Îndreptar boem

„Condițiile bune sînt rele pentru viața spiritului.“ 

Constantin Noica

Boemia este o datorie grea. Trebuie să meriți să te numești boem! Nu oricare chefliu cochet poate aspira la o asemenea înaltă încadrare stilistică. 

Pentru că aici este vorba de stil, este vorba de artă. Boemii sînt artiști. Ei se înscriu mai degrabă în categoria experimentalului. Nu se dizolvă în mecanica biologică și socială a vremurilor. Nu se confundă cu fundalul și cu mediul în care se mișcă. Nu fac parte din lumea aceasta. Este prea îngustă pentru ei. Personalități puternice, atleți ai nesupunerii, ei condamnă brutalitatea unei lumi nivelatoare, lipsită de identitate.

Și, cum o dare de seamă asupra boemei ar trebui să cuprindă schițe de portret în care fiecare artist să apară cu trăsăturile și apucăturile sale, vă prezentăm boema, în fața căreia istoria artei românești se înclină reverențios: studenții școlii de Belle Arte din mansarda Iulia Hasdeu, în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial: Paul Gherasim, Afane Teodoreanu, Mihai Horea, Vasile Brusalis.

Belle Arte 

Cu arta, belelele. Pe vremea cînd pictorul Paul Gherasim era student la Belle Arte, cuibul de cazare al învățăceilor se afla cocoțat la mansarda clădirii din intrarea Iulia Hasdeu numărul 3. La parter erau atelierele lui Nicolae Dărăscu și Jean Steriadi, iar la primul etaj, ale lui Camil Ressu și Eustațiu Stoenescu. Maeștrii, jos, ucenicii, sus! 

Condiții pentru învățat? Vara, studenților li se topea umbra de gerul căldurii, iar iarna tăiau gerul cu cuțitul de paletă. În rest, totul era animat de ploșnițe. Viața în mansardă boemă, agora studenților. 

Pictorul Mihai Horea își amintește: „Vara, cu excepția zilelor cînd ploua, dormeam noaptea pe acoperiș, adeseori goi, din cauza căldurii, dar și de frica ploșnițelor. Erau atît de multe încît, atunci cînd urcam cu saltelele, prima grijă era să le scuturăm bine. Așezam saltelele în spatele luminatoarelor, pentru că în rest acoperișul era în pantă, le băteam cu bățul și apoi făceam vînt ploșnițelor cu mătura jos, în curte. Bineînțeles că noaptea următoare lighioanele erau înapoi. Și o luam de la capăt. Pe cît de cald era vara, pe atît de frig era iarna. Îmi amintesc ce plăcere era primăvara, cînd era soare cald, după o iarnă în mansarda friguroasă, unde nu știam cum să ne învelim”. 

Afane Teodoreanu, fiul lui Ionel Teodoreanu și nepotul lui Păstorel Teodoreanu, nelipsit al mansardei, adaugă: „Mansarda era pîrlită. Ducea o viață boemă, care avea și bune, și rele. Mă rog. Și maimuțăreli, și lucruri autentice. Bune? Mai mult din dorința de a fi bune. Era dorința de a fi boem. Și era modelul francez, cu boemia asta, iar în mansardă studenții aveau ocazia să-și desfășoare atitudinile de a deveni modele boeme”.

Paul Gherasim povestește boema din mansardă. „Umblam beți pe acoperiș. Uneori, și alergam. Eram bezmetici noaptea, că veneam de la cîrciumă. Eu stăteam cu Vasile Brusalis pe acoperiș, inventînd cuvinte împotriva gramaticii, logicii. El avea un clarinet și eu băteam într-o tigaie. Am înmormîntat profesorii într-o noapte. Le-am făcut prohodul! Ne-am întors din cîrciumă spre două dimineața, cu sculptorul Grigore Popovici, și... teroare!... Pocnete, bătăi în ușă, deșteptarea! Toți studenții mansardei, sus cu voi, somnoroșilor, deșteptarea! Am împărțit pomană, nuci, prune... Toți profesorii au fost înmormîntați. Dar cu ce cîntări... Steriadi era Jenică (în discursurile funerare). Se înmormîntează robul lui Dumnezeu Jenică, în numele... Ștefi Șerbănescu cînta gros și cu foc, ca un adevărat țîrcovnic.”

Ce să reținem din acestea toate? Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.

Maria Pașc este istoric de artă.