Intelectuali prinşi în maşinăria politicii

Vasile DÎNCU
Publicat în Dilema Veche nr. 182 din 5 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

S-a scris atît de mult despre intelectuali şi politică încît este greu sau inutil să mai scrii ceva. Poate este mai bine să nu te raportezi deloc la textele cunoscute, dacă ai propria experienţă de martor, subiect sau observator. O să încerc să fac abstracţie de tot ce am citit, deşi ani de zile am avut obsesia pozitivă a construcţiei unei sociologii a intelectualilor şi de faptul că am deja o jumătate de carte (lăsată în ciornă de la intersectarea mea cu politica) pe care provizoriu am numit-o "sociologia ideologiilor noastre cele de toate zilele". Voi elimina chiar şi tentaţia de a face referire la neîncrederea lui Pareto în intelectuali, pe care îi numeşte "intelighenţia flotantă" şi ne spune că ei vor ţine mereu partea celor care deţin resursele de putere. Nimeni nu-i iubeşte pe intelectuali în politică Militanţii nu se bucură cînd se anunţă că un intelectual a intrat în partidul lor, pentru că partidele sînt un fel de echipe de căutători de aur care nu se bucură să se mărească numărul de guri care trebuie hrănite din prada de după cîştigarea alegerilor. Sînt consideraţi profitori sau chiar naivi. Vechii militanţi vor avea întotdeauna justificarea următoare: votul ţăranului simplu sau al şomerului este egal cu cel al academicianului, deci lăsaţi-o mai moale cu sfaturile pentru a cîştiga intelectualii de partea noastră. Toate partidele au intelectuali, profesori universitari sau artişti, dar rareori o să-i găsiţi pe liste de Parlament sau de Guvern. Intelectuali la pachet Din cînd în cînd, în situaţii în care ar trebui să existe o serioasă dezbatere publică pe teme importante, apare o listă cu aproape 100 de intelectuali care susţin ceva ce nu poate impune vreun preşedinte sau premier sau partid. Aceste liste ne aduc aminte de adeziunile regizate pentru proiectele împuşcatului, dar şi de aprigele dispute dintre CDR şi FSN. Lista de stînga este mai rară, nu s-a structurat niciodată, căci atunci cînd s-a încercat a o opune dreptei, de regulă, ar fi trebuit să se lupte pentru susţinerea lui Ion Iliescu. Or, sînt mulţi intelectuali care se consideră de stînga, dar nu-l pot susţine pe Ion Iliescu. Lista de dreapta de 15 ani începe cu Andreescu şi se termină cu Zub şi ea conţine o parte din intelectualii cunoscuţi, dar şi nişte intelectuali de care auzim doar de pe aceste liste. În loc de dezbatere publică a ideilor, de toleranţă, intelectualii au preferat încolonarea în spatele unor lideri politici. S-au livrat la pachet, la legătură, în loc să-şi expună ideile pe tarabă. Vitrina cu intelectuali Intelectualii sînt buni de arătat, sînt un fel de vitrină pentru alegeri. De aceea ei sînt căutaţi mai ales în jurul alegerilor, cu iluzia că aduc voturile altor intelectuali. Dar, din nefericire, greu vom găsi la noi intelectuali care să poată funcţiona ca directori de opinie, lideri transmiţători de influenţă, cum spunea un sociolog acum mai bine de 50 de ani. Ei nu au cum să aducă voturi pentru că partidele nu îi lasă să-şi impună propria voce. Puşi să recite discursuri de partid, chiar dacă o fac cu talent, ei nu pot fi convingători pentru că masa intelectualilor votanţi, colegii lor, îi consideră de regulă nişte trădători. Ar trebui să devină invizibili Liderii nu suportă notorietatea unor intelectuali din jurul lor. Şi, mai ales, se enervează la gîndul că pot fi consideraţi "produsul" acestora. Chiar dacă au beneficiat mereu de "punctajele" lor. Nu vreau discurs, îi spune liderul intelectualului, vreau doar punctaje scurte de idei, de acolo mă descurc. Dar faptul că presa ţine partea intelectualului, şi nu a marelui conducător, dacă izbucneşte un mic diferend sau o dispută, este de nesuportat pentru lider. Cînd un intelectual din partid dă un interviu apreciat de colegi sau de breasla lui profesională, "marele conducător" o să-l felicite ironic şi o să-i explice că există o ordine de precădere: lucrurile importante le spune "el". Dacă în sondaje intelectualii ajung la notorietate sau încredere, care poate fi luată în seamă, atunci aceasta este deja o aroganţă şi urmează să fie pedepsită. Marele