au nevoie să fie orientaţi. Nu vreau să reduc cultura la un fel de pastilă pe care o iei ca să ai o viaţă mai bună sau ca să fii fericit. Dar cultura aduce o direcţie, o orientare în viaţa oamenilor. Dacă mergi la un eveniment sportiv, la un meci, de exemplu, plăteşti foarte mult pe un bilet; cu o sumă mai mică de bani ai putea cumpăra o carte. Au fost mai multe dezbateri în ultimii ani în Marea Britanie, Franţa sau Germania legate de rolul intelectualilor. Există un anumit scepticism: unele voci spun că ideea de "intelectual" a murit şi că intelectualii nu mai sînt categoria pe care o cunoşteam. În acest context, un proiect ca Eurozine pare să nu aibă viitor... Cred că intelectualii se află tot timpul în criză şi aşa trebuie să stea lucrurile. Dacă nu ar fi aşa, atunci nu am vorbi de intelectuali, ci de "filozofi de stat" sau de "ideologi de stat", iar asta nu înseamnă intelectual. Intelectualii trebuie să fie într-o criză permanentă. Asta nu înseamnă însă că e bine ca intelectualii sau artiştii să fie săraci şi să moară de foame; nu la genul acesta de criză mă refer. Cred că această categorie încă joacă un rol major în societate, în crearea de opinii. Iar cei care vorbesc despre moartea lor au uitat de rolul fundamental pe care îl joacă intelectualii în viaţa socială şi politică, în dezvoltarea unei ţări sau a unei entităţi mai mari decît o naţiune. Am observat diferenţele legate de statutul de intelectual din mai multe ţări: în Suedia nu avem deloc intelectuali în viaţa publică; în Austria, o ţară similară din punct de vedere cultural, situaţia e complet diferită " intelectualii se implică în dezbaterile publice. În Suedia nu avem intelectuali care să joace un rol în formarea opiniei publice. Dar în Austria un intelectual scrie într-un ziar, iar articolul e de multe ori preluat şi discutat la TV. Şi asta nu se întîmplă pentru că Suedia e un paradis şi nu ai despre ce să scrii sau ce să critici, ci pentru că intelectualii au alt statut. Nu credeţi că intelectualii sînt uneori folosiţi în mod abuziv de media, mai ales de televiziuni? De multe ori, opiniile lor sînt utilizate greşit, fără nuanţe. Ori sînt trataţi ca "înţelepţi de serviciu" pentru a descurca iţele vreunui scandal politic, iar apoi sînt abandonaţi pentru că "nu fac audienţă"... Cred că atunci cînd se ajunge la o întrebuinţare greşită a opiniilor intelectualilor, ei îşi doresc să se întîmple asta: vor să se autopromoveze sau să impună o anumită idee. Ce am spus mai devreme te-ar putea duce cu gîndul la o imagine idilică a intelectualilor, dar există şi intelectuali răi. Şi spun "răi" cînd mă refer la oameni cu opinii pe care eu nu îi respect. Unii oameni se consideră intelectuali, dar nu sînt nimic mai mult decît figuri mediatice. O definiţie categorică a intelectualului nu se poate găsi, dar e uşor de stabilit cine nu intră în această categorie. Nu e suficient să fii prezent în mass-media ca să fii un intelectual. Ljubljana, 15 februarie 2009 a consemnat Mircea VASILESCU