Informaţie pe surse

Cătălin BĂLAN
Publicat în Dilema Veche nr. 268 din 3 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Semnez cu pseudonim. Din laşitate. Şi pentru că am observat că libertatea jurnalistului ţine doar de la redacţie pînă la bancomatul de unde îşi ridică salariul. Am trei ani în presa scrisă şi un an în televiziune. Nu am petrecut nici o zi însă în vreo facultate de jurnalism. Cu alte cuvinte, "sînt inginer" precum CTP-ul în ale scrisului şi am opinii în orice domeniu. Vrei să îţi scriu o cronică la meciul Foresta Fălticeni-Steaua Mizil şi să juri că e din Gazzetta dello Sport? Mă bag! Vrei să-ţi fac o analiză pe deficitul de cont curent? Sînt omul tău! Şi asta pentru că ştiu să (mă) vînd. Este primul lucru pe care l-am învăţat în presă. Colegii mei numesc asta "cîrlig" (pe care desigur îl muşcă consumatorul de media). Am terminat Filozofie, deci folosesc neologisme… După un an de la absolvire, mi-am luat licenţa în Ştiinţe Politice. Deci, practic, nu ştiu să asamblez, să înşurubez, să repar mai nimic. Sînt unul dintre aceia pe care sistemul de învăţămînt umanist din România nu îi învaţă în patru ani decît să scrie referate. Cu toate astea, de cînd am intrat în presă, am devenit expert în macroeconomie, medicină şi energie nucleară. În 1998 mi-am pus cămaşa bună şi sacoul în carouri al tatălui meu şi am citit pentru prima dată în cenaclul "Noduri şi Semne" din Galaţi. Pentru că a doua zi a apărut cronica cenaclului într-un ziar local, am început să visez. Mă prindea dimineaţa în faţa maşinii de scris Olivetti imaginîndu-mă jurnalistul de care ţara avea nevoie. A urmat facultatea începută la Galaţi şi "funcţia" de redactor la revista de cultură Akademia. Născută din frustrarea unor tineri provinciali ce vedeau Bucureştiul cultural precum paşoptiştii Revoluţia Franceză, revista asta era scrisă cu nerv. De la Paul Evdokimov la Jacques Derrida, de la teatru absurd la experimente literare dadaiste, revista urma un dicton: nu sîntem tributari nimănui. De asta urma să îmi amintesc mai tîrziu. Ajuns la facultate în Bucureşti, am plimbat revista ca pe sfintele moaşte în Casa Presei Libere, sperînd în cronici elogioase. A venit doar una, de la România liberă. Asta era în 2002. Deja îmi crescuse puful pe aripi. Mă "închideam" în biblioteca Facultăţii de Filozofie (care pe atunci era la Drept) şi citeam zece ore pe zi. Trăiam cu sentimentul ciudat că "îngrăşam" prin lecturi o fiară cu maxilare justiţiare pe care urma să o tai la debutul jurnalistic. Au urmat primii bani cîştigaţi din scris. 350.000 de lei pentru un articol publicat în fosta revistă Deci, cu o caricatură a lui Perjovschi inserată în materialul meu. Din acei bani mi-am cumpărat primul volum din Dialogurile lui Platon şi o mască pentru colecţia mea. Eram un om împlinit. Cartea de muncă a venit în 2005, odată cu statutul de tînăr jurnalist al unei publicaţii economice. Tot atunci am luat prima palmă peste ceafă în presă. Scriam despre starea deplorabilă a cinematografelor din România, dar titlul ales de şeful ziarului a fost "Sergiu Nicolaescu spune că o dă în judecată pe Mona Muscă". Cu alte cuvinte, era vorba de "cîrlig", acea sămînţă de scandal care urma să vîndă, să intre în concurenţă pe tarabă cu tabloidele. Am semnat apoi articole despre bănci, asigurări şi cursul valutar, deşi nu ştiam care este diferenţa dintre salariul net şi cel