Instantanee de libertate

Raluca Teodor
Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Instantanee de libertate  jpeg

Cineva spunea că libertatea înseamnă să poţi fi tu însuţi fără să-ţi fie frică. În România, cred că de multe ori ne privăm singuri de propria libertate, autocenzurîndu-ne în funcţie de ce credem că este public acceptat sau nu. De ce? Poate pentru că nu avem o istorie recentă care să încurajeze libertatea individului, fără a uita în acelaşi timp de respectarea libertăţii celorlalţi, şi pentru că avem dificultăţi în a ieşi din propria zonă de confort în care sîntem închişi. Sigur, este aici un sens mai larg conferit noţiunii de libertate decît cel strict legat de libertăţile fundamentale. Privind lucrurile dintr-o astfel de perspectivă, mai largă, m-am simţit mai puţin liberă cînd, lucrînd pentru o instituţie publică, deşi vedeam soluţii de îmbunătăţire a proceselor, oportunităţi, sau consideram că pot acţiona cu mai mult profesionalism, n-am putut întotdeauna să le dau curs. Mă refer aici la faptul că, din varii motive, a trebuit să mă limitez la a nu face mai mult decît strict ceea ce se cerea. Totuşi, uneori, tocmai ieşind din zona de confort şi din cadrul cutumelor pe care lumea se temea să le pună sub semnul întrebării, am reuşit să dau curs anumitor iniţiative sau idei şi să mă simt cu adevărat liberă.

Din alte puncte de vedere, cred că sîntem mai liberi în România decît ne dăm seama şi uneori avem nevoie de experienţe în locuri mai puţin privilegiate pentru a conştientiza asta. Pe mine m-a marcat o întîmplare petrecută în Rusia, cu mulţi ani în urmă, dar totuşi după anul 2000. Participam la o conferinţă la Moscova şi, alături de cîţiva colegi, am hotărît să vizităm mausoleul lui Lenin. Era foarte frig pentru acea perioadă a anului, aşa că am băgat mîinile în buzunarul gecii. Am avut şi proasta inspiraţie de a face o glumă între noi şi am izbucnit în rîs. Imediat au apărut soldaţi cu puştile îndreptate spre noi care ne-au pus să scoatem mîinile din buzunare. Ne-a pierit, evident, zîmbetul, iar vizita noastră n-a mai durat mult. Am realizat atunci că eu în ţara mea rîd cînd vreau, glumele pe seama actualilor sau foştilor conducători nu sînt interzise şi nu sînt obligată să îmi ţin mîinile la vedere. Sper ca asta să nu se schimbe niciodată!

Raluca Teodor este Planning and Implementation Manager al campaniei „Diaspora Votes“.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

arme blindate foto MAPN jpg
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Transportați de drone la 10 km în spatele liniilor rusești, roboții au preluat misiunile infanteriei și au creat haos în fortificațiile inamice. Generalul Dorin Toma explică cum a funcționat „fereastra de opacitate” creată de ucraineni și de ce blindatele clasice au devenit doar vehicule de sprijin.
un profesor de sport a fost luat la bataie in curtea scolii FOTO Facebook jpg
Profesor de sport, luat la bătaie de părinții unui elev atenționat la oră
A fost bătaie în curtea unei școli din Timișoara. Un profesor de educație fizică și sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din municipiu a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda nu se ceartă niciodată
Cum arată noua casă a Cleopatrei Stratan și a lui Edward Sanda. Cei doi și-au îndeplinit un mare vis
Edward Sanda și Cleopatra Stratan au parte de o mare bucurie în viața de cuplu. Cei doi artiști și-au îndeplinit unul dintre cele mai importante visuri și au reușit să își cumpere propria locuință. Fericirea a fost pe măsură, iar cântărețul a împărtășit vestea cu fanii din mediul online.
Joe Manganiello  foto   Profimedia jpg
Un blestem l-a îmbolnăvit? Joe Manganiello a fost la un pas de moarte: „Nu-mi vine să cred că trăiesc!”
Celebrul actor face dezvăluiri tulburătoare, în noua sa autobiografie „Bloodlines”, despre unul dintre cele mai dificile momente din viața lui. A fost provocat de un ex gelos?
podul prieteniei foto facebook itpf giurgiu jpg
Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse. Ce trebuie să știe șoferii
Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată începând cu data de 19 octombrie din cauza unor intervenții tehnice programate de autoritățile din Bulgaria.
Anca Alexandrescu și George Simion FOTO Inquam / Octav Ganea
Anca Alexandrescu îl detonează pe George Simion: „L-a păcălit pe Călin Georgescu”. În scandal a intervenit și Ponta: „Ce-ai de faci așa?”
Schimbul de replici dintre realizatoarea TV Anca Alexandrescu și liderul AUR, George Simion, continuă pe rețelele sociale, unde a intervenit și fostul premier Victor Ponta.
meditații jpg
Suma incredibilă câștigată din meditații de un profesor din Timișoara. Venitul declarat la ANAF a stabilit un record
Tot mai multe cadre didactice din România aleg să își declare oficial sumele încasate din orele particulare de pregătire oferite elevilor.
Gripă- răceală - femeie bolnavă FOTO Shutterstock
O nouă variantă de COVID se răspândește în Europa. Specialiștii atrag atenția asupra unui simptom neobișnuit
COVID-19 nu a dispărut nici în această toamnă, iar numărul cazurilor crește în unele țări europene. Un rol important îl are noua variantă XFG. Pe lângă durerea în gât, tuse și febră, aceasta poate provoca și o răgușeală neobișnuit de accentuată.
Nave ale Marinei Militare a României FOTO MApN
Evaziune și spălare de bani în contracte cu nave NATO: percheziții DNA în Constanța și 5 persoane reținute în Norvegia
Procurorii DNA investighează suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare a banilor în legătură cu servicii de asistență portuară prestate pentru nave militare ale statelor membre NATO. Ancheta se desfășoară în mai multe țări europene, cu sprijinul EUROJUST.