conducător de partide începe să scoată cărţi pe bandă rulantă şi atunci dispare ultimul atu al intelectualului. Soluţia intelectualului: să devină, pe zi ce trece, tot mai invizibil. Scribi inutili Intelectualii sînt buni să scrie documente privind modernizarea partidelor, bune de invocat la presă cu ocazia congreselor sau a altor foruri. Atunci mapele celor din teritoriu şi cele pentru presă trebuie umplute cu texte lungi, complicate sau cu strategii desenate în Power Point. Aceste texte rămîn moarte, nu le citeşte nimeni şi nu vor deveni niciodată programe politice. De ce? Simplu, partidele nu sînt echipe organizate cu scopul de a moderniza România, de a construi proiecte pe termen lung. Citiţi definiţia partidului politic din orice dicţionar de politologie şi veţi înţelege că intelectualii sînt folosiţi pentru a argumenta bunele intenţii, nu pentru a scrie programe de pus în practică. Învins de demagogia faptelor Conducătorul politic ajuns lider de partid începe să creadă în predestinare şi în organicitatea ascensiunii sale şi atunci caută să şteargă urmele traseului său. Întotdeauna în şedinţele de partid, cînd unul sau altul dintre intelectuali va face apel la valorile fundamentale sau la moralitate, sînt pregătiţi să ia cuvîntul unii lideri ridicaţi din popor care vor demonstra, indirect, dar cu mare subtilitate, inutilitatea intelectualilor din partid. Aceşti militanţi, care cîştigă de mult timp alegerile în sătucul sau orăşelul lor, vor spune cu voce tare şi răspicat că trebuie să mergem în mijlocul oamenilor, că vorbim prea mult în birouri şi folosim cuvinte prea meşteşugite, că programele de acţiune politică sînt o prostie şi că trebuie să ascultăm doleanţele oamenilor amărîţi. Vor bate cu pumnul în masă şi vor spune că sînt unii care stau prea mult la televizor, în loc să-l însoţească pe marele lider în satele şi oraşele patriei. De aici încolo vor da exemple sugestive cu dublarea procentelor după ce a trecut liderul pe-acolo, cu scrisori de mulţumire pentru ultima vizită, primite de la un grup de pensionari. Ce ironie, tocmai el, intelectualul, este învins de demagogie. Fără capital Ultima slăbiciune a intelectualului este aceea că el nu poate aduce bani la partid. Şi nici prietenii lui, alţi intelectuali, nu au bani de donat. Cînd vin campaniile, în jurul liderului se nasc gărzi pretoriene formate din foşti chelneri, drumari, benzinari sau alte forme de capitalişti ce investesc în politică. Ei sînt daţi ca exemple de dăruire, schimbă strategii de alianţe şi intelectualul simte cum banii înfrîng ideile. Şi totuşi... Dincolo de aceste detalii de funcţionare, intelectualii care fac politică ar trebui să fie din ce în ce mai mulţi. Pentru că nu ne este indiferent cine face politică şi pentru că ar fi singura formă prin care s-ar putea crea diferenţa între stînga şi dreapta sau ar putea să fie puse în practică valori în politică. România nu va avea nici o şansă dacă politică vor face doar comuniştii reconvertiţi, securiştii, băieţii sub acoperire, chelnerii, inginerii de nota 5, cîntăreţii, dansatoarele, contabilii de CAP, schimbătorii de valută sau alte tipuri de aventurieri. Clasa politică de astăzi, croită în laboratoarele încă nedesfiinţate din 1990, este una care ocupă fraudulos biroul de comandă al societăţii româneşti. Progresiv, ea trebuie schimbată, dar nu cu fiii, nepoţii sau cărătorii de geantă ai actualilor conducători politici. Dacă intelectualii le vor schimba compoziţia, ciorba va începe să aibă un alt gust. Cît timp nu vom avea o societate civilă solidă, despărţită de partide, intelectualii vor trebui să facă politică în partide. Cu toate problemele de care am vorbit mai înainte. Prins în maşinăria politicii, intelectualul poate defecta sistemul. Prin mai multe moduri: prin influenţa sa, prin faptul că poate deveni un pol pentru nemulţumiţi sau prin faptul că se poate ridica dincolo de cerinţele burţii. În cel mai rău caz, ca un şoarece rătăcit prin panoul electric, poate roade la cabluri sau produce scurtcircuit prin sacrificiul său, fără de voie şi neobservat decît de electricieni. ____________ Vasile Dîncu este sociolog, fost ministru, actual deputat PSD.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.