brut. Salariul (n.m. " net) mi-a crescut însă odată cu impresia mea că ştiu ce se întîmplă în domeniile de care scriam. Apoi, lumea presei a devenit un parc de distracţii în care caruselul îi face pe unii să vomite; cum aceştia sînt atît de puţini, toată lumea îi consideră o sursă de bună-dispoziţie. Deplasările de presă organizate de companii erau adevărate chiolhanuri după care toţi jurnaliştii prezenţi scriau la unison că respectiva companie face şi drege: investiţii, achiziţii, profit. Am văzut zeci de ţări şi oraşe pe banii marilor corporaţii, am băut şi am mîncat gratis în cele mai luxoase hoteluri şi am trimis în ţară texte binevoitoare care nu erau verificate din trei surse. M-am împrietenit cu "piariştii" care sînt cei mai amabili oameni cînd compania trebuie să iasă bine în articole şi cel mai greu de găsit cînd dai peste ceva putred în curtea lor. Au venit apoi sărbătorile de Paşte şi de Crăciun cu cadouri sosite la redacţie, baxuri de bere şi de suc, zeci de kilograme de mîncare şi invitaţii gratis la concerte şi evenimente de tot soiul. Test drive-uri cu maşini date de companii, laptopuri şi telefoane uitate ani de zile "în probă" la jurnaliştii care vor scrie obiectiv, desigur, despre aceste minuni ale tehnicii. Am căpătat apoi încredere că legitimaţia de presă îmi dă putere şi am început să merg cu RATB-ul fără frica de a fi prins, pentru că altminteri îi spuneam controlorului cuvîntul magic al publicaţiei şi îmi dădea drumul. Banii s-au înmulţit şi mi-am luat maşină, iar controlorul s-a transformat în poliţistul pe care nu mă mai temeam să-l înfrunt, chiar dacă beam trei beri înainte de a urca la volan. Uşile mi se deschideau pe rînd, îi sunam pe directori şi miniştri şi ne aminteam cu haz de şpriţurile organizate pe banii statului. Iar cînd aceştia aveau nevoie, mai scăpam şi eu o informaţie pe surse în articolul meu, scris în cinstea celui care m-a ajutat să-mi trag canalizare la casa mea din nordul Bucureştiului. Acum, din urmă vin mereu alţi tineri învăţăcei care îşi exersează semnătura pe articole de presă. Studenţi la Litere scriu fără pic de metaforă despre motorizările maşinilor Diesel, primesc din cînd în cînd banii în plic fără să figureze nici măcar la erată pe lista contabilităţii firmei şi intră direct în istorie. Dar aşa am început toţi. Între timp, animalul pe care îl îngrăşam cu lecturi nu a mai fost niciodată tăiat în cinstea acestei meserii care nu-ţi cere decît o singură abilitate: să faci rating. De un an sînt în televiziune şi mă simt deja ca un mic Dumnezeu: "Dă-mi te rog cadrul ăla cu mult sînge", "Bagă sinucisa prima ştire", "Vreau ambianţa cu bocetul". Cred că în meseria asta ar trebui să se dea totuşi un spor anti-demiurgic. Adică nişte bani în plus cu care să ne cumpărăm plumb pentru a rămîne cu picioarele pe pămînt. În momentul în care decizi care moarte e mai importantă în jurnal, ce lacrimă trebuie scoasă la montaj şi în cîte cuvinte trebuie să exprimi durerea sau fericirea, pentru a te încadra în pagină, cred că e uşor să o iei razna. Ultimul rînd al acestei poveşti aş fi vrut să-l scriu cu maşina mea Olivetti Lettera. Din păcate, banda înmuiată în tuş negru pe care o loveau ciocănelele cu litere de plumb se uscase de mult. Am băgat totuşi o coală albă, am încadrat-o central şi am tipărit aproape ilizibil: Cătălin Bălan.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.