Încurcate sînt căile ei
- argument -
Nu mai ştiu ce o fi fost în capul meu cînd mi-am ales acest subiect pentru dosar. Nici măcar nu sînt foarte fricoasă din fire. Sau, cel puţin, aşa credeam. Însă, trebuie să mărturisesc că am ajuns să trec prin toate spaimele posibile legate de finalizarea acestui grupaj.
S-o luăm cu începutul. Într-o după-amiază de la sfîrşitul lui noiembrie m-am apucat de treabă şi am pus pe hîrtie, conştiincioasă, sumarul: pe cine să invit să scrie şi despre ce. Lucrurile păreau că se leagă bine, mă entuziasmasem, aşa că n-am băgat în seamă nişte dureri care-mi dădeau tîrcoale. N-a fost bine deloc, am ajuns în cele din urmă la urgenţe. Dacă mai stăteam puţin, ar fi putut fi prea tîrziu. Aşadar, am tras o spaimă soră cu moartea de nu m-am văzut.
Am scăpat de povestea cu spitalul, m-am întors la e-mail-uri şi la telefoane. I-am rugat pe oameni să scrie una, alta. Credeţi-mă, îmi făcusem un proiect întreg în cap despre cum trebuie să arate textele şi din ce perspective o să fie analizat subiectul. Toţi mi-au promis că aşa vor face, vor scrie negreşit despre ce-i rugasem. Am răsuflat uşurată, dar perioada de gestaţie a textelor a coincis cu sărbătorile de iarnă. Altă piedică, alte emoţii. Căci cine are chef să stea să se gîndească la „frica mea“ printre sarmale, cîrnăciori, piftii şi friptane? Aşa că m-am perpelit la foc mic: dacă nu iese, dacă nu ajung la timp textele?
Am scăpat în cele din urmă şi de spaima asta. Textele au venit uşor-uşor, bucurie mare pe capul meu, vă daţi seama. Dar socoteala de acasă cu aia din tîrg iar nu se potrivea deloc. Frica savantă despre care vorbiserăm şi pe care o luaserăm la bani mărunţi se cam pierduse pe drum. Deci, nu despre o „frică conceptuală“ va fi vorba în dosarul de acum. Ci despre un puzzle în care frica îmbracă haine cînd negre, cînd colorate. Fricile noastre s-au ordonat cuminţi, după propria lor voie în aceste pagini, citiţi-le!
I-am întrebat de ce le e frică pe cosmonautul Dumitru Prunariu, pe Dragoş Boeru, paraşutist care sare de la 4000 de metri, şi pe Mircea Struţeanu, care practică tot felul de sporturi extreme.
Augustin Cupşa scrie despre anxietatea noastră şi soluţia lui Hemingway, Paul Cernat despre societatea fricii, Costi Rogozanu despre spaimele din media. Laura Popescu crede că frica e un sentiment care nu se poate truca în cinema. Florin Iaru povesteşte emoţionant despre frica de care a suferit cronic şi fără pauze în copilărie. Fanny Chartres despre o cetate a halatelor albe, din care a ieşit cu bine, iar Mihaela Michailov ni-l prezintă pe cîinele mare cît toată lumea.
