Însemnări de la Botoșani
Am scotocit prin notițele și postările mele mai vechi de pe Facebook și am găsit cîteva care nu fac decît să-mi confirme că așa va fi și acum de sărbători la mine acasă. Unele lucruri nu se schimbă.
● Decembrie 2015
m-am uitat 15 minute la televizor am prins pe nașul tv emisiunea adevăruri tulburătoare unde se vorbea despre arhitectura geto-gotică și despre prevalența limbii române asupra limbilor europene mai multe informații pe adevăruldespredaci.ro apoi am văzut două spoturi catena care mi-au strepezit creierii și încă o bucată din emisiunea lui brancu unde niște oameni plus domnul doctor florin condurățeanu îi făceau praf pe alex velea și pe antonia pentru că aceștia nu și-ar fi botezat copilul și șoc acum sînt plecați în italia după care au zis că ei nu se bagă în viața nimănui și au încheiat cu pupături urîndu-și sărbători fericite multă lumină și iubire în suflet
● Decembrie 2017
Îmi iau o cafea în Suceava și zic: „fără zahăr și lapte”. O oră mai tîrziu ajung acasă, iar maică-mea (pe care o cam ia valul atunci cînd vin în Botoșani) mă așteaptă cu borș de sfeclă roșie cu smîntînă, mămăligă & brînză de burduf, cartofi prăjiți & pepene murat și o tavă cu plăcintă cu dovleac. Într-un colț al bucătăriei stă cuminte un pomelo. Pare foarte singur și izolat.
*
Se întîmpla în 2005, chiar înainte de Crăciun. Venise cu mine acasă (la Botoșani) și Kazuhide, un coleg de la regie (UNATC). Ne-am tot plimbat prin oraș și într-o zi am fost la cineva în vizită. Stăteam noi la masa încărcată cu sarmale și pac! – apare preotul cu ajunul. Își face treaba și după aia se apropie de masă și mă întreabă :
„De unde e băiatul? Din China?”
„Din Japonia”, răspunde Kazu (care învățase româna foarte bine).
„Și voi aveți blonde din astea în Japonia?”, îl întreabă preotul arătînd spre una dintre prietenele care era cu noi.
(Liniște)
„Și în ce domeniu lucrați?”, întreabă din nou părintele țipînd (așa cum țipi la străini care oricum te înțeleg).
„Teatru. Regie”, răspunde Kazu cu ochii în sarmale.
„Teatru! Păi, de ce n-ai zis așa, eu am fost coleg de armată cu Florin Călinescu!”
● Primăvara lui 2018
Am ajuns la Botoșani. Discuție cu mama la cafea:
– Da’ ce l-a apucat pe frate-tu cu veganismu’ tocmai acuma de Paști? Că doar am făcut atîta mîncare.
– Nu știu, îi răspund eu. Cre’ că vrea și el puțin detox.
– Eh, detox, ce să zic. Oricum, mi-a zis că vrea pască cu ciocolată. O să-i dau așa și nu-i spun că am pus ouă și lapte, habar n-are el ce se pune într-o pască. Dacă mă enervează mult, îi dau și borș cu carne, îi scot carnea separat și-i las zeama. Să vezi ce bun e.
● Decembrie 2018
Sînt pe drum, aproape de casă. Și cum drumul e lung, am avut timp să mă gîndesc la un episod depresiv prin care am trecut acu’ vreo zece ani, de Crăciun (din fericire, n-am mai trăit ceva așa de tulburător de atunci). M-a lovit din plin chiar în seara în care am ajuns acasă, de Ajun. Ce vreau să zic e că în momentele alea nu familia m-a ajutat, ci prietenii. Oricît de bine intenționată era maică-mea, mai mult înrăutățea lucrurile. Nu înțelegea ce am și nici eu nu eram în stare să-i explic. Da, știu că despre asta e vorba de Crăciun, Crăciunul înseamnă familie, părinți, bunici, frați, surori și tot așa. Dar, în același timp, Crăciunul a însemnat pentru mine și momentul în care, în acele zile oribile, am sunat o prietenă din București și am stat cu ea o oră la telefon. Eram atît de vulnerabil încît orice zicea mă emoționa, mă agățam de toate cuvintele ei. Crăciunul a fost pentru mine și prietenul care m-a scos din casă într-o seară geroasă, cînd orașul era sub zăpadă, și am bîntuit cu el pe străzi pînă am simțit că îmi amorțește capul de frig. Și după plimbarea aia mintea mea era parcă puțin mai goală. Și parcă mă simțeam puțin mai bine.
● Decembrie 2019
Nu mai pot cu sucevenii ăștia care fac mișto de botoșăneni. Frățică, nu sînteți la Viena, sînteți la 40 de kilometri distanță de noi.
*
președintele asociației române a cărnii zice că preţul cărnii de porc se va tripla în 2020, dar măcar așa „românii vor putea adopta un regim vegetarian”. sigur că da, cînd o să mă duc acasă la anu’ de sărbători, o să se gătească la botoșani numa’ tochitură cu soia, asta după ce se merge la pomana tofului.
*
E foarte interesantă treaba asta: ești plecat de acasă de vreo 15 ani, ai 30+ și totuși, în clipa în care te întorci de sărbători, părinții au impresia că nu ești în stare de nimic, nu ești în stare să-ți iei mîncare din frigider, nu ești în stare să folosești aragazul sau să-ți pui un fular.
Maică-mea tocmai mi-a zis înainte să ies din casă: „Nu ține portofelul în buzunarul din spate, ține-l în față, e mai sigur”.
Se anunță o seară wild.
Ionuț Sociu este jurnalist la Scena9 și dramaturg.
Foto: Botoșani / wikimedia commons
