Însemnări despre luna chinezilor
Poveștile sînt esențiale pentru colaborarea și supraviețuirea oamenilor; acestea s-au propășit de la simple acte de transmitere a informațiilor, mai cu seamă a celor de interes social – precum bîrfele – la povești elaborate care au presupus comunicarea unor informații imaginate, despre realități care nu existau în mod obiectiv. Acestea au fost imperioase pentru a genera cooperări între grupuri mai mari de oameni, chiar și între oameni necunoscuți, dar care se identificau cu valorile și credințele evocate în respectivele povești, stabilind astfel o legătură congruentă. Oamenii sînt „animale povestitoare”, după cum remarcă Jonathan Gottschall (The Storytelling Animal: How Stories Make Us Human), spun povești, le caută și se lasă influențați de ele în felurite moduri, mai cu seamă pentru că, în afară de beneficiile individuale, pot duce și la consolidarea comunității și a conexiunii dintre ei, fiindcă poveștile sînt instrumente puternice pentru transmiterea tradițiilor, valorilor și istoriei unei culturi sau a unui grup social. În cazul chinezilor, luna este unul dintre elementele de juxtapunere care îi strînge laolaltă prin semnificațiile la care aceștia aderă, fiind un simbol care transcende individualitatea și contribuie la coeziunea culturală și la înțelegerea comună a anumitor valori și tradiții.
Luna, redată prin pictograma yuè în grafia chineză, deci printr-o reprezentare directă a reperului real, este o construcție simbolică a trecutului culturii chineze, dar și a viitorului acesteia, marcînd atît continuitatea, cît și irizațiile noi de progres și de schimbare din zona tehnologică și din cea de politică internațională. Așadar, diagrama semnificațiilor și poveștilor despre lună în cultura chineză se desenează permeînd domenii dintre cele mai variate, precum astronomie, mitologie, filosofie, estetică și chiar politică.
În cultura chineză, luna sau yuè, în mod deloc surprinzător, comportă în faldurile sale semantice numeroase înțelesuri, fiindcă acest cuvînt nu se constituie doar drept un simplu semnificat care desemnează o realitate obiectivă de pe cer, ci dezvăluie o întreagă filosofie de viață, comună chinezilor, pe care o consemnează prin alipirea sa la alte cuvinte și expresii sau prin încorporarea sa în diferite povești și mituri. În plus, dezvoltarea astronomiei a dus atît la constituirea calendarului lunar, deosebit de important pentru stabilirea activităților agricole și a sărbătorilor și ritualurilor de peste an, cît și la determinarea influențelor lunii asupra corpului uman în medicina tradițională chineză în ceea ce privește producția de qi și de sînge, fluide vitale pentru desfășurarea proceselor fiziologice. În afară de aceste contribuții foarte practice, există un inventar figé al poveștilor edificatoare pentru cultura chineză, care au în prim-plan luna, din care voi spicui în rîndurile care urmează.
Gîndirea tradițională chineză ilustrează două perspective distincte în interpretarea relației dintre fenomenele naturale și cele umane. Pe de o parte, unele voci, precum cea a lui Xunzi (310 î.Hr. – 238 î.Hr.), susțineau o disociere între schimbările naturale și aspectele organizaționale ale vieții umane, considerîndu-le entități distincte și independente, în timp ce altele, ca de pildă Școala Yin-Yang și Școala celor Cinci Elemente, adoptau o perspectivă care sublinia interconectarea și corespondența dintre schimbările naturii și cele sociale. Această viziune holistică a influențat interpretarea și înțelegerea lumii înconjurătoare, accentuînd ideea că lumea naturală și cea umană sînt strîns interdependente. Bunăoară, dispariția lunii sau eclipsa de lună, consemnată de chinezi încă din cele mai vechi timpuri, primele dăți chiar pe oasele oraculare, semnalau evenimente de rău augur pentru suveran, schimbări importante sau momente decisive de acțiune politică și militară. Acestea erau văzute drept momente în care luna era „mîncată” (în chineză se folosește chiar verbul shí, care înseamnă „a mînca” pentru a reda cuvîntul „eclipsă”) de un animal, de obicei un dragon sau un cîine care și-a pierdut stăpînul. Pe pămînt, oamenii făceau zgomot mare, zăngănind din tot soiul de obiecte ca să alunge animalul care se înfrupta din soare sau din lună.
