Încrederea pierdută în celălalt

Andreea IAGER-TAKO
Publicat în Dilema Veche nr. 928 din 20 – 26 ianuarie 2022
Încrederea pierdută în celălalt jpeg

Trebuie să mărturisesc: legat de Timișoara, voi fi mereu subiectivă și cu multă speranță. E locul în care m-am născut, m-am format, din care am plecat, dar în care m-am întors mereu și unde am simțit că îmi găsesc relevanța și scopul. Am crescut cu un StudentFest care vibra în tot orașul, cu diversitatea dată de TMBase, Underground Festival, Festivalul Saltimbancilor, T4T Festival, concerte live de jazz sub Pod 16 sau de punk la Inca și multe altele. Și nu o spun cu nostalgie, ci cu mare admirație pentru toți aceia care au creat acest gen de conținut considerat de nișă, care pe segmentul lor ofereau experiențe complexe, așa cum ai fi putut trăi în orice mare oraș din lume. Admirație pentru un spirit care nu a fugit după gloria maselor, ci după calitatea particulară și individuală. Pentru mine a fost barometrul unei comunități diverse care funcționa și se aprecia real pentru această diversitate. A fost locul unde am putut visa la PLAI (www.plai.ro) și, în același timp, alți oameni pasionați visau la Simultan Festival care a început în același an. Mai apoi am putut pune bazele JazzTM, am deschis AMBASADA și, mai recent, FABER, building.a.community. Acum abordăm zone total noi pentru sfera culturală, legate de locuire incluzivă și comunități dezvoltate în jurul spațiului locuit. Timișoara este locul care poate găzdui în egală măsură o bienală de arhitectură (BETA) și o bienală de artă contemporană (ArtEncounters), dar și festival de film „de buzunar” (Ceau, Cinema!) sau o competiție sportivă comunitară care inspiră solidaritate și implicare (Timotion). Iar acestea sînt doar o parte dintre ele.

Toate aceste proiecte s-au dezvoltat în timp, de către o comunitate de oameni dedicați nișelor lor, încăpățînați să le țină în viață și dezvoltîndu-se ca antreprenori culturali pentru a supraviețui. Toate au trecut testul timpului deși pentru nici una dintre ele nici o ediție nu este o certitudine și fiecare an pare un examen de trecut și retrecut cu noi provocări. Dincolo de clasicele zicale care ne descriu ca bănățeni, avem un spirit autocritic și o ambiție de a ne dori mereu mai mult și mai bine, mai ales în comparație cu ceilalți. Ștacheta e mereu sus. În egală măsură, un public cîștigat în Timișoara devine cel mai fidel public. Chiar dacă nu va umple stadioane și nu va fi impresionat de acțiuni de masă, publicul activ din Timișoara este unul care va veni mereu, va asculta, va participa, se va implica real. E un public care apreciază și asimilează în profunzime și care nu va rămîne superficial. Dar da, nu este publicul majoritar potențial din oraș și, cum spuneam, nu va umple stadioane...

În acest context, inițiativa Teatrului Național Timișoara de a trezi orașul și a candida la titlul de Capitală Culturală Europeană a fost un moment în care, în egală măsură, independenți ca  noi, instituții de cultură și parte din acest public implicat și-au asumat că vor lucra împreună. Am contribuit voluntar în fiecare etapă a procesului și am fost recunoscători să lucrăm cu toții, cot la cot.