Luna este prezentă și în miturile despre originea lumii, înfățișată de obicei laolaltă cu soarele, fiecare dăinuind pe firmament în momente diferite ale zilei ca să aducă lumină și ajutor oamenilor. Parte dintr-o optică dialectală simplă, precum cea dintre yin și yang, luna ca manifestare yin, în opoziție cu soarele (yang), este Altul, cel de-al doilea, cea care-l delimitează, îl completează, îl desăvîrșește pe Unul (soarele). Relația dintre soare și lună reprezintă o ilustrare a echilibrului și armoniei în cadrul dualității antinomice yin-yang, cele două fiind văzute, așadar, drept două aspecte esențiale care se completează reciproc, care oferă un cadru de statornicie și întregire în concepția chineză despre Univers și natură.
De-a lungul timpului, luna s-a cristalizat în metafore convenționale care evocă aspirațiile, lamentările, dorințele și prefigurările morale ale chinezilor, exprimate printr-o pletoră de povești, dar fără să se manifeste drept versiuni autarhice, dimpotrivă, fiind în permanentă eflorescență narativă în funcție și de nevoile ideologice ale timpului. Luna este spațiul unde Bătrînul de sub Lună (Yuè Xià Lǎorén) consemnează în cartea sa toate numele nou-născuților de pe pămînt și hărăzește viitoarele perechi de însurăței – fără să aibă posibilitatea de a desface legăturile prestabilite de acesta. Poartă după el, într-un săculeț, niște sforicele roșii, străvezii, un soi de fire ale destinului, cu care le leagă picioarele celor destinați să fie împreună. Această formă de heteronomie impusă de Bătrînul de sub Lună este foarte bine portretizată de povestea lui Wei Gu, care, întîlnindu-l pe acesta, a aflat că urma să se căsătorească cu o fetiță care abia împlinise trei ani în momentul respectiv (povestirea lui Wei Gu – „Hanul căsătoriei prezise” – poate fi citită în limba română în volumul Însemnări dinlăuntrul unei perne, o culegere de povestiri fantastice care datează din timpul dinastiei Tang (618-907), apărută în traducerea lui B. Wechsler). Urmau să-și lege pirostriile cînd fata ar fi împlinit șaptesprezece ani, dar ea provenea dintr-o familie sărmană și era neasemuit de urîtă. Nemulțumit de cele auzite, Wei Gu l-a pus pe unul din slujitori să omoare copila, dar acesta a apucat doar să o rănească pe frunte. Mai tîrziu, cînd s-a căsătorit cu o fată frumoasă de șaptesprezece ani, a descoperit că aceasta era copila rănită din ordinul lui.
O interpretare pareidolică a lunii a dus la o altă poveste celebră, cea a Iepurelui de Jad (Yùtù). Tălmăcirea petelor vizibile de pe suprafața lunii a dus la configurarea formei unui iepure descris în diferite ipostaze jucăușe. De aici s-au generat numeroase povești în care iepurele este descris fie ca animalul de companie al zeiței lunii (Chang’e), fie ca acela care prepară elixirul nemuririi sau cel care s-a oferit spre a fi mîncat de Împăratul Cerului cînd acesta s-a prefăcut înfometat pentru a vedea care dintre vulpe, iepure și maimuță e mai curat la inimă.
Neîndoios că cea mai cunoscută poveste despre lună și semnificațiile sale este tocmai cea care a generat și una dintre cele mai importante sărbători din calendarul tradițional chinez, respectiv Sărbătoarea Mijlocul Toamnei sau Sărbătoarea Lunii, celebrată în ziua a 15-a din luna a opta. Sărbătorirea lunii are legătură cu mitul lui Chang’e, cea care a zburat pe lună și a devenit zeița lunii. Din acest mit au iradiat numeroase versiuni ale poveștii, iar cele mai multe o înfățișează pe frumoasa Chang’e drept un personaj pozitiv, simbol al fidelității și sacrificiului, al iubirii adevărate. În dorința sa de a proteja elixirul nemuririi obținut de soțul său, Hou Yi, Chang’e îl bea pe tot pentru a nu ajunge pe mîini greșite. Corpul său devine tot mai ușor, se ridică la cer și hotărăște să rămînă pe lună, pentru a fi mai aproape de Hou Yi. Separarea de soțul său simbolizează distanța dintre oameni, dar și dorința de a fi împreună. Într-un sens mai larg, povestea subliniază importanța legăturilor familiale și a reuniunii, în ciuda dificultăților și a depărtării. De altfel, alături de mîncatul prăjiturelelor lunii (yuèbǐng), printre ritualurile de celebrare a Sărbătorii Mijlocul Toamnei, privirea lunii este una dintre activitățile prevalente dintotdeauna pînă astăzi, inclusiv în metropole uriașe precum Shanghai, chiar și atunci cînd cei dragi nu se află în același loc. Luna, prin forma sa rotundă, reprezintă perfecțiune și complinire, este aceeași pentru toți, oriunde s-ar afla, îi reunește și le amintește oamenilor de cei iubiți. În acest sens, unul dintre cei mai cunoscuți poeți clasici chinezi, Li Bai (701-762), spune în poemul „Gînd în noapte”: „Privind din pat. În fața lunii rază. / Pămînt ca nins de brumă scînteiază. / De ridic capul, luna o văd clară. / De-l plec, dorul de-acasă mă-nfioară” (versiune din Trepte de jad. Antologie de poezie clasică chineză shi, traducere de Florentina Vișan, Editura Univers). Un alt poet foarte cunoscut, Su Shi (1037-1101), se întreabă în poemul „Sărbătoarea Mijlocul Toamnei” de unde vor vedea luna în anul care va veni, sugerînd distanța la care se va afla de fratele său, prefigurînd, totodată, posibilitatea unei „reuniuni” spirituale prin intermediul lunii.
În prezent, în afară de poveștile acestea convenționale, care nu necesită abilități hermeneutice pentru chinezi, poveștile selenare au căpătat nuanțe tehnice și politice. Misiunile spațiale denumite simbolic în onoarea mitului zeiței lunii, Chang’e 1, 2, 3, 4 și 5 sînt parte a programului spațial chinez. Acestea au fost dedicate explorării Lunii și au contribuit la colectarea de date științifice și imagini detaliate de pe suprafața sa.
Propensiunea oamenilor este să creeze, să asculte și să prolifereze povești. Multe dintre acestea au priză la un public foarte mare de necunoscuți, care achiesează la același set de idei și valori transmise într-un mod reticular către ei toți. În cazul de față, luna este metafora cristalizată a unei civilizații vechi, cu imbricații narative din cultura populară, reunindu-i pe toți sub umbrela aceleiași culturi, cea chineză, întocmai cum face și luna în timpul Sărbătorii Mijlocul Toamnei. În afară de „bruma” de povești clasice eboșate aici, istorisirile noi despre explorările selenare țin de narativul politic actual care continuă să sedimenteze identitatea națională după o paradigmă care îmbină valori tradiționale cu ideologia de partid. Dincolo de sondările după resurse, cunoaștere și recunoaștere internațională, luna este cea care completează echilibrul de putere din Univers și cea care, prin „personajele” pe care le adăpostește, acționează ca un catalizator care-i determină pe oameni să reflecteze asupra lucrurilor esențiale din viețile lor, făcînd existența sa un element indispensabil pentru filosofia de viață a chinezilor.
Paula (Pascaru) Teodorescu este traducător și lector universitar dr. la Secția de Limba Chineză a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.