Pentru mine acest gest simbolic, dincolo de rezultatul competiției, a fost extrem de valoros. Însemna încredere în celălalt, speranță că împreună putem face mai mult și dorință de a lărgi aceste experiențe și tipuri de public. Procesul de scriere a bidbook-ului (dosarul de candidatură), în special în ultimul an înainte de depunere, a fost cea mai valoroasă parte din proces. Coordonat și finalizat exemplar de echipa de atunci a Asociației, a fost cu adevărat un produs colaborativ, o muncă a unei comunități lărgite (inclusiv cu implicare națională și internațională) și o propunere de dezvoltare comunitară coerentă, cu scopul de dezvolta și crește capacitatea sectorului cultural, de a schimba abordarea tradițională, locală, spre una de colaborare, dar cel mai important – confirmarea rolului esențial pe care sectorul cultural îl joacă într-o comunitate funcțională și sănătoasă. Sectorul cultural, dincolo de producția artistică, este de fapt baza societății; realizăm acest lucru în contexte de crize sociale, fake news, mai nou – crize sanitare sau politice. În rest, este comod să rezumăm efectele sectorului cultural la strict actul artistic, fără să vedem contextul în care se naște, este produs și felul în care este primit și are impact asupra unui public. Este comod să îl lăsăm în umbră atunci cînd sînt alte probleme în titlurile știrilor și să îl scoatem în față atunci cînd e liniște și ne putem mîndri cu partea strălucitoare a procesului. De fapt, întreg programul Capitală Culturală Europeană a fost creat conștient, bazîndu-se pe acest context larg, în care cultura este puterea socială a schimbării, este o forță economică pusă într-un context favorabil și care mobilizează mase de oameni dincolo de granițe de orice fel. Și totuși, cum se face că abaterea de la acest scop este din ce în ce mai frecventă? Cum se face că după atîtea experiențe diferite, în orașe și țări europene, Comisia Europeană nu a surprins niște modele care se repetă? Ceea ce s-a întîmplat la Timișoara nu este deloc unic și, din păcate, nu este excepția, ci mai degrabă norma. Cum se poate ca, după atîtea Capitale Europene ale Culturii, să nu existe deja o cerință minimă ca statele care candidează să aibă deja un cadru legal pregătit pentru finanțarea acestui program care este mult prea ambițios și nou pentru o administrație locală, indiferent unde este ea? Cum de nu există niște module de pregătire deja operaționalizate pentru structurile de administrație locală și regională care să explice mecanismele și etapele de implementare din perioada de pregătire a anului de Capitală? Cum se face că tocmai comunitatea creativă locală, care este motorul principal al acestor proiecte, este cea care ajunge să fie dată la o parte și lăsată în umbră, iar în centrul scenei rămîn tensiunile politice și clasicele lupte de putere (care, din nou, nu se întîmplă doar la noi)? Ca independent, parte din proces, nu simt că ceea ce a aflat România despre Timișoara – Capitală Culturală Europeană reprezintă esența și realitatea acestui efort enorm depus de sute de oameni încă din 2012.

Fiind membru activ în rețeaua TransEuropeHalles – a cărei întîlnire anuală am organizat-o în Ambasada în 2019 –, am inițiat o întîlnire a centrelor culturale din orașe europene care au trecut sau urmează să treacă prin acest proces al Capitalelor Culturale Europene. Am înțeles atunci că această perioadă îndelungată (de competiție națională și apoi de implementare și pregătire a anului Capitalei) creează și lasă loc unui rollercoaster de emoții, conflicte și tensiuni care, în cazul perioadelor scurte (așa cum a fost cazul Sibiului, cu un singur an de pregătire), nu au timp să se dezvolte, iar obiectivul final nu se pierde din focus. În egală măsură, lista problemelor sistemice e lungă, iar șansele ca echipele locale, indiferent de componența lor, să fie echipate cu toate abilitățile necesare să le navigheze, să lucreze armonios cu administrația locală și națională, să bifeze lista lungă de obiective și, în plus, să lase o comunitate funcțională mai bună (singurul obiectiv demn de luat în seamă, din punctul meu de vedere) pare o misiune imposibilă... Pandemia a părut că ne-a oferit un răgaz să recuperăm o perioadă pe care am irosit-o, simțind că avem toate atuurile (încă le avem – părerea mea) și nu trebuie să lucrăm la intensitate maximă, sperînd că, în paralel, problemele sistemice legislative se vor regla. Am pierdut nu doar timp, dar și entuziasm și avîntul comunitar după care tînjeam ca independenți de atîția ani. Sînt stări pe care nu le putem recupera. Sînt contexte pe care, din poziția de independenți, simțim că nu le vom putea recrea, cel puțin nu pentru comunitățile noastre. Marea pierdere nu stă în bugete inexistente, în evenimente care ar fi putut avea loc și nici măcar în oportunități irosite, ci marea pierdere este cea a încrederii pierdute în celălalt, încrederea că împreună reușim „imposibilul“, într-un context în care, cum spuneam, avem o grămadă de oameni valoroși, cu toții cu bune intenții, avem atuurile necesare unei Capitale de succes și totuși nu așa cum am visat-o împreună.

Andreea Iager-Tako este co-fondatoare a festivalului PLAI și manager al centrului cultural Ambasada.

Foto: wikimedia commons

